Celor pe care n-am putut, nici cel puţin să-i urăsc.

Motto: “Uitaţi-vă la România asta, oameni din alte părţi, uitaţi-vă cum se târăşte lovită şi scuipată atât de nomenclatura bunăstării materiale occidentale cât şi de cea internă, mai arţăgoasă şi mai feudală ca niciodată”. (Ştefan Doru Dăncuş – Nopţile lui Prometeu)

Personajele

Patronul

Secretara (Dina)

Nevasta patronului

Lică

Victoraş (Şeful de cabinet)

Poetul

Doctorul

Preotul

Darlingtonia

Cătălin

Directorul de şcoală

Casieriţa

Portarul

Hoţul

Nepotul

Prefectul

Primarul

Prim-procurorul

Preşedintele Curţii de Apel

Şeful Poliţiei

Chelneri, chelneriţe, figuranţi

Actul I

Scena I

Decor: Anticamera unui birou de la o mare firmă. În stânga şi-n dreapta, două uşi corespunzătoare la două birouri. Anticamera e şi ea un birou propriu-zis, cu mobilierul adecvat, două mese-birou, telefoane, calculatoare, fax, xerox etc. La ridicarea cortinei, patronul e răsturnat peste secretară care, la rândul ei, e răsturnată peste o masă-birou. Dintr-o dată, intră furtunos peste ei, nevasta patronului, însoţită de un cameraman şi un fotograf care, după ce filmează şi fotografiază scena cu cei doi, se retrag în grabă.

Nevasta patronului: (Triumfătoare, satisfăcută, cu o voce mercantilă). În sfârşit te-am prins, nenorocitule! (Cei doi, speriaţi, dau să-şi aranjeze ţinuta. Nevasta patronului o ia de păr pe secretară). Treci la noul tău birou, la poartă, jos, paparudo, în ghereta portarului. Acolo îţi va fi locul de acum înainte! (O scoate de păr pe coridor, cele două se zbat, se împing, se luptă). Curvă ordinară ce eşti, nici ghereta portarului nu-i de tine, căci firma noastră-i firmă serioasă, de renume, şi la noi şi ghereta portarului e birou. La şofer cu tine, la şoferii firmei! (Secretara dispare pe coridor. În anticamera biroului rămân patronul şi nevasta lui).

Patronul (revenindu-şi din buimăceală): La şoferi pe dracu! Nici chiar aşa! Vrei să faci tărăboi, să audă lumea, să ştie toată firma, să vuiască toată presa?…

Nevasta patronului: Care presă, că pe toată ai cumpărat-o, neruşinatule! Care presă?

Patronul (vanitos): Asta-i adevărat, toată presa-i la picioarele mele!

Nevasta patronului: Toată presa-i la picioarele tale iar tu eşti la picioarele curvei sau între…neruşinatule!

Patronul: Trebuie să recunoşti că are nişte picioare…Ce mai picioruşe de marketing!

Nevasta patronului: De mâine să dispară din firmă, altfel dispar eu din viaţa ta!

Patronul (gudurându-se): Dar de ce să dispară mieluşica mea? Ce rău ţi-a făcut? Ce rău mi-a făcut ea mie sau eu ei? Mai uită-te şi tu în psihologie. N-a fost decât să ne satisfacem o trebuinţă primară, o pulsiune sexuală…

Nevasta patronului: Taci din gură analfabetule. Crezi că dacă te-ai uitat de două ori în psihologie eşti şi psiholog şi de trei ori într-un tratat de medicină, eşti hopa-tropa, doctor?

Patronul: Sunt licenţiat, doamnă, te rog! Ce dracu, am şapte clase ca tine? Ia mai tacă-ţi fleanca, puţină prestanţă, ce dracu, că ne aude toată firma!

Nevasta patronului: Tu vorbeşti de prestanţă, boule? Tu şi prestanţa, când zăceai ca un bou între picioarele ei, cu uşa biroului deschisă?

Patronul: Altă dată să te înveţi să baţi la uşă, necivilizato!

Nevasta patronului: Care uşă, dacă uşa era deschisă, ţărănoiule!

Patronul (contrariat, trecând la uşă): Cum să fie deschisă, dacă se deschide… Că doar am calculat… (Deschizând şi închizând uşa, rămâne perplex) că uşa se deschide înăun…

Nevasta patronului: (ironică): Înăuntru, şi atunci nu s-ar fi putut deschide de picioarele tale sau de picioarele curvei care, de fapt, erau în lavan, da’ uite că se deschide înafară…Ar fi putut să vadă toată firma, aţi fi putut fi fotografiaţi şi chiar filmaţi…

Patronul (lăsându-se moale în fotoliu): Într-adevăr…într-adevăr…

Nevasta patronului: Ţi-ai făcut-o cu mâna ta, berbecuţule! Şi ştii cum se numeşte chestia asta? Lucru manual, dragule, onanie! De mâine, curva afară, iar eu înăuntru, în firmă, pe post de directoare ca să te urmăresc îndeaproape. Pa şi pusi! Te aştept acasă, cu patul făcut, berbecaşule, ca să te văd de ce eşti în stare. (Iese radioasă, victorioasă, provocatoare).

Scena a II-a

Patronul rămâne tâmp, bălăbănindu-se în fotoliu. După un răstimp, secretara bagă capul pe uşă, se uită discret în toate părţile, apoi intră.

Secretara (mângâindu-l, aranjându-i cravata): Vai, huhurezul meu, dar ce te-a berbecit aşa, mieluşica ta, neruşinata! Ai văzut ce mi-a făcut iar tu, ca un berbec castrat, ai încremenit, în loc s-o fi luat în coarne!

Patronul: Ce coarne, cucuveaua mea? De unde să mai am coarne, când m-a lăsat perplex cu uşa… Un amănunt ca-n filmele alea cu “Colombo”…Dar tu eşti prea crudă ca să ştii de ele…

Secretara: Lasă-le dracului de filme, huhurezule, ce ne facem?

Patronul: Da, ce ne facem, că ne-a filmat, bestia, ba ne-a şi fotografiat…

Secretara: Te-a fotografiat şi te-a filmat. Înseamnă că nu-i chiar o oaie bleagă, cum ai crezut-o tu.

Patronul: “Te-a fotografiat”… “Te-a filmat”… Ne-a fotografiat şi ne-a filmat, căci pe mine, de unul singur, ce farmec sau, mai ales, ce interes ar fi avut? Ne are la mână pe amândoi.

Secretara: Curva dracului!… Să se preteze la aşa ceva cu propriul soţ, cu secretara propriului soţ?! N-am mai văzut, n-am mai auzit!…

Patronul: O fi oaie, dar se vede că am subestimat-o, cum se zice. O fi o oaie mai sălbatică, perechea muflonului, căţeaua dracului, dar las’ că găsesc eu ac de cojocul ei.

Secretara: Dar până găseşti acul, ce ne facem, huhurezule?

Patronul: Păi, nu, să-l căutăm împreună. Căutăm acul împreună… Ia scoate un whisky, închide uşa, dar de data asta încuie-o. Aşa, stinge becul, aprinde veioza şi să căutăm acul împreună… (Secretara se execută, încuie uşa, scoate dintr-un dulăpior o sticlă de whisky şi două pahare, un pachet de ţigări din geantă, toarnă băutura etc. Se aşează în braţele patronului, îi desface cravata, îi descheie cămaşa.) Să căutăm “acul” împreună, la lumina discretă a veiozei. Putem s-o şi stingem, că doar suntem păsări de noapte amândoi. (Ciocnesc paharele şi beau). Pentru seara asta şi pentru cele ce-or să urmeze.

Patronul (bând): Pentru seara asta da, dar pentru cele ce-or să urmeze…nu ştiu…dacă or să mai urmeze…

Secretara (sărindu-i din braţe ca friptă): Cum, huhurezaşule, crezi că scapi aşa uşor de mine, crezi că EU sunt “acul” pentru “cojocul” oiţei tale? Am şi eu nişte date, am şi eu nişte “ace”…

Patronul (ridicându-se nervos din fotoliu, începe să se plimbe prin birou, fumând şi bând; o mică pauză): Uite cum facem. Dar mă asculţi cu atenţie şi nu-mi ieşi din vorbă.

Secretara: Să vedem dacă-mi convine.

Patronul: O să-ţi convină, o să ne convină la amândoi, căci n-avem încotro. Ca să-l potolim pe Lică, soţul tău, că ar putea face şi ăsta scandal…

Secretara: Mie-mi spui că raţa-mpunge?

Patronul: Aveţi o maşină, o limuzină ultimul tip şi un apartament în zona centrală.

Secretara: Bine, astea sunt pentru Lică, dar pentru mine? Căci am înţeles că trebuie să plec din firmă.

Patronul (apropiindu-se şi începând să-i mângâie trupul): O să pleci, dar nu prea departe, uite aici, peste drum, la Prefectură.

Secretara: La Prefectură?…Dar ce să fac eu la Prefectură, huhurezaşule?

Patronul: Cum ce-o să faci, cucuveaua mea? O să fii consiliera prefectului.

Secretara: Laşi tu picioruşele astea de marketing pe grumazul prefectului?

Patronul: Într-adevăr, mă tem c-or fi prea “grele” pentru grumazul lui debil…Dar până atunci, le mai suportă grumazul meu…(O răstoarnă pe masa-birou ca la începutul scenei I).

Scena a III-a

Decor: Interiorul unui apartament cu două camere de bloc. Mobilier adecvat, obişnuit pentru o familie medie. În camera-dormitor, Secretara (Dina) şi Lică (soţul acesteia), îmbrăcaţi sumar, patul nefăcut.

Lică: (ca şi cum ar continua o discuţie începută mai înainte): Vasăzică, “huhurezul” dă o maşină ultimul tip şi un apartament în zona rezidenţială pentru picioruşele “libelulei” mele…(Îi mângâie picioarele).

Dina: Şi un post de condilier la prefect.

Lică: Un post de consilier la prefect, un picioruş de “libelulă” pe grumazul prefectului, un picoruş de “libelulă” pe grumazul preşedintelui Consiliului Judeţean, iar între ele…primarul…Păcat că nu ai trei picioruşe, sau chiar patru…

Dina: Stai, dragă, că nu sunt vacă sau oaie, ca nevasta huhurezului. Am numai două, dar de marketing, iar întâlnirea e întotdeauna între “unu” şi “două”, Ştii bancul…

Lică: Ştiu, dar nu-i suficient, nu-i de-ajuns…

Dina: Ce nu-i suficient, ce nu-i de-ajuns?

Lică: Tăcerea mea… Am şi eu casetele mele, filmările mele, ştii prea bine…

Dina: Vrei să zici casetele noastre, filmările noastre…

Lică: Fie…În fond şi-n definitiv sunt “ale noastre”… Dar nu-i suficient…

Dina: Ascultă, “bondăraşule”, să nu întindem aţa prea tare că se rupe, ştii prea bine…

Lică: Ştiu prea bine, “libelula” mea, ştiu prea bine, dar o dată-şi vede omul norocul în faţă, că-n rest umblă tot cu spatele la el, şi atunci când norocul îşi arată – în sfârşit – faţa, trebuie să te grăbeşti să-l înşfaci de guler şi să ţi-l însuşeşti în întregime.

