Personaje:

Gina

Lizet

Tamara

Doruţul

Jucătorul

Actul I

Scena I

Gina şi Lizet în sufrageria din apartamentul Ginei. Orice zi a săptămânii, dimineaţa nu prea devreme.

Gina (cască simulat, e un tic care o trădează de fiecare dată când toarnă minciuni): Nici vorbă! Nu ne-am mai spus niciun cuvânt de atunci... din ziua aceea (Lizet îşi face unghiile, zâmbind ironic). Da’ deloc, da’ deloc.

Lizet: Deloc... cred.

Gina (aranjându-şi părul, tuşeşte scurt simulat,  e un alt tic care o trădează în timp ce toarnă minciuni. Va uza  de ambele ticuri foarte des.): Erau aici, şi el nu mai putea tăgădui, călărind-o pe Tamara, iapa de Tamara, încremenită cu ochii holbaţi la mine, necheza precipitată – Nu e ceea ce pare. Nu este. I-am pălmuit, lui aruncându-i lenjeria intimă şi pantalonii pe geam, ei sandalele, acelea de i le-am ales toate trei săptămâna trecută.

Lizet: Canalii mărunte. Ea ce-a zis?

Gina (trăgându-i o palmă peste genunchi):  Mă  întrerupi, Tamara îmi este, mi-a fost apropiată.

Lizet: Sandalele?

Gina: S-au dus.  Nu mi-a părut rău, nici măcar de portmoneul lui ... gol.

Lizet: Dacă tot ai adus vorba, miercurea asta la River, după vreo trei cafele amare...

Gina:  Ai cerut una dulce. – E o fiară, dragă Gina, m-a luat ca din oală. Mi-a zis paraşută.

Lizet: Tocmai îmi pusesem ochelarii de soare când în cafenea intră unul.

Gina: Cu buzunarul gros? (Lizet o priveşte nedumerită) De la portmoneul plin, bineînţeles, doar nu de la ...

Lizet: S-a aşezat în dreapta mea. Îl priveam sfioasă cu coada ochiului. Un barosan în carne şi oase,  de cinzeci şi ceva... fata de la bar, o blondă, plinuţă, atentă, studentă, evident... că ştia o mulţime de amănunte despre el şi că şi-ar fi schimbat maşina, recent divorţat.

Gina: Vorbeşti despre o categorie de porci cu care şi eu am tot avut de a face.

Lizet: Ne-am privit insistent şi mult, pe urmă fata mi-a adus încă o cafea dublă, amară, bineînţeles  eu refuzând-o. Ştii că de la a patra în sus o iau razna. Fata însă–mi face un semn discret că el barosanul de cinzeci şi ceva, mi-o trimisese. Să-i fac pe plac lui, o beau , convinsă fiind că aveam să dobândesc o anumită vulnerabilitate.

Gina: Inconştiento, cu mâna asta ţi-am decupat din revista „Despre toate” studiul grupului de savanţi americani.

Lizet: Nemţi, grup de nemţi.

Gina: Nemţi din America.

Lizet: Ba din Stuttgart. Când mi-am ridicat privirea din ceaşcă, în faţa mea stătea un rahat de cinzeci şi ceva într-un costum la trei nasturi, lucios. Din cap până-n picioare l-am umplut de vomă.

Gina: Fără niciun motiv? Nu l-am iubit, acum cu atât mai puţin.

Lizet: Gogu al tău e bun şi munceşte... Cum fără niciun motiv? Să-l fi văzut aşa lucios, aburind. Un rahat de cinzeci şi ceva,cu ochi, asta vedeam eu după patru cafele.

Gina: Nu vorbesc despre Gogu al meu, ci de Doruţul meu.

Lizet (prefăcută): Doruţul la tine-n casă cu prietena noastră cea mai bună?

Gina: I-am dat o cheie după ce Gogu a luat-o rău pe ulei cu delegaţiile. Nu credeam că jigodia o să-mi călărească prietena acasă la mine pe covorul de la mama. Oraşul e plin de hoteluri.

Lizet: În criză, economiile...

Gina: Tu eşti proastă?

Litez: Barosanul acela de cum intrase m-a privit în ochi, puteam să mă prefac că o beau şi să mi-o torn în sân.

Gina:  Uitasem... Ieri cam pe la ora asta , sună telefonul.

Lizet: Nu riscam nimic, se răcise... Are tupeu Tamara.

Gina: Nu ea, Doruţul m-a sunat.

Lizet: După toate cele petrecute, Doruţul te-a sunat.

Gina: Doruţul, da... A sunat.

Lizet: Şi ea?

Gina: Mult după telefonul lui, târfa mi-a mai făcut o scenă.

Lizet: O scenă zici că ţi-a făcut ea şi el te-a sunat, ieri cam pe la ora asta.

Gina: Asta încerc să-ţi spun.

Lizet: Nesimţiţii... Am încercat să-l şterg cu un şerveţel umed, dar barosanul a ieşit val-vârtej. L-am aşteptat toată ziua pentru explicaţii, să-i cer scuze dar nu s-a mai întors , nici joi, nici vineri, nici azi, înainte să ajung la tine, băusem una mică, amară, de aia te-am refuzat când am ajuns. Acum parcă ar merge (întinde  o cană), toarn-o plină cu rom.

Gina: Gâfâia suspinând, plângea înşirându-mi jurăminte, dar nu i-am scos niciun sunet, nici măcar alo.

Lizet: Ce tare, tare... săracul.

Gina: Nu eşti atentă, înţelege, nici măcar nu-i confirmasem că eu eram la capătul celălalt. Dragul de Gogu n-ar fi înţeles oricum mare lucru. (moţăie).

Lizet: Dar nu se face (obosită, adoarme pe scaun)

Gina (vorbind prin somn): Am izbucnit: Secătură, nedreptule, profitorule, îţi dau cheia şi tu...

Lizet (vorbeşte prin somn): Rahatul era lucios aburind.

Gina (adormită) La capătul celălalt un gâfâit de porc.

Lizet (adormită): Gogu al tău... porc?

Scena a II-a

Apartamentul Ginei, în sufragerie Doruţul o călăreşte de zor pe Tamara. Are ochii fixaţi pe ceasul cu cuc, care cântă de două ori.

Doruţul: Tamara, Tamara!

Tamara: Arde-mă Doruţule, fiară nesătulă!

Doruţul: Iubi, numai cu tine am şi eu satisfacţii ample.

Tamara: Bagă viteză, că–mi iese Lică din schimb şi-i tare suspicios dacă nu-i caldă supa. (râde)

Doruţul (râzând): Lasă că i-o ţin eu caldă. Cine duce greul aici de când a plecat? Grăbeşte-te tu! Gina e în piaţă la ora asta, mai avem treizeci de minute.

Tamara: Pistonaş, mi-ai promis că nu o mai vezi pe boarfă.

Doruţul (alintând-o): Trebuie s-o mai văd, cuibuşorul ăsta e sigur, doar ştii, la mine nu se poate. (râde) Nevastă mea  e şefa comitetului de bloc, cum intru în scară din spatele uşilor, pensionarii mă iau în primire. Pentru orice informaţie, se aleg cu o sticlă de votcă.

Tamara:  Fii mai implicat, în cincisprezece minute îmi sună sirena şi n-am apucat  să pun nimica în gură.

Doruţul: Ai răbdare, când scăpăm din criză, o să te port prin nişte camere de hoteluri. Te îngrop în mătăsuri printre perniţe cu micul dejun la pat şi şampanie.

Tamara: Nu mă mai umileşti în casa asta, şi nici în broscuţa ta albă?

Doruţul: Las-o în pace, broscuţa să mi-o laşi în pace.

Intră Gina încărcată cu plase.

Gina: Aoleu... (leşină, pauză, Doruţul şi Tamara o ridică aşezând-o pe  pat. Doruţul se preface că tocmai a intrat în casă descoperindu-le)

Doruţul: (către Gina) Am tras o sperietură, abia intrasem, iar tu făceai una din crizele tale misterioase. (către Tamara) Spune ceva, erai aici înainte ca eu să apar.

Tamara (răutăcioasă către Gina): Picioarele ţi-au fugit spre dreapta, pesemne ţi se înmuiaseră, aveai ochii daţi peste cap, iar din gură ai scăpat un ţipăt.

Doruţul: Ne-am speriat.

Tamara (ţinând capul Ginei la piept): Cum arătai printre morcovi şi verze.