Dina: Adică?…

Lică: Adică “huhurezaşul” să aranjeze pentru soţul “cucuvelei” doctoratul în psihologie la care, de altfel, sunt înscris şi apoi o catedră pe măsură la “Sorbonica” noastră din oraşul nostru scump şi drag.

Dina: Hai, că-ntinzi aţa prea tare şi se va rupe.

Lică: Dar n-o întind deloc, dragă. Teza mea de doctorat e gata şi se intitulează. Despre motivaţie. Motivaţia fiind una din categoriile de bază ale ştiinţei Psihologiei. Sunt profesor de psihologie, ce naiba, ai uitat, “libelulă” mică şi dragă?

Dina: Cum să uit, “bondăraşul” meu? Cum să uit? Păi, n-ai predat tu Educaţia fizică la ţară, până când în baza picioruşelor mele te-am mutat la oraş, la un liceu în centru, ca să predai matematică?

Lică: Vezi? Ai memorie, “libelulo”, ai memorie! Vreau să ajung doctorand în ştiinţa Psihologiei, pentru că teza mea de doctorat aduce o noutate în materie. Adică, noţiunea de motivaţie nu este egală cu: motiv, trebuinţă, scop. Ci motivaţia ca atare e de trei categorii: motivaţie biologică, motivaţie socială şi motivaţie spirituală.

Dina: Şi eu în care motivaţie mă includ?

Lică: Eşti în plin şi din plin în cea biologică, din cap şi până-n picioare, eşti plină de pulsiune sexuală, plesneşti de ea.

Dina: Adică sunt curvă, cum a zis “oaia huhurezului”?

Lică: Stai dragă, n-o lua aşa popular, nu te da imediat la folclor, că doar eşti nevastă de profesor, ce naiba! Nu te lua după behăitul unei “oi primare”, cu şapte clase, fie ea şi nevastă de “huhurez”.

Dina: Bravo, “bondăraşule”, ştii să le-ntorci! Asta mi-a plăcut întotdeauna la tine, ştii să întorci fraza!

Lică: Numai o secundă, “Libelulă” mică, numai o secundă, căci motivaţia asta: biologică, socială şi spirituală…Uite, acum îmi cade fisa! Nu ţi-am spus de atâtea ori că tu eşti muza mea? Deci, biologică, e Freud, egal libido, socială e Nietzsche, egal voinţa de putere, iar spirituală e Schopenhauer, egal voinţa de a trăi.

Dina: Hai că le-ai încurcat rău de tot şi până la urmă nici tu n-o să le mai poţi desface, nici cu ajutorul nebunilor tăi de Freud et compania! Dar în baza picioruşelor mele o să ai şi doctoratul şi catedra de psihologie de la “Sorbonica” noastră…

Lică (bătând-o cu palma peste fese, în timp ce aceasta se îmbracă): Mersi, “Libelulo”! dar grăbeşte-te, mai ai doar un “mandat”, un mandat jumate…

Dina: Serios?…(Privindu-se îndelug în oglinda mare din dormitor, pe toate feţele). Serios? Aşa zici tu? Atunci…o să trec de la libido…, de la nebunul de Freud…la voinţa de putere..la nebunul de Nietzsche. O să intru în Politică.

Lică: În politică? Şi-n care partid?

Dina: În partidul “Bondăraşul furis”, partid care astăzi e în opoziţie, dar mâine va fi la putere… “Bondăraşule”… (Iese).

Lică: (rămas singur, rosteşte tâmp, ca pentru sine): Putere…Opoziţie…De fapt, mai e unul Jung, cu energia vitală, dar pe ăsta n-am cum să-l introduc în schema mea, a motivaţiilor: biologică, socială, spirituală.

Scena a IV-a

Decor: Interiorul biroului Patronului. Mobilat ultramodern, telefoane, fax, calculator, televiziune cu circuit închis etc. Patronul, lăbărţându-se în fotoliu, la birou. Nevastă-sa, în faţa biroului, degajată, picior peste picior, într-un fotoliu mobil, modern.

Patronul: Vrei în firmă, “mieluşeaua” mea? Bun…S-a făcut…Te pun directoare economică.

Nevasta patronului: Nu la economic, acolo-i prea greu, sunt calcule, trebuie să ştii tabla înmulţirii, doar n-o să mă apuc de buchisit acuma, ce dracu, “berbecaşule”…

Patronul: Da, tabla înmulţirii e cam grea, nici eu n-o ştiu prea bine, cu toate că-s licenţiat…

Nevasta patronului: Plus că la economic sunt controale peste controale, vin finanţele…

Patronul: Finanţe, pe dracu! Cu ăştia mă am cel mai bine. Chiar acuma… Apropo, cu ce bani crezi că am încheiat ultima mea mare afacere? Cu banii din reeşalonarea reeşalonărilor datoriilor către bugetul de stat. Iar vila cea nouă, cu ce crezi că am cumpărat-o? Cu creditele pe care le-am primit în baza reeşalonării eşalonărilor, a compensării şi a altor înlesniri de la bugetul de stat…

Nevasta patronului: Totuşi, eu vreau la marketing.

Patronul: Directoare marketing?

Nevasta patronului: Da.

Patronul: Fie, la marketing. Da, se poate, acolo mai aranjezi o vitrină, mai pui o panglică, mai dai o culoare, acolo se poate şi cu şapte clase şi fără tabla înmulţirii…

Nevasta patronului: Hai, “berbecaşule”, ce dracu, mă jigneşti chiar aşa?!

Patronul: Dar cum, “mioara” mea? Cum să te “jignesc” altfel? Doar ne cunoaştem, suntem în familie…

Nevasta patronului: În “familie restrânsă”. Pe curvă am înţeles că ai dat-o pe mâna Prefectului, mai bine zis, a Prefecturii…

Patronul: Acum eşti vulgară. Ce dracu, nu poţi vorbi civilizat, chiar dacă ai numai şapte clase? Fie, dă-mi pozele, filmul, eşti directoare. Hai, că am treabă, să terminăm odată bâlciul!

Nevasta Patonului: Ba nu, “berbecuţule”! Ba nu aşa!

Patronul: Dar cum?

Nevasta patronului: Sunt directoare, dar pozele şi filmul sunt şi rămân în păstrare în seiful personal, pentru orice eventualitate…Şi apoi, mai e ceva…

Patronul: “Pentru orice eventualitate”… “Şi apoi mai e ceva”… Ce să mai fie?

Nevasta patronului: Începând de astăzi, nu mai ai secretară, ci secretar.

Patronul: Secretar? Bărbat? Dar ce, sunt homosexual? Tu ai căpiat?

Nevasta patronului: Băiatul aşteaptă afară, e fiul unui prieten de-al bărbatului meu din prima căsătorie…Victoraş, e licenţiat în…

Patronul: Victoraş…Aşteaptă afară… Fiul unui… Dar ce-i cu tărăşenia asta?

Nevasta patronului: Nu-i nici o tărăşenie. E aici. Să-l poftesc?

Patronul: Să-l pofteşti? Stai puţin să-mi revin, să meditez, să reflectez…Secretar…Bărbat… De ce nu? Dar atunci nu secretar, ci…

Nevasta patronului: Dar ce?

Patronul: Şef de cabinet. Şeful de cabinet al Preşedintelui.

Nevasta patronului: La care Preşedinte?

Patronul: La mandea. De astăzi sunt Preşedinte.

Nevasta patronului. Preşedintele cui?

Patronul: Al firmei, al trustului.

Nevasta patronului: Renunţi la postul de director general?

Patronul: Director general? Păi, dacă tu eşti directoare şi firma geme de directoraşi, avem unul şi la grupurile sociale, o să-l supranumim pe unul din ei director general. Ca să mă distanţez de voi, o să fiu PREŞEDINTE!

Nevasta patronului: Iar Victoraş, şef de cabinet. E bine, “berbecuţule”! E cum nu se poate mai bine. Îl poftesc pe Victoraş.

Patronul: Pofteşte-l şi apoi lasă-ne singuri. Dar apropo, ce zici că a terminat Victoraş?

Nevasta patronului: Industria grea, dar are şi un curs de maseur; el îmi face masajul…

Patronul: Industria grea…se potriveşte cu masajul…Pofteşte-l. Tu, du-te!

Nevasta patronului (Deschide uşa): Victoraş!

Victoraş (Intrând şi înclinându-se din mers, plecăciuni exagerate etc): Bună ziua, domnule director general! Nici nu vă puteţi imagina ce sentimente mă încearcă… Vai, cât de mult am dorit şi am sperat din adâncul inimii că într-o bună zi…

Patronul (Tăindu-i elanul): Lasă, Victoraş. Lasă… Industria grea…Maseur…De azi eşti şef de cabinet Uite, pe scurt ce ai de făcut, căci restul o să-l înveţi din mers…

Victoraş: Învăţ…adulmec…observ…raportez…

Patronul: Bravo! Aşa. Văd că te orientezi repede, nu-ţi pierzi timpul degeaba. Bravo! Uite, aici avem un televizor cu circuit închis, se vede anticamera unde va fi biroul tău. (Privesc amândoi spre ecranul televizorului) Vezi, deja aşteaptă trei inşi ca să intre la mine: Poetul, Doctorul şi Preotul.

Victoraş: Îi văd, parcă ar fi într-o cuşcă.

Patronul: Aşa-i. Ăsta-i rolul tău, Victoraş, să-i ţii, să-i laşi cât mai îndelung să se perpelească în “cuşcă”, până o să-şi piardă răbdarea şi toată bruma de demnitate ce le-a mai rămas. Dar acum, fiindcă-s grăbit, pofteşte.l pe poet; despre ale noastre, vom vorbi mai încolo.

Victoraş (Ieşind precipitat): Da, am înţeles. Vă mulţumesc! Rămân până la…(Către Poet) Poftiţi, domnule Poet.

Scena a V-a

Patronul (Întâmpinându-l pe Poet cu braţele larg deschise): “Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii, să ne-arate rostul lumii şi splendorile naturii”…

Poetul: (Îmbrăţişându-se cu Patronul): “Ai noştri tineri la Paris învaţă/ La gât cravatei cum se leagă nodul/ Şi-apoi ne vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă”… (După care îi întinde ziarul).

Patronul: (Luând ziarul): Ia loc, te rog, şi serveşte-te, ştii ce şi de unde, eşti de-al casei. Ia să vedem ce ţi-a ieţit din pană. (Patronul se aşează la birou şi începe să spicuiască din ziar cu glas tare, în timp ce Poetul se serveşte cu whisky dintr-un dulăpior, după care se aşează pe fotoliul din faţa biroului, aprinzându-şi o ţigară).

Patronul (Spicuind cu glas tare din ziar): “…a stat sub semnul magnificienţei, al augurilor înnobilaţi de semnificaţii luminiscente, al unor trăiri sufleteşti în care an văzut chipul aureolat al unui om hărăzit unor meniri cu rădăcini în arealul excepţionalităţii”… “O zi…regină a zilelor de peste ani, decenii şi eternitate, când un om între oameni”… (Aruncând ziarul). Hai, măi poete, vă bateţi joc de mine ca de Ceauşescu, ce dracu?

Poetul: Da de unde! Aşa se scrie, aşa se onorează un om care merită toţi laurii şi supralaurii judeţului, laurii ţării, ai naţiei…

Patronul (Reluând ziarul): Dar nu-i prea ditirambic, bombastic, umflat peste măsură, lăbărţat peste cureaua pantalonilor?

Poetul: Ăsta-i adevărul, patroane! A venit vremea să nu ne mai fie ruşine de cuvintele mari, căci ele sunt pe măsura OMULUI.

Patronul: Adevărul? Dragă poete, află de la mine că-n artă şi în religie nu există adevăr.

Poetul: Spune-o, te rog, şi preotului care aşteaptă în anticameră.

Patronul: O să i-o spun. Dar ştii de ce în artă şi-n religie nu există şi nu poate exista adevăr?

Poetul: Nu. De ce?

Patronul: Pentru că în artă şi-n religie nu există decât emoţie artistică sau religioasă.

Poetul: Dar asta-i filozofie curată, patroane, trebuie publicat, trebuie făcut cunoscut, o nouă faţetă a OMULUI între oameni, a…

Patronul: Sunt aforisme originale, poetule. Mă, poetaşule!…(Scoate un caiet din sertar). Uite, am un caiet întreg, dar n-am timp să ţi-l citesc acum.

Poetul: Dă-mi caietul şi în fiecare zi, ziarul nostru o să apară pe manşetă, ca drept motto, cu un aforism de-al tău.

Patronul: Da, ar fi o idee…Dar nu vreau să mă compilaţi, să mă plagiaţi şi apoi să mă daţi pradă hingherilor din presă.

Poetul: Patroane?!…

Patronul: Lasă, ştiu, nu tu, nu chiar tu. Cu toate că: “E tumi filio, Brutus?”

Poetul: Patroane?!… Patroane, rugămintea aceea mai veche…

Patronul: Ştiu, ştiu, n-am uitat. E clar. Articolul mi-a plăcut, şi ăsta şi celelalte, şi cele ce-or să mai vină…

Poetul: Or să mai vină, or să mai vină…

Patronul: Şefia Inspectoratului de Cultură e ca şi a ta.

Poetul: Face Patronul asta pentru mine, poate Patronul să mă impună în faţa atâtor?!…

Patronul: Te mai îndoieşti de puterea mea?

Poetul: Vai de mine, nu. Dar ştii prea bine că-n cultură e mai greu, şi cu firul Ariadnei în mână te poţi rătăci…

Patronul: Şi-n afaceri te poţi rătăci. Hai, nu te codi, mai bea unul ca să fie cu soţ (Poetul îşi mai toarnă un pahar) că trebuie să plec, am treabă. (Poetul dă în grabă paharul peste cap). Şi ascultă la mine, “azi”, şefia Inspectoratului Judeţean de cultură, “mâine”, şefia ministerului de resort.

Poetul (Euforic) Patroane! (Îl îmbrăţişează) Patroane! Un OM între oameni, într-adevăr, n-ai uitat că am păscut oile împreună.

Patronul: Pardon, că eu am păscut vacile, tu ai păscut oile, şi oile satului, eu am păscut vacile, mă rog, literar, cornutele, dar erau ale tatii… Hai, du-te oierule! Pardon, domnule Inspector şef de la Cultură… Şi să vedem ce apare în ziarul de mâine…

Poetul (Retrăgându-se cu plecăciuni): Cu gratitudine, Patroane. Cu cea mai mare şi mai aleasă gratitudine, din inima unui poet flămând după…Mă duc să-mi ascut pana pentru articolul din ziarul de mâine (Iese).

Patronul (Rămas pentru un moment singur în birou): Du-te poetaşule, du-te şi ascute-o că e cam tocită după laudele scrise pentru Elena şi Nicolae…

Scena a VI-a

Doctorul (Intrând): Să ne trăieşti o mie de ani, domnule director general şi să-mi permiteţi să vă salut cu vechiul adagiu latin: “Mens sana in corpore sano”, iar dumneavoastră le aveţi pe toate din plin, căci afacerile înfloresc, iar corpul înverzeşte în toată deplinătatea lui. (Îşi strâng mâinile).

Patronul: Ia loc, doctore, şi serveşte-te! N-a băut din el decât Poetul. Nu-i contaminat, şi dacă o fi, o fi cu un vers, două, acolo, poate cu un vers alb sau cu o rimă şcioapă.

Doctorul (Servindu-se şi închinând): “Mens sana in corpore sano”. Înţeleaptă vorbă şi veche de când lumea şi cât de puţin ştim s-o preţuim.

Patronul: Da, doctore, vorba lui Schopenhauer: “Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic”.

Doctorul: Dar, domnule director general, v-aţi dat la filozofie de când nu ne-am mai văzut.

Patronul: Doctore, nu mai am titlul de director general, se cuvine s-o ştii printre primii, că doar eşti medicul casei, al firmei: de astăzi, sunt Preşedinte.

Doctorul: Felicitări, domnule preşedinte! Era şi cazul să vă schimbaţi titulatura, că până la urmă v-ar fi confundat lumea. O fi fost el titlu de director, nu simplu, într-adevăr, ci general, dar între atâţia directori, directoraşi, şefi de servicii, responsabili şi alţi băgători de seamă, putea să vă calece cineva pe coadă sau pe picioare şi vorba ceea, tot străveche, tot medicală: “Cele mai rele boli sunt cele care nu încep  cu dureri”. (Închinând). Sante!

Patronul: Hai, doctore, spune-o pe româneşte, ce dracu! Hai noroc şi la mai mare! Cresc eu, creşti şi dumneata.

Doctorul: Oooo, domnule preşedinte, asta fără îndoială, sunt omul dumneavoastră până-n ultima clipă!

Patronul: Hai, doctore, să amânăm acea ultimă clipă…până-n…sine die! Spune-mi ultima definiţie a sănătăţii, cea mai nouă.

Doctorul (Gânditor, scormonindu-şi memoria): Definiţia sănătăţii…ultima…cea mai nouă…Care o fi? Vă pot spune definiţia sănătăţii dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Patronul: Spune-o.

Doctorul: Definiţia care a fost adoptată de toate statele semnatare. Ea sună astfel: “Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal şi social şi nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii”.

Patronul: Are Jules Ramanus un paradox: “Oamenii sănătoşi sunt acei oameni bolnavi care se ignoră”.

Doctorul: Dar cine-i doctorul ăsta, că n-am auzit de el? Şi mai vorbeşte şi-n dodii, ca să mă exprim româneşte (linguşitor), cum îi place domnului preşedinte…

Patronul: Dă-l dracului! Parcă eu ştiu? Am citit într-o revistă chestia asta, într-un ziar, nu mai ţin minte, n-are nici o importanţă. Am folosit-o doar aşa, pentru conversaţie…

Doctorul: Pentru conversaţie-i bună.

Patronul: Deci: fizic, mintal şi social. Definiţia aceea a sănătăţii…

Doctorul: Da, e oficială, e parafată, e dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Patronul (Luând un teanc de acte de pe birou şi trântindu-le în faţa doctorului): Atunci, ce dracu ai cu “socialul” meu doctore, ai înnebunit?

Doctorul: Dar nu-nţeleg nimic. Ce-s astea? (Se apucă să răsfoiască actele).

Patronul: “Munca” ta, doctoraşule! Munca ta care-mi strică “socialul” meu. Certificate medicale!

Doctorul: Perfect legale!

Patronul: Să nu te mai aud, să nu mai aud sintagma asta: “perfect legale”, c-am rupt târgul. În firma mea, eu sunt legea, doctore, şi numai eu sunt “perfect legal”.

Doctorul (Moale): Dar atunci cum facem?

Patronul: Nu “cum facem” ci “cum faci”! Şi faci cum îţi spun eu: nu mai dai certificate medicale. Eu nu sunt casă de binefacere. Cine-i bolnav să plece, să-şi dea demisia, la poartă aşteaptă alţi zece să vină în locul lui!

Doctorul: Atunci, nu mai dau certificate medicale defel? Nu mai dau nici chiar celor bolnavi?

Patronul: Nu, doctore. Nu mai dai defel, nu mai dai nici chiar celor bolnavi. Nu mai dai certificate medicale, ci numai certificate de deces, dar şi acelea numai după ce, în prealabil, vor fi “vizate” de mine.

Doctorul: Dacă-i aşa, domnule preşedinte, nu le mai dau nici chiar dacă se află în moarte clinică.

Patronul: Aşa te vreau, doctore! Am ştiut c-o să ne înţelegem, adaug un zero la salariul confidenţial, mai treci pe la depozit să-ţi umpli portbagajul…Mai toarnă-ţi unul, doctore, ca să fie cu soţ. (Doctorul îşi mai toarnă un pahar şi-l bea pe nerăsuflate). Şi hai, că am treabă, la mine producţia primează! Hai, du-te că aşteaptă POPA.

Doctorul: O secundă, domnule preşedinte, să mi-o notez pe aia a lui Jules ăla: “Oamenii sănătoşi sunt oamenii bolnavi care se ignoră”. Ca –so folosesc şi eu tot într-o conversaţie…Sănătate, domnule preşedinte, mulţumesc pentru acel “zerou” şi pentru “portbagaj”. (Iese).

Patronul: Sănătate. (Pentru sine). S-a dus duhovnicul trupului, dar iată (intră Preotul), că vine duhovnicul sufletului…

Scena a VII-a

Preotul (Intrând şi făcând semnul crucii, cu gesturi largi, teatrale, peste birou, peste patron): Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule preşedinte, cu toate darurile sale cereşti, astăzi şi-n vecii vecilor, Amin!

Patronul (Întâmpinându-l, dându-i mâna, strângându-i-o îndelung): Aaaa, preşedinte…Biserica a şi auzit, s-a informat, a şi tras cu urechea, mă rog, are experienţă…

Preotul: Biserica-i atentă la sufletul neamului, la zvârcolirile lui, la durerile lui, la zbaterile lui. Nu-i ea prima în topul tuturor sondajelor? Nu-i ea înaintea Armatei, înaintea Guvernului, înaintea Preşedinţiei?

Patronul: Aşa-i, adică aşa spun sondajele. Dar ia loc şi serveşte-te. N-au băut din el decât Poetul, ceea ce o să-ţi facă predica şi mai înaripată şi Doctorul, ceea ce o să-ţi facă trupul mai vânjos, căci mare nevoie au nevoie de el nevestele din parohie-ţi, cucernice părinte!

Preotul (Aşezându-se şi turnându-şi băutură): Hai, să nu glumim, domnule preşedinte cu cele sfinte!…

Patronul (Turnându-şi şi el un pahar dintr-o sticlă ce-o scoate dintr-un seif): Glumim pe dracu! (Preotul îşi face grăbit semnul crucii). Nu-i Biserica cu un ochi la trup şi cu unul la suflet?

Preotul (Bând): Ba, asta aşa-i dar în sensul bun al lucrurilor. Biserica trebuie să grijească şi de sufletul dar şi de trupul neamului.

Patronul: Ei, de suflet…Suflet pe dracu! (Preotul îşi face din nou semnul crucii, de data asta, surprins cu paharul în mână, şi-l face chiar cu acesta). Suflet pe care nici Biserica nu-l mai are, căci îl iau neoprotestanţii. Cât despre trup…Pentru trup e doctorul care ieşi mai înainte… Voi sunteţi pentru punga enoriaşului, ca şi Doctorul, de altfel, dar el e pentru punga pacientului, sărmanul enoriaş…Dar ia spune-mi definiţia fericirii, precucernicia ta, căci pe cea a sănătăţii mi-a spus-o Doctorul.

Preotul: Păi, să vedem, căci trebuie să se găsească în Biblie.

Patronul: Las-o dracului de Biblie (Preotul îşi face din nou, speriat, semnul crucii). Căci toţi o luaţi în braţe şi vă faceţi, când cârje, când sabie din ea. Vreau o definiţie originală!

Preotul: Originală? Uite, chiar alaltăieri, vorbeam cu doamna preoteasă şi ziceam…

Patronul: Sau cu doamna amantă, că doar toţi popii sunt plini de ele, şi apoi şi amantele sunt tot un fel de “preotese”…

Preotul (Făcându-şi semnul crucii): Cu doamna preoteasă şi-i ziceam: “Cine poate ţine sub control cele trei: mintea, sufletul şi trupul, e un om fericit”.

Patronul: “Pe cele trei: mintea, sufletul şi trupul”…Îmi pare că nu e originală, că-i culeasă de undeva.

Preotul: Ba nu, domnule preşedinte, e cugetarea mea proprie, poate că-i izvorâtă din Biblie, sau din vreo spovedanie, dar e a mea.

Patronul: E a ta (scoţând din birou caietul pe care i-l arătase Poetului), aşa cum sunt ale mele aforismele astea. Uite, să-ţi citesc ce i-am citit şi Poetului: “În artă şi-n religie nu există adevăr, ci doar emoţie artistică sau religioasă”.

Preotul: Interesant!…Dar sunt gânduri diavoleşti. (Linguşitor). Nu pot fi ale dumneavoastră, domnule Preşedinte!

Patronul: Uite că aici ai nimerit-o. Pe poet îl înşelai. Sigur că nu sunt ale mele, nu mă ocup eu cu prostiile astea. Am pus-o pe-o angajată de la Marketing să mi le culeagă de prin ziare şi reviste. Momentan le folosesc ca text pentru reclame, mai târziu o să le adun şi o să le public într-o carte ca "Aforisme originale” cine o să mai ştie atunci...

Preotul: Dar nu e furt, domnule Preşedinte, un om ca dumneavoastră să se preteze la…

Patronul: Furt pe…(şi dă să drăcuiască din nou dar, văzându-l pe preot că se pregăteşte să-şi facă semnul crucii, se răzgândeşte şi continuă): Doamne, iartă-mă! Şi de la cine? De la morţi? Căci toţi autorii sunt morţi. Morţi…Uite, cu asta trebuia să începem, cu mortul!

Preotul (Contrariat): Care mort?

Patronul: Mortul care-i mort şi căruia numai aşa-i şade bine, mort!

Preotul: Ah, liderul!

Patronul: Care lider, părinte? Dezmăţatul, beţivul! Să facă la mine în fabrică sindicat? Fabrica mea-i moşia mea, aşa cum şi parohia ta e moşia ta, moşia popii!

Preotul: Da, dar sunt nişte legi, nişte…

Patronul: Ce legi, părinte? La mine-n fabrică eu fac legea, aşa cum la tine-n parohie, tu faci legea! Aşa că pe ăsta nu mi-l îngropi.

Preotul: Pe cine, Doamne iartă-mă?

Patronul: Pe “liderul” care a vrut să facă la mine-n fabrică sindicat. Să se ştie că de mine nu scapă nimeni nici în mormânt. Să crape ca un câine!

Preotul: Nu, că a crăpat deja.

Patronul: Să putrezească, atunci, ca un câine în mijlocul drumului, pardon, la marginea şanţului, să se înveţe toţi minte că la mine în fabrică nu se face sindicat.

Preotul: Nu se poate, domnule Preşedinte! Nu-i creştineşte, nu-i omeneşte, nu-i!…

Patronul: Nu-i creştineşte? Dar e creştineşte să-mi îmbrobodească oamenii cu sindicatul, să le ia pâinea de la gură…Să…Bine că a crăpat, că altfel, tare mi-era frică să nu trebuiască să facem un alt “Tepro Iaşi”.

Preotul: Şi aşa se cam cleveteşte, cam aşa se zvoneşte…Dar ca să nu-l îngrop, nu pot nici în ruptul capului.

Patronul: Las’ că-ţi dau eu banii ce trebuia să-i încasezi pentru înmormântare. Dar îl laşi neîngropat, asta-i ambiţia mea. Spune-mi cât încasezi pentru o înmormântare.

Preotul: Nu-i vorba de asta, domnule Preşedinte, aici e un canon la mijloc, e…

Patronul: E o biserică nouă la mijloc, nu?

Preotul: Da, o biserică nouă, domnule Preşedinte, cu mila Celui de Sus şi cu banii dumneavoastră…

Patronul: Şi o casă parohială mai acătării…

Preotul: Şi o casă parohială, domnule Preşedinte, tot prin mila Celui de Sus şi tot cu…

Patronul: Cresc copiii, vin greutăţile, cheltuielile, o facultate, un post, o limuzină, un apartament…

Preotul: Tot prin mila Celui de Sus, numai de-or ţine banii domniei voastre, domnule Preşedinte…

Patronul: O să ţină, părinte, o să ţină, numai să nu-l îngropi!

Preotul: Păi, dacă-i aşa, nici nu merită să fie îngropat, să crape ca un câine pe marginea şanţului!

CORTINA

Actul II

Scena I

Acelaşi decor cu biroul şi anticamera biroului. Patronul şi cu Şeful de cabinet (Victoraş), în birou, la o discuţie amicală, la o cafea, dimineaţa.

Patronul: Aşadar, Victoraş tată, industria grea…Dar de ce te-ai apucat tu de industria grea, Victoraş tată, căci acum nimeni nu se mai ia de aşa ceva, că se lasă cu hernie?

Şeful de cabinet: Acolo s-a intrat fără examen, parcă mie îmi ardea de fiare…Am mâini fine, de maseur…

Patronul: Ah, da! Că tu eşti şi maseur! Le-ai combinat bine: industria grea şi femeia…căci şi ea e “grea”…

Şeful de cabinet: Fac masaj şi la bărbaţi, domnule Preşedinte.

Patronul: Faci, faci, dar nu-i totuna să pui mâna pe laba păroasă a unui bărbat, sau pe picioruşul fin, tras ca prin filigran, al unei femei…

Şeful de cabinet: Sigur că nu-i totuna, domnule Preşedinte. Dar pentru bani, ce nu face astăzi un tânăr ca mine?

Patronul: Da, Victoraş tată, banii trebuiesc adunaţi încă de tânăr, făcuţi încă de când eşti tânăr, bravo! Ştiam eu că tragi la ban, se vede pe faţa ta, în privirea ta. Semeni cu mine. Şi eu am făcut facultatea tot ca să am un statut social – şi tot industria grea – şi nu un statut spiritual, aşa ceva e pentru nebuni.

Şeful de cabinet: Să seamăn cu dumneavoastră, domnule Preşedinte? Să vă audă Cel de Sus!

Patronul: Care “Cel de Sus”? Căci nu-i nimeni acolo, Victoraş tată! Noi suntem totul! Restul e praf şi pulbere.

Şeful de cabinet: Am zis şi eu aşa, o vorbă, moştenită, dar nu cred în ea, o vorbă care exprimă o stare, nu un fapt.

Patronul: Bun, Victoraş tată, şi aici ne asemănăm. Poftim cheile. (Îi întinde o legătură de chei).

Şeful de cabinet (luând precaut cheile): Ce chei?

Patronul: Cheile de la apartamentul unde o să-i faci masaj neveste-mi, că doar n-o să i-l faci pe stradă. Până la urmă…poate-l trecem pe numele tău…

Şeful de cabinet: Ce să trecem pe numele meu, domnule Preşedinte?

Patronul: Apartamentul, că doar n-o să-l trecem pe nevastă-mea…

Şeful de cabinet: Dar nici n-aş îndrăzni să mă gândesc la o asemenea…

Patronul: Ba trebuie să îndrăzneşti, Victoraş tată, trebuie să te culci cu ea…

Şeful de cabinet: Cu cine?

Patronul: Cu nevastă-mea!

Şeful de cabinet (făcându-şi semnul crucii): Doamne, fereşte!

Patronul: Dar ce, eşti homosexual? Spune, nu-ţi fie ruşine, e permis, se poartă…

Şeful de cabinet (mândru, nevoie mare): Da’ de unde, sunt heterosexual, o ştiu toate studentele, o ştie toată facultatea.

Patronul: Atunci?

Şeful de cabinet: Da, dar cu nevasta dumneavoastră, domnule Preşedinte, dumneavoastră care m-aţi angajat, care-mi daţi o bucată de pâine? Nu se face…

Patronul: Ba tocmai că se face! Pentru asta te-am şi angajat, să te culci cu nevastă-mea.

Şeful de cabinet: …

Patronul: E simplu de tot. Nu trebuie să te sfieşti, n-are rost, de fapt, tu n-ai sfială în tine, ca şi mine. Te culci cu ea pentru că îţi ordon eu. În apartament vor fi camere de luat vederi, trebuie să am probe, s-o am la mână, căci şi ea mă are pe mine.

Şeful de cabinet: Dar eu voi fi la mijloc, domnule Preşedinte, între ciocan şi nicovală, voi strivit ca o muscă.

Patronul: Da’ de unde, Victoraş tată! Da’ de unde! Eşti folosit ca probă dar nu eşti implicat, eşti folosit doar ca probă, dar eşti nevinovat, putem consulta un avocat.

Şeful de cabinet: Nu-i nevoie, ştiu, prima studentă pe care am avut-o a fost una de la drept, şi-n pat făceam şi legislaţie, mai ales infracţională…

Patronul: Măi, al dracului, Victoraş tată, tu ai două facultăţi?

Şeful de cabinet: Ce două, am mai multe, căci m-am culcat cu toate studentele, de la toate profilele…

Patronul: Uite peste cine-am dat, uite ce avem aici…cum se spune…o pasăre avis…

Şeful de cabinet: Asta am căutat şi eu, domnule Preşedinte, era una care se zicea că-i o… pasăre avis…adică fecioară, dar n-am apucat să…

Patronul: Lasă bazaconiile, Victoraş tată! La urmă, după ce terminăm “filmările”, trecem “studioul” pe numele tău. Acum, deocamdată, mai adăugăm şişte zero-uri la salariul tău strict confidenţial de şef de cabinet. (Întinzându-i mâna): Te prinzi?

Şeful de cabinet (Sărind ca ars de pe scaun şi apucând grăbit mâna Patronului, ca nu cumva acesta să se răzgândească): Mă prind, domnule Preşedinte, cum să nu mă prind…Pentru aşa ceva, un tânăr ca mine…mană cerească…(Apoi, lăsându-se moale pe fotoliu). Aoleo, uite-o că e aici!

Patronul: Cine, nevastă-mea? Dă-o dracului, n-are nici o importanţă, fă-ţi datoria, pofteşte-o înăuntru!

Şeful de cabinet: Nu, nu e nevasta dumneavoastră, domnule Preşedinte! Uitaţi-vă în monitorul televizorului, e pasărea aceea avis, fata-fecioară, e Darlingtonia, singura studentă pe care n-am avut-o, singura care mi-a scăpat…

Patronul (uitându-se în monitorul televizorului): Da, e interesantă, precis vine să se angajeze. Pofteşte-o! Ce-a scăpat de tine, vine în braţe la mine, iar ce-a fost în braţe la mine, trecem pe urmă la tine. Pofteşte-o pe pasărea asta avis! Să vedem dacă-i naturală! Să constatăm dacă nu-i cumva artificială… (Şeful de cabinet iese în anticameră, o salută pe Darlingtonia, schimbă câteva cuvinte cu ea, după care o pofteşte în biroul Patronului).

Scena a II-a

Darlingtonia (intrând): Bună ziua!

Patronul: Bună ziua, domnişoara!…

Darlingtonia: Darlingtonia.

Patronul: Dar luaţi loc! O cafea, un suc, domnişoara Darlingtonia, că sunteţi domnişoară, nu-i aşa?

Darlingtonia (luând loc): Da, domnişoară, adică necăsătorită şi…fără suc, fără cafea, vă rog!

Patronul: “Adică necăsătorită”…Curriculum vitae?

Darlingtonia 8întinzându-i un dosar): Da, poftiţi! Am aici toate actele, inclusiv licenţa şi celelalte.

Patronul (luând dosarul): Să vedem. Dar până aunci, un suc, o cafea?

Darlingtonia: Vă mulţumesc, nu.

Patronul: Atunci o să mă scuzaţi un pic până arunc o privire pe acte. De obicei, chestiunea asta o face “Biroul de resurse umane”, dar cu dumneavoastră, domnişoara Darlingtonia, fac o excepţie.

Darlingtonia: Nu vreau să fiu o excepţie!

Patronul: Dar toată lumea, domnişoară Darlingtonia, vrea să fie o excepţie. Nu există unul sau una care să facă “excepţie” de la “excepţie”…

Darlingtonia: S-ar putea. Dar eu una, nu vreau, ăsta-i adevărul!

Patronul: Adevărul? Dar dumneata pretinzi că posezi sdevărul? Ferească-te Dumnezeu de aşa ceva! Vrei să ajungi la puşcărie, în spital sau la casa de nebuni? Căci acolo-i adevărul. Dar să vedem. (Uitându-se în acte). Văd că ai şapte fraţi.

Darlingtonia: Da, cinci surori şi doi fraţi.

Patronul: Sărmanii părinţi. Dar nu contează, din asemenea familii se ridică cei mai…Dumneata, domnişoară Darlingtonia, trebuie să ai în străfundurile dumitale “energia vitală” a nebunului de Jung iar energia asta vitală trebuie s-o scoatem la suprafaţă împreună. (Se ridică din fotoliu şi începe să se plimbe în jurul Darlingtoniei, căutând să fie cât mai aproape de ea, s-o atingă “în treacăt”): Dar să vedem care-i motivaţia dumitale, domnişoara Darlingtonia.

Darlingtonia: Motivaţia mea aşa, în general, sau motivaţia de-a mă angaja la firma dumneavoastră?

Patronul: Să zicem…amândouă.

Darlingtonia: Eu cred în clasificarea motivaţiilor făcută de dl. Profesor Vasile Gărgăriţă, care…

Patronul: Alt nebun. Dar poate că-i bine ca lumea să creadă în nebuni. Continuă.

Darlingtonia: Care mi-a fost coordonator la lucrarea de licenţă. Clasificarea fiind: motivaţia biologică, socială şi spirituală.

Patronul: Şi dumneata pe care o ai?

Darlingtonia: Eu cred că la mine predomină motivaţia spirituală.

Patronul: Motivaţiile astea: biologică, socială şi spirituală nu pot fi în stare pură, eu cred că sunt amestecate.

Darlingtonia: O să vă dau nişte exemple concrete: de pildă – ciudat, un criminal poate să le cumuleze pe toate trei, artistul, în general, le are pe prima (bilogică) şi pe ultima (spirituală), lipsindu-i cea de-a doua (socială), ascetul, pe prima o are în foarte mică măsură, având tendinţa de-a o suprima complet, a doua e absentă iar cea de-a treia o duce până la extremis, căci din ea se hrăneşte, omul politic o are doar pe prima şi pe a doua.

Patronul: Şi omul de afaceri?

Darlingtonia: Ca şi omul polic, pe prima şi pe a doua..

Patronul: Interesant! Şi care-s mai periculoşi?

Darlingtonia: Cei mai periculoşi oameni şi în acelaşi timp, cei care ajung cel mai sus într-un domeniu oarecare, sunt cei la care o anumită motivaţie se găseşte în stare pură, dominându-le şi aproape suprimându-le pe celelalte.

Patronul (bătând din palme): Nemaipomenit! Bravo! Uite o adevărată lecţie de psihologie, dar ce lecţie, un curs întreg. (Dând să se apropie în orice mod de Darlingtonia). De altfel, văd că ai zece pe toată linia.

Darlingtonia: Da.

Patronul: O să înfiinţez în firmă un cabinet de psihologie şi o să te pun şefa lui.

Darlingtonia: Dar n-am experienţă, fac orice, dar şefă…

Patronul: “Fac orice”…Să nu uiţi cuvântul acesta, Darlingtonia! “Fac orice”…(Îi sărută mâna, caută să o cuprindă, Darlingtonia îl evită în mod diplomatic). Îmi dai voie să-ţi spun Darlingtonia, nu-i aşa?

Darlingtonia: Dacă doriţi dumneavoastră…

Patronul (sărutându-i mâinile şi ridicând-o de pe scaun, căutând din nou prin orice mijloc s-o atingă): În principiu, eşti ca şi angajată, Darlingtonia. Hai să te conduc. Poţi să-ţi dai seama că n-o fac cu oricine. Până mâine seară sunt ocupat cu o delegaţie străină. (Conducând-o). Mâine seară la orele zece.

Darlingtonia: Aşa târziu?

Patronul: Aici e firmă privată, se lucrează non-stop. Dar o să am eu grijă…Mâine seară la orele zece, semnăm şi parafăm contractul, înfiinţăm cabinetul şi-o “ungem” pe şefă… (ies amândoi, Patronul continuând s-o conducă în acelaşi mod).

Scena a III-a

Decor: un parc dintr-un oraş oarecare. Alei, bănci, arbori, în fundal se vede şi se simte oraşul. În parc, pe o bancă, Darlingtonia şi cătălin.

Darlingtonia (cu o carte în mână): Hai să-ţi citesc ceva, Cătăline.

Cătălin: Citeşte-mi, Nefertiti a mea.

Darlingtonia: Nefertiti?

Cătălin: De la bun început, de când l-am auzit, m-a intrigat numele ăsta – Nefertiti – silabele astea, şi apoi, când i-am văzut şi chipul, intrigarea mea a crescut şi mai mult.

Darlingtonia: Să vezi cum o să crească şi mai mult – ca valurile mării – după ce-o să-ţi citesc eu ce o să-ţi citesc.

Cătălin: Pentru mine, cu timpul, Nefertiti, numele ei, chipul ei, au devenit sinonime cu enigma femeii…

Darlingtonia: Ascultă aici, Cătăline, c-o să ajungem îndată şi la ea…

Cătălin: TU eşti Nefertiti!

Darlingtonia (citind): “Tu eşti acela ce formezi copilul în femeie/ Şi care dai sămânţă bărbatului/ Cel care dă viaţă copilului în trupul mamei/ Cel care nu-l lasă să plângă/ Cel care îl hrăneşte la sânul mamei/ Tu dai aer pentru ca făpturile tale să trăiască/ În ziua în care omul se naşte/ Tu îi deschizi gura pentru ca el să vorbească/ Tu ai grijă de toate nevoile lui”…

Cătălin: “Tu eşti acela ce formezi copilul în femeie/ Şi care dă sămânţă bărbatului”… De cine-s?

Darlingtonia: De soţul lui Nefertiti.

Cătălin: De soţul lui Nefertiti?

Darlingtonia: Da, de soţul lui Nefertiti. Ascultă finalul: “De când ai zămislit pământul/ L-ai mărit pentru fiul Tău/ Ieşit din carnea Ta/ Regele care trăieşte în adevăr/ Akhenton, a cărui viaţă e lungă/ Şi pentru marea soţie regală, iubita lui/ Regina celor două ţinuturi…Nefertiti/ Ale cărei viaţă şi fericire vor fi eterne”.

Cătălin: Akhenton?

Darlingtonia: Da, Akhenton. Acum l-am descoperit şi eu, e un Faraon ce-a domnit în jurul anilor 1388-1358, înainte de Hristos şi care e considerat fondatorul unei noi religii, închinată unui singur zeu, deci monoteism, Aton, căruia îi închină şi imnul din care ţi-am citit.

Cătălin: Şi-i chiar soţul lui Nefertiti a mea?

Darlingtonia: Da, Nefertiti i-a fost soţie şi în acelaşi timp soră, cu ea având trei fete.

Cătălin: Nefertiti…

Darlingtonia: Iar una din cele trei fiice ale lui Akhenton şi a lui Nefertiti, ştii cu cine s-a măritat?

Cătălin: Cu Tutankhamon.

Cătălin: Cu Tutankhamon?!

Darlingtonia: Pune-o lângă Nefertiti şi Tutankhamon pe Cleopatra şi o să ai triada egipteană despre care se vorbeşte cel mai mult în lume.

Cătălin: Să ştii că aşa-i, Cleopatra mea!

Darlingtonia: Prefer să rămân Nefertiti.

Cătălin: Nefertiti – Tutankhamon – Cleopatra!

Darlingtonia: Se zice că imnul din care ti-am citit şi care-i al lui Akhenton se aseamănă foarte mult ca stil şi ca idei cu Psalmul 104.

Cătălin: (cuprinzându-i şi mângâindu-i pântecele): Mie îmi place asta: “Tu eşti acela ce formezi copilul în femeie/ Şi care dai sămânţă bărbatului”.

Darlingtonia (sărutându-l şi mângâindu-l, la rândul ei): Şi mie!

Cătălin: Căci femeia e vasul în care e jarul norocirii sau al nenorocirii, iar bărbatul doar unealta care scormoneşte jarul norocirii sau al nenorocirii.

Darlingtonia: Îmi pare bine că am fost prima dată a ta.

Cătălin: Şi mie.

Darlingtonia: Hai, s-o mai facem…

Cătălin: Unde, aici, în parc?

Darlingtonia: Cu tine aş fi în stare şi aici, dar dacă s-ar întuneca, sau cine ştie, chiar şi ziua în amiaza mare…

Cătălin: Şi eu la fel, Nefertiti a mea.

Darlingtonia: Hai s-o mai facem, ca să mai vezi o dată femeia din mine care de abia s-a născut şi care vrea să rămână numai a ta…

Cătălin (o ridică, se ridică şi el de pe bancă): Hai să mergem după cheie…

Darlingtonia (senzuală, îmbrăţişându-l): Să se facă în aşa fel ca să am trebuinţa asta biologică, pofta asta sexuală, numai pentru tine…(Ies amândoi, îmbrăţişaţi, contopiţi).

Scena a IV-a

Decor: interiorul unei bucătării spaţioase, mobilată şi înzestrată cu utilităţi şi mobilă de ultimul tip, a unui apartament situat în zona rezidenţială a oraşului. În bucătărie, dimineaţa, la o cafea, Dina şi Lică.

Dina (cu o carte în mână, silabisind titlul şi autorul): “Despre motivaţie”, autor: profesor doctor docent Vasile Gărgăriţă: “Curs de psihologie”. (Aruncând cartea cu un fel de scârbă, pe masă). Te-ai culca cu ea în pat, psihopatule, în loc să te culci cu un trup cald de femeie, cu o studentă, de pildă.

Lică: De unde ştii tu că nu mă încălzeşte ea mai mult ca o femeie? Cartea…

Dina: Da, pe psihopaţi, pe profesorii ăştia doctori docenţi făcuţi peste noapte, nu-i mai poate încălzi nici cartea, dar nici studenta ci doar “verzişorii”…

Lică: Dar ce-ţi veni, dragă “Libelulo” în dimineaţa asta? Văd că ai un dinte contra profesorilor universitari. Sau poate tânjeşti dupră vreun “studenţaş”…Îţi livrez eu unul, la tavă.

Dina: Serios, “Bondăraşule”? Te-ai făcut şi chelner, la o adică, de fapt, chelner, profesor, totuna, ambrii “servesc” sau “o servesc”.

Lică: Nu, nu, că-ţi “servesc” eu unul la modul serios: Era unul, zic “era” pentru că acum a absolvit, căruia i se zicea “Calul” sau “Armăsarul Mariei Tereza”. Se culcase cu toate studentele şi înspre sfârşit, începuse să se dea la profesoare…

Dina: “Calul”…”Armăsarul Mariei Tereza”…Dar lor cum le ziceaţi, studentelor? “Iepele Mariei Tereza”?

Lică: Să ştii că erau şi din astea, cum zici tu. Dar era, iar zic “era”…

Dina: “Pentru că a absolvit”…Hai, scurteaz-o, “Bondăraşule”.

Lică: Era una pe care o chema de fapt Darlingtonia şi căreia îi ziceau “căpriţa”, de fapt mai dulce, că şi ea era dulce, “căprioara neagră”, aşa-i ziceau.

Dina: “Căpriţa”…”Căprioara neagră”…

Lică: Da, ştii bancul cu capra neagră şi fata-fecioară, în care se zicea că ambele sunt pe cale de dispariţie…

Dina: Dar eşti în urmă de tot. domnule, profesor doctor docent, eşti în urmă de tot. Au şi dispărut cu desăvârşire, ambele. Nu văd legătura!

Lică: Darlingtonia era fată-fecioară!

Dina: Mă, da’ voi, profesorii ăştia universitari, sunteţi cu toţii şi ginecologi! De fapt, nici nu mă mir. Mai alaltăieri am citit în ziar cum ţipa o studentă, de ziceai că a luat foc campusul universitar; cică voia s-o violeze un profesor, nimeni altul decât decanul de la facultatea de drept.

Lică: Unde ai citit tu asta?

Dina: În ziarul local.

Lică: Zău? Şi până la urmă?

Dina: Până la urmă… Până la urmă, probabil că s-au împăcat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, căci n-a fost cu “va urma”…Ea o fi primit licenţa de “victimă” în drept, iar el titlul de doctor honorius causa violatorus!

Lică: Hai, termină cu prostiile, învăţământul nostru e primul în lume!

Dina: De aceea, în Suedia, par examplu, nu e recunoscut nici măcar liceul făcut la noi, dar-mi-te facultatea.

Lică: De unde-o scoseşi?

Dina: În orice caz, nu de la televizor sau din ziare, “Bondăraşule”! Din sursă directă, vecina de la scara A s-a întors din Suedia, de la fiică-sa care, în România, era bacalaureată şi licenţiată, bine mersi, iar în Suedia trebuie să le ia pe toate de la capăt, că nu i se recunoaşte nimic…”Învăţământul nostru”…

Lică: Mă mir. Eu ştiam că…

Dina: Hai, “Bondăraşule”, să-ţi mai zic una, ca să-ţi demonstrez că “aripioarele” “libelulei” tale sunt “unse” cu toate informaţiile.

Lică: Vrei să zici “picioruşele…

Dina: Hai că ici ai fost cu adevărat profesor universitar, “Bondăraşule”, da, “picioruşele”, căci ele sunt de fapt “aripioarele” mele…Află dar, că acel “Cal” sau, mă rog, “Armăsar al Mariei Tereza” e şeful de cabinet al “Huhurezului”.

Lică: Nu mai spune!

Dina: Stai că n-am terminat. S-ar părea, de fapt, e dată ca sigură, că s-a “înfurcit” cu nevasta “huhurezului”.

Lică: Cu nevasta?…Cu “mieluşica”? Of! “Calul”…Ce împerechere!

Dina: Iar ca să le pun capac la toate, află că Darlingtonia, “căptioara neagră”, va fi angajată zilele astea, direct de către “huhurez”.

Lică: E prea mult! Opreşte-te! Fie-ţi milă! “Căprioara” în gura “lupului”! Venus din Milo în braţele lui Falstaff.

Dina: Ei, “Bondăraşule”, ce ştii tu? Doctor docent… Dar e mai bine aşa, să nu ştii prea multe…Lucrurile astea vulgare…Tu trăieşti în sfere înalte, astrale…

Lică: Noroc că mă mai aduci tu pe pământ cu “picioruşele” tale, pardon, am vrut să zic, cu “aripioarele” tale…

Dina: Da, “Bondăraşule”…Da…Aaaa, era să uit, am devenit membră plină a Partidului Bondăraşul Furios.

Lică: Cum, membră plină? Există şi membră “goală”?

Dina: Sunt vicepreşedinta partidului.

Lică: Vice…

Dina: Consiliera de bază a Prefectului!

Lică “De bază”!…

Dina: Următoarea “mişcare”…căci trebuie să mă grăbesc, mai am doar un “mandat”, “un mandat şi jumătate”, tu ai spus-o…

Lică: “Următoarea mişcare”?!

Dina: Bucureştiul!

Lică: Capitala?!

Dina: Da, Capitala! Pa şi pusi, am plecat! Vezi, diseară să mă aştepţi cu aşternutul cald, “Bondăraşule”, e un film tare la televizor: “În pat cu duşmanul”! (Iese în mod provocator).

Lică (rămas singur, rosteşte tâmp): “În pat cu duşmanul”!? Te pomeneşti că, dacă pleacă în Capitală…Dar nu se poate, n-ar fi în stare, doar e “Libelula” mea…Dar mai ştii…femeia…politica…. “ÎN PAT CU DUŞMANUL”!?

Scena a V-a

Decor: Interiorul unei garsoniere mobilată modest. Darlingtonia şi Cătălin, în clipele imediat următoare după ce au făcut dragoste).

Darlingtonia (scuturându-se ca de friguri): Mi-e frică. Mi-e frică tare, Cătăline!

Cătălin (îmbrăţişând-o ca şi cum ar fi vrut s-o încălzească, s-o apere, s-o ocrotească): De cine? De cine poate să-ţi fie aşa de frică?

Darlingtonia: De toţi, de toate, poate chiar de mine însumi…

Cătălin: De tine însăţi?

Darlingtonia: De noua fiinţă care s-a născut în mine, de femeia pe care tu ai stârnit-o!

Cătălin: Am trăit şi eu senzaţia asta.

Darlingtonia: Tu? Când?

Cătălin: Când ai fost tu la mare…

Darlingtonia: Când am fost eu la mare? Marea…Apa de până la geamandură, tulbure, murdărită şi pângărită de impurităţile ţărmului, şi apa de dincolo de geamandură, pură, albastră…Dar noi, toată viaţa ne bălăcim în apa de dincoace de geamandură: în apa de dincolo de geamandură, poate înnoată doar asceţii…(Scuturându-se din visare). Ce legătură are faptul că eu am fost la mare cu…

Cătălin: Aparent nu are nici una…Şi totuşi, are…Îţi aminteşti că-n primele zile mă sunai zilnic?

Darlingtonia: Cum să nu-mi amintesc?

Cătălin: În ultimele zile nu m-ai mai sunat. După ce te-ai întors, am aflat şi de ce. Se îmbolnăvise copilul de care aveai grijă, pentru care erai un fel de bonă, de guvernantă…

Darlingtonia: De mamă, de soră de caritate, medic. Vai, prin ce clipe am trecut!…

Cătălin: Dar eu, că nu ştiam nimic din toate acestea… Şi mă gândeam cu totul la altceva, eram plin de gelozie, imaginaţia-mi fierbea, nu alta: la mare, cu altul, cu alţii, făcând…exact ce-ai făcut şi cu mine, sau făcând ceea ce n-ai apucat să faci cu mine…

Darlingtonia: Cât aş fi vrut să fii cu mine, acolo…Dar n-aveam bani nici eu, nici tu. Eu am apucat să merg la mare, dar pe post de bonă, de guvernantă, de servitoare…

Cătălin: Atunci, într-o clipă de limpezire, cân a apărut soarele raţiunii, risipind norii groşi ai geloziei sexuale, m-am urât pe mine însumi…Puteai fi bolnavă, s-ar fi putut întâmpla o nenorocire…Atunci am urât bărbatul din mine…

Darlingtonia (mângâindu-i trupul): Dar să nu-l mai urăşti, că-i bărbatul meu. Sau urăşte-l, ca să-l pot iubi mai tare eu.

Cătălin (mângâind-o): Darlingtonia – Nefertiti – Cleopatra.

Darlingtonia: Numai Darlingtonia, nu vreau să trăim vieţile altora.

Cătălin (ca să schimbe subiectul conversaţiei): Dar spune-mi, cum a fost cu interviul pentru angajare?

Darlingtonia (cu un entuziasm prefăcut, bătând din palme): Gata, sunt ca şi angajată!

Cătălin: Bravo! Şi mi-o spui atât de târziu?

Darlingtonia: Da, pentru că există şi un “dar”…Fata care aleargă pe stradă din vară până-n toamnă, din toamnă-n iarnă, din iarnă-n primăvară, trecând pragul anotimpurilor şi-al anilor, nu realizează că poartă-n ea, înainte de-a-şi purat în pântece copilul, nu ştie că poartă în chiar trupul ei o “victimă”, o “pradă”…

Cătălin: Darlingtonia?!

Darlingtonia: Toţi vor, şi numai asta vor, începând de la copilul de ţâţă care-i de parte bărbătească şi până la moşul care abia se mai ţine pe picioare şi care tremură din toate încheieturile, toţi vor…

Cătălin: Ce vor?

Darlingtonia: Să-ţi bage mâna pe sub fustă şi să te prindă de sâni, cărora ei le zic ţâţe.

Cătălin: Darlingtonia!?

Darlingtonia: Şi porţi cu tine toată viaţa pofta asta, trebuinţa asta sexuală a celuilalt, a bărbatului, zi şi noapte, non-stop, oriunde te-ai duce, pe toate meridianele lumii, la concerte, la sindrofii, ba chiar şi la înmormântări...prin muzee, la teatru, cu orice ocazie, dai de privirea masculului care te pipăie…

Cătălin: Angajarea…Patronul…

Darlingtonia: Da!

Cătălin: O să-l omor, o să fiu pe-aproape şi o să-l omor!

Darlingtonia (cuprinzându-l în braţe şi trăgându-l peste ea): “Omoară-mă” pe mine, ca să rămân numai a ta!

Scena a VI-a

Acelaşi decor cu biroul Patronului.

Patronul: Uite, domnule director! Am aici un ziar de anul trecut…

Directorul de şcoală: Ce ziar, domnule Preşedinte?

Patronul: Ce ziar? Nu contează, e un ziar local care scrie despre bacalaureatul de anul trecut…

Directorul de şcoală: Pe noi ne interesează bacalaureatul din anul ăsta, domnule Preşedinte. Iertaţi-mă, fiul dumneavoastră…

Patronul: Sigur, domnule director, lasă că ajungem şi acolo. Dar uite ziarul, ziarul de anul trecut. Un articol interesant, cu un titlu pe măsură: “Bacalaureatul en gros”.

Directorul de şcoală: “Bacalaureatul en gros”?

Patronul: Da, uite, să-ţi citesc ceva: “…o clasă întreagă a strâns bani timp de doi ani, pentru a da mită profesorilor din comisia de bacalaureat. S-au adunat peste 30 de milioane”.

Directorul de şcoală: Nu se poate!

Patronul: Ba, aici scrie că se poate! Stai să vezi: “Directorul şcolii, diriginta, profesorii, cu toţii au primit mici atenţii pentru a influenţa prin relaţiile personale, desfăşurarea examenelor: câte un televizor, prăjitor de pâine sau parfum”.

Directorul de şcoală: Calomnii!

Patronul: O fi, dar, vorba aia, de unde nu se face foc, nu iese fum! Stai să vezi mai departe: “Pe măsură ce cunoştinţele elevilor devin tot mai precare, bugetul părinţilor se subţiază iar buzunarele profesorilor se umflă…”

Directorul de şcoală: Prostii! Şcoala românească e mai mult decât vestită, avem cei mai mulţi medaliaţi olimplici!

Patronul: Lasă medaliaţii olimpici, uite aici: “Sub formă de flori, cadouaşe, ceva de-ale gurii, câte un porc, televizor color, mobilă – sau, ce să ne mai ascundem după deget – maşină”.

Directorul de şcoală: Domnule Preşedinte, nu vă supăraţi, îmi daţi şi mie ziarul, vă rog? E prea de tot!

Ăatronul: Lasă, ai răbdare, că pun să ţi-l xeroxeze, să-l ai ca amintire de la mine. Uite mai departe: “Mita nu se mai dă în plic, pe ascuns, ci la vedere, în cont bancar”.

Directorul de şcoală: Domnule Preşedinte!?

Patronul: “Ai puţintică răbdare, stimabile”, că am terminat imediat: “Dacă se întâmplă să fie doi copii de medic sau de avocat în aceeaşi clasă, e jale; profesorul e între ciocan şi nicovală. Iar dacă tatăl e om de afaceri, directorul şcolii trebuie să-şi ceară scuze că regulamentul nu permite nota 11.” (Citatele de presă sunt din “Bacalaureat en gros”, Alexandru Seres, “Jurnal Bihorean”, 20 iulie 2001).

Directorul de şcoală: Asta-i bună!

Patronul: Sigur că e bună. Omul de afaceri…

Directorul de şcoală: Domnule Preşedinte, sper că sunteţi convins că fiul dumneavoastră…

Patronul: Ce-i cu fiul meu?

Directorul de şcoală: E ca şi cu bacalaureatul în buzunar. Nici nu-i trebuie să se prezinte, aranjăm noi totul! Are media zece din oficiu, unsprezece nu-i putem da, regulamentul, vorba ziaristului…

Patronul: Lasă-l pe fiul meu. Sigur că are bacalaureatul în buzunar, se putea altfel? Are de pe acum şi facultatea în buzunar, dar nu despre el e vorba.

Directorul de şcoală: Dar despre cine, domnule Preşedinte? Spuneţi-mi, pentru dumneavoastră care sunteţi un simbol al simbolurilor oraşului nostru, sunt dispus la orice.

Patronul. Simbol ai zis? Uite, tot în ziar, dar în alt articol, ce spune un consilier local: “În stil neaoş românesc, simbolurile nu trebuie să respecte legea”.

Directorul de şcoală: “Simbolurile nu trebuie să respecte legea”…Sigur, simbolurile au o lege a lor, o lege…

Patronul: Domnule director, ca simbol al oraşului, cina am luat-o cu Primarul, micul dejun cu Prefectul, prânzul cu Prim-procurorul de pe lângă…,cafeaua o servesc cu Şeful Poliţiei iar ceaiul cu Preşedintele Curţii de Apel.

Directorul de şcoală: Domnule Preşedinte, haideţi s-o scurtăm! Daţi dispoziţie, ce trebuie să fac?

Patronul: Scrie-n ziar!

Directorul de şcoală: În ziar?

Patronul: Da. Uite-aici: “Dacă şi-ar fi luat examenele, nimeni n-ar fi aflat că o clasă întreagă dintr-o şcoală şi-a cumpărat bacalaureatul”.

Directorul de şcoală: Domnule Preşedinte, iertaţi-mă, dar nu mai înţeleg nimic, dumneavoastră nu trebuie să cumpăraţi…

Patronul: Ba nu, că vreau să cumpăr.

Directorul de şcoală: Ce să cumpăraţi?

Patronul: Bacalaureatul!

Directorul de şcoală: Pentru cine, că doar v-am spus că fiul dumneavoastră…

Patronul: Nu pentru el. Vreau să cumpăr bacalaureatul pentru toată clasa, dau dublu.

Directorul de şcoală: Pentru toată clasa?! Ce gest nobil, pentru toată clasa, numai dumneavoastră un simbol al oraşului nostru puteaţi să…

Patronul: Nu, că nu mai înţeles! Nu cumpăr bacalaureatul ca să-i treci.

Directorul de şcoală: Nu? Dar atunci pentru ce-l cumpăraţi?

Patronul: Cumpăr bacalaureatul ca să cazi toată clasa, să treacă numai fiul meu, să se ştie, să rămână în analele învăţământului românesc! Cumpăr bacalaureatul – directoraşule – ca să cazi toată clasa!

CORTINA

Actul III

Scena I

Acelaşi decor cu biroul Patronului. Intră în mod turbulent portarul şi casieriţa, îmbrâncindu-l şi târându-l după ei pe hoţ.

Casieriţa (molestându-l pe hoţ): Poftim, domnule Preşedinte, merit un premiu, l-am prins pe infractor!

Portarul (îmbrâncindu-l, la rândul lui, pe hoţ): Cu ajutorul meu neprecupeţit, domnule Preşedinte!

Patronul (uitându-se cu băgare de seamă la hoţ): Dar ăste-i domnul director de la serviciul comercial, ce-aveţi cu el?

Casieriţa: El e hoţul! A vrut să fugă cu 60 de milioane!

Patronul: Cu 60 de milioane? Nu se poate!

Portarul: Ba se poate, domnule Preşedinte! Sunt martor şi participant.

Patronul: La furt?

Portarul: Nu, la prins, domnule Preşedinte, eu l-am…

Casieriţa: Ba pardon, că eu l-am prins pe hoţ, adică pe domnul director.

Portarul: Dar ce te făceai fără mine, cine l-a imobilizat?

Casieriţa: Ce mă făceam? Ce imobilizai dumneata, dacă nu prindeam eu în prealabil, hoţul?

Patronul: Bine, bine, lăsaţi-l, ieşiţi, lăsaţi-l să-şi mărturisească singur vina (Casieriţa şi Portarul ies cu zgomot, vociferând între ei).

Patronul: Deci eşti hoţ…domnule director.

Hoţul: Nu mai mare ca dumneavoastră, domnule Preşedinte.

Patronul: Da, însă tu eşti un hoţ prins, pe când eu…”Hoţul neprins e negustor cinstit”. Acesta e motto-ul vieţii mele…HOŢULE!

Hoţul: Frumos motto, n-am ce zice! Eu n-am făcut decât să-mi iau datoria.

Patronul: Ce datorie?

Hoţul: Datoria ce mi-o datoraţi.

Patronul: Măi, Bulă, eu nu datorez nimănui nimic, toţi îmi sunt datori mie. Judeţul. Ţara, Parlamentul, Guvernul, toţi îmi sunt datori vânduţi!

Hoţul: Ba că e invers! Dumneavoastră sunteţi dator vândut, numai că lumea n-o ştie. Dator vândut şi cu toate acestea prosperaţi şi vă umflaţi ca şi căpuşa în pielea oii. Pe banii furaţi de la Guvern aţi devenit majoritar în societatea X, cu împrumutul “oferit” de Guvern aţi înrobit fabrica Y şi aţi falimentat fosta mare întreprindere Z, ca s-o puteţi apoi cumpăra pe un preţ de nimic. Sunteţi o CĂPUŞĂ. O să dau totul în vileag.

Patronul: Cui?

Hoţul: Presei!

Patronul: Toată presa-i cumpărată de mine!

Hoţul: Parlamentului: Oamenii mei au penetrat Parlamentul.

Hoţul: Opiniei publice!

Patronul: Opinia publică e în mâinile presei.

Hoţul (învins): N-am făcut decât să-mi iau datoria ce mi-o datoraţi. Poftim lista.

Patronul (luând lista): Ia să vedem…Mărire de salariu cf. Ordonanţei…Indemnizaţie de conducere cf. …,tichete de masă cf. …, spor de…cf. …majorări succesive ale salariului cf. Celor de la bugetari… Dar ce, eu sunt stat de binefacere, ca…statul? EU, trebuie să fiu conform cu statul, sau statul trebuie să fie conform cu MINE? Eşti hoţ, te dau pe mâna Parchetului!

Hoţul: Îmi dau demisia.

Patronul: Nu, că nu ţi-o primesc. Te fac portar. Eu te-am făcut director, idiotule, eu te fac şi portar. Şi nu-ţi plătesc nici CAS-ul, ca să n-ai drept la pensie!

Hoţul: Să te ajungă lingoarea şi ciuma neagră!

Patronul (zvârlind cu lucrurile de pe birou în el): Ieşi afară, jigodie, la poartă, în cuşca portarului cu tine, domnule…director!

Hoţul (ieşind): Să dea Dumnezeu să ai parte de-o naţionalizare mai ceva ca-n ’48!

Patronul (continuând să azvârle cu lucrurile de pe birou în el): Afară, comunistule! Afară, la poartă, în zgardă!

Scena a II-a

Nepotul (intrând şi făcând slalom printre lucrurile aruncate de Patron, ameninţându-l cu un automat): Mâinile sus! Predarea! Mâinile sus, că altfel te împuşc, te ciuruiesc, mâinile sus!

Patronul (ridicând mâinile şi încremenind în această poziţie): La balamuc! Suntem la balamuc în toată regula.

Nepotul (ameninţându-l în continuare cu automatul): Gura! Tăcere! Nu se vorbeşte-n front. Linişte! Şi nu la balamuc, ci la balamut, unchiule, ce dracu, vorba dumneatale.

Patronul (recunoscându-l şi lăsând mâinile jos): Tu eşti, nepoate. Era să nu te mai recunosc defel, m-ai speriat de-a binelea. Eşti “lovit” rău. Nu degeaba ţi se spunea “nebunul” satului. (Privindu-i îndelug automatul). Mă, dar tu ai dezertat?

Nepotul: N-am dezertat, unchiule, că doar nu-s atât de nebun, din moment ce armata am făcut-o la “fără frecvenţă”.

Patronul: Dar eu te ştiam în armată.

Nepotul: Da, dar m-am liberat, m-au lăsat la vatră.

Patronul: Atunci, ce dracu caută la tine armamentul din dotare?

Nepotul: E de jucărie, unchiule, am adus-o de cadou pentru ăla micu al dumneatale. Ia-o. Să se joace sănătos cu ea.

Patronul: Pune-o dracului colo jos, într-un colţ. Cadou pentru ăla micu… La balamuc! La…dar ia loc, oricum ai fi, îmi eşti nepot, nepot de sânge.

Nepotul (aşezându-se):Merşi, dar nu La Balamuc, unchiule, ţi-am mai spu, ci LA BALAMUT!

Patronul: LA BALAMUT? De unde dracu ai mai scos şi cuvântul ăsta? N-am mai auzit de el. Uite ce se învaţă acuma în armată: La Balamut! Ce-nseamnă?

Nepotul: Un ofiţer ni l-a spus. A zis ofiţerul aşa: “Ar fi bine dacă am fi la balamuc, domnilor, căci atunci am şti cu toţii ce şi cum. Dar suntem La Balamut, şi atunci nu mai ştie nimeni care pe care, cine pe cine şi de ce!” Aşa a zis ofiţerul.

Patronul: La Balamut? Tot nu m-ai lămurit ce-nseamnă!

Nepotul: La Balamut, unchiule, e la jocul de cărţi, măsluirea cărţilor, unchiule. Hai că te pricepi la asta mai bine ca oricine, ce dracu!

Patronul: Zău? Asta înseamnă? La balamut! Hai că-mi place: La balamut!

Nepotul: Am ştiut eu, unchiule! Eram sigur. Aşchia nu sare departe de trunchi!

Patronul: Hai, că nu eşti chiar din trunchiul meu!

Nepotul: N-oi fi eu chiar din trunchiul dumneatale, dar sunt din trunchiul tatii, iar tati e din acelaşi trunchi cu dumneata, aşa că…

Patronul: Da, sânge din sângele meu, os din osul meu…Ce vrei?

Nepotul: Post, angajare.

Patronul: Ai luat bacalaureatul?

Nepotul: Cu bacalaureatul nu-i problemă, mi l-a cumpărat tati, înainte de armată. Dar a zis că facultatea o să mi-o cumperi dumneata şi până atunci să-mi dai un post aici, în firmă.

Patronul: Să-ţi cumpăr facultatea…Să-ţi dau un post la firmă…

Nepotul: Da, unchiule. Mi-a spus tati aşa: du-te liniştit (adică să vin liniştit la dumneata), îmi era cam peste mână, dumneata ai ajuns mare, da’ mare de tot, unchiule. Şi când a văzut tati groaza asta din mine, căci m-apucase groaza să viu la dumneatale, pentru aia am şi luat puşca cu mine, ca să-mi fac curaj, bine, şi pentru cadou…

Patronul: Ce le încurci aşa, ce ţi-a spus tati?

Nepotul: Mi-a spus aşa: du-te liniştit, sângele apă nu se face.

Patronul: Aşa ţi-a spus: “Du-te liniştit, sângele apă nu se face”! Os din osul meu, carne din carnea mea… Facultatea ţi-o cumpăr, dă-o dracului, că-i pe garduri, adică pe “verzişori”…Iar posturi, am gârlă… Te fac direct director, chiar acum l-am schimbat pe unul, că-i schimb mai des decât îţi schimbi tu şosetele, te pun în locul lui.

Nepotul: (dând să-l îmbrăţişeze): Mersi bocu, unchiule. Bine-a zis tati: du-te liniştit…sângele…apă nu se face…

Patronul (ferindu-se de îmbrăţişare): Lasă-le astea! Hai să te “ung” director, nepoate. Înainte! La Balamut! (Ies împreună din birou).

Scena a III-a

Decor: Sala de protocol de la etajul unei mari firme: Seara. Prin geamuri se văd luminile oraşului. În sală, la o masă ovală: Patronul, Prefectul, Primarul, Prim-procurorul, Şeful Poliţiei, punând la cale o mare afacere. Pe masă, toate cele de trebuinţă la un protocol.

Patronul (făcând un fel de prezenţă discretă): Domnul Prefect a binevoit! Vă mulţumim, domnule Prefect! Domnul Primar, s-a străduit! Vă mulţumim, domnule Primar! Domnul Prim-procuror a venit! Să ne trăiţi, domnule Prim-procuror! Domnul Şef al Poliţiei…

Şeful Poliţiei: La ordin!

Patronul: Ah, disciplina, rigoarea! Să ne trăiţi, domnule Şef al Poliţiei! Lipseşte doar Preşedintele Curţii de Apel, dar numai pentru moment, mi-a telefonat şi mi-a spus să-ncepem fără el, va întârzia niţel, dar va veni negreşit. Aşadar, să începem, domnilor! Aveţi fiecare în faţă proiectul preliminar al afacerii şi cotele estimative ce ar reveni fiecăruia.

Prefectul: Cotele sunt cele mai importante, domnule Preşedinte!

Primarul: Să vedem ce veţi zice de cotele de participare, domnule Preşedinte!

Patronul: Domnilor, să nu ne pripim! Să lăsăm la o parte împunsăturile, chiar şi cele de “ac politic”, acestea sunt doar pentru public. Unul e ales, celălalt numit, asta-i toată diferenţa. Lăsaţi-mă să vă prezint afacerea, altfel ne-o ia alţii înainte.

Prim-procurorul: Cine, domnule Preşedinte?

Patronul: Concurenţa, domnule Prim-procuror! Peste tot e concurenţă, chiar şi la dumneavoastră în Justiţie: cine-a prins mai mulţi infractori, cine-a eliberat mai mulţi infractori!…

Şeful Poliţiei: Nu, că noi ne spetim să-i prindem, ei se distrează eliberându-i!

Prim-procurorul: Te înşeli, colega, faci glume proaste. Îi eliberează Judecătoria, Tribunalul, Curtea de Apel…

Preşedintele Curţii de Apel (intrând): Mea culpa. Iertaţi-mă pentru întârziere, domnule Preşedinte. (Pentru ceilalţi). Da, noi, dacă nu sunt “probe” la dosar. Înainte, dosarele trebuiau “cu sute”, acum e necesar să aibă măcar un “tun”…

Patronul: Bine-aţi venit, domnule Preşedinte al Curţii de Apel! Luaţi loc, vă rog! În afacerea noastră, tocmai despre asta e vorba, să tragem un “tun”!

Preşedintele Curţii de Apel (luând loc): Cui, domnule Preşedinte?

Patronul: Cum, cui?! Statului! El se pretează cel mai bine la aşa ceva, parcă-i şi place, stă ca vaca la muls.

Şeful Poliţiei: Numai să nu devenim noi în cele din urmă “carne de tun”!

Patronul: Păi, ce păzeşte Poliţia, ce face procuratura şi ce desface justiţia? Nu suntem toţi împreună? Domnilor, şi aici e vorba tot de “carne”, dar despre o altfel de “carne”, despre aşa numita “carne vie”.

Prim-procurorul: Domnule Preşedinte, iertaţi-mă, tocmai am citit în dicţionar – şi uite ce coincidenţă – întâmplător, ce înseamnă “carne vie”.

Patronul: Şi ce-nseamnă?

Prim-procurorul: Carnea de pe care s-a jupuit pielea.

Patronul: Extraordinar! Asta vrem să facem şi noi: să jupuim pielea. Să facem dintr-o marfă ilicită, o marfă licită, adică să transformăm un comerţ ilicit într-un comerţ licit, să facem un trafic legal de “carne vie”. Să înfiinţăm un bordel!

Toţi în cor: UN BORDEL?!

Patronul: Mă rog… Dacă nu vă place termenul, putem să-l înlocuim, putem să-i zicem, de pildă, casă de toleranţă sau aşezământ… Uite, am uitat să-l invit şi pe cel de la Cultură…

Prim-procurorul: Aşezământul e mai potrivit, domnule Preşedinte. Tocmai am citit în dicţionar că “aşezămintele” astea sunt un fel de instituţii create pentru satisfacerea necesităţilor culturale, educaţional-sanitare etc. Bordelul nostru, pardon, “aşezământul” nostru poate intra la sanitare.

Preşedintele Curţii de Apel: Ba poate să intre şi la cele culturale. Ştiu eu despre o poetă sau poetesă din antichitate, al cărei nume îmi scapă momentan, care era prostituată în toată regula.

Şeful Poliţiei: Eu mă gândesc că aici ar încăpea şi cele educative, aici o să ne iniţiem feciorii în cele ale sexului…

Patronul: Vedeţi, domnilor, câte întrebuinţări, câte necesităţi acoperă un bordel…pardon, un aşezământ? Căci şi el, bordelul sau aşezământul, nu-i altceva decât o activitate economică, având drept scop schimbul de mărfuri, adică un trafic, domnilor, dar un trafic legal şi cu “carne vie”.

Primarul: Pe banii cui, domnule Preşedinte?

Patronul: Vai, domnule Primar! Pe banii cui? Pe banii statului, ca de obicei.

Prefectul: De data asta cum se va proceda, căci “ulciorul” a mers de prea multe ori la “izvor” şi mi-e să nu se spargă…

Patronul: Şoseaua înternaţională ce va lega Occidentul de capătul Orientului (sau începutul Orientului, e tot una), va trece pe lângă oraşul nostru. De acolo vom lua banii, domnilor, şi vom face, vom institui bordelul, pardon, aşezământul nostru.

Primarul: Formula cimentului…Calitate, cantitate, deturnare de fonduri sub acoperire…Expertize, contraexpertize, licitaţii…Genială…O idee genială, domnule Preşedinte!

Toţi în cor: Sunteţi un geniu al ingineriei financiare, domnule Preşedinte! Să ne trăiţi!

Patronul: Domnilor, mai e ceva: să-i dăm un nume.

Toţi în cor: Cui?

Patronul: Bordelului…pardon…aşezământului. Aveţi careva vreo idee?

Toţi în cor: Nu, domnule Preşedinte, nu ne-am gândit, n-am avut când.

Patronul: Atunci îl botez eu. Se va chema LA BALAMUT!

Toţi în cor: LA BALAMUC?!

Patronul: Nu, domnilor, n-aţi înţeles! La… Dar ce importanţă mai are…să vină fetele! (Intră în şir, una câte una, chelneriţe tinere cu tăvi, fripturi, băuturi, se vede cum sunt înşirate până jos pe scări, aşteptându-şi rândul să intre în sala de protocol. Clinchet de pahare, glume, râsete, petrecere. Cortina începe să se lase încet peste această atmosferă din care răzbate, din când în când, alternativ: LA BALAMUT! LA BALAMUC! LA BALAMUT!

Cortina

Sfârşit