Doruţul (către Tamara): Îi revine culoare în obraji.

Gina: Prieteni... prietenă dragă, vino să te pup. (Tamarei  la ureche) Târfă.

Tamara (masându-i Ginei tâmplele îi şopteşte la ureche): Boarfă.

Scena a III-a

Gina în patul din sufrageria ei, somnoroasă.

Gina: Gogule! (caută ceva pe sub cearceaf) Trezeşte-te, am avut un coşmar cu tine, Tamara şi Lizet. Eram la Mediterana pe nisipul fierbinte, întinşi toţi patru la nudişti. Noi, fetele, ne bronzam între picioare şi pe sub sâni, iar tu leneveai tolănit în geanta mea de piele. Deşi bârfeam, mai tot timpul, pentru câteva clipe mi-am pierdut gândurile în întinderea banală a Mediteranei, vântul nu bătea, valul nu mişca, parcă un pic am şi moţăit. Un urât de-al nostru, Gogule dragă, mi-a smuls geanta de sub cap şi te-ai fi prăpădit negreşit,  dacă salvamarul grec cu laba lui uriaşă nu-i punea piedică trântindu-i faţa dizgraţioasă în nisipul fierbinte. Gogule, scumpule, m-am trezit transpirată, cu ochii în lacrimi. Iubitule, doar cu tine pot fi sinceră, numai tu nu mă faci să sufăr. Când mă gândesc că te-am luat de la colţul străzii cu doar 59 de lei. (scoate de sub cearceaf un vibrator pe care îl aşează pe pernă). Mă,  tu mai ai baterii?

Scena a IV-a

Gina, Tamara şi Lizet în sufrageria din apartamentul Ginei, beau cafea îmbrăcate sumar.

Tamara (către Gina): Gogu e plecat iar?

Gina: S-a dus azi-noapte săracul.

Tamara: Când ni-l prezinţi şi nouă, dragă? Tot aşa bine se ţine?

Lizet: Plictiseală şi cafea, cafea şi plictiseală.

Gina: Bărbaţii, bărbaţii, niciunul suficient de bun, o să ţi-l prezint, odată.

Tamara: Lică al meu nu a mai trimis nici un cent de doi ani.

Gina: Primul meu soţ...

Lizet: Ţi-a scris după cinci ani că-i căsătorit şi-o duce rezonabil, aşteptând cu nerăbdare să-i meargă copiii la şcoală.

Gina (către Lizet, îmbrăţişând-o): Nişte perverşi, bine că nu ai avut de-a face cu niciunul... În poze, micuţii erau drăgălaşi, dar nu-i semănau lui deloc.

Lizet: Odată... unul mi-a intrat puţin în păsărică. Cuprinsă de greaţă i-am strigat: Ieşi imediat, te rog. Se întâmpla în anul când am scris poezia „Întunericul geros mi-e tată.”, anul întâi de facultate.

Gina: Nu amesteca lucrurile, poezia aceea e chiar bună.

Tamara: Nu ştiai ce pierzi.

Gina: Ce pierdea?

Tamara: Păi pierdea.

Gina: Ce, obraznico?

Tamara (Către Lizet): Ai auzit-o? M-a făcut obraznică. Şi de ce aş fi eu aşa şi nu ai fi tu aşa?

Gina: Uite de aia. (Lui Lizet) Tu ştii, nu?

Lizet: Eu? Mai tot timpul sunt confuză. (Către Gina) M-am îndrăgostit de tine. (Către Tamara) Apoi de tine, amândouă făcându-mă să sufăr cu mizeriile voastre povestite, repovestite.

Gina: Ale ei în casa mea.

Tamara: Ale tale în casa ta, mai scuteşte-mă. Totdeauna când torni minciuni, ticurile te dau de gol.

Gina: Ipocrito!

Lizet: Când mi s-a întâmplat în cafenea cu barosanul gândul îmi era la voi. Aici, pe covor, toate trei încinse. Lică tocmai plecase în Spania, iar Gogu era în una din interminabilele lui delegaţii.

Gina (îmbrăţişând-o pe Lizet): Fostul meu, mi-a trimis mai multe poze cu micuţii lui, sunt tare drăgălaşi, nu-i seamănă deloc , blonzi cu botic, probabil seamănă leit mamei lor. Cu ea nu mi-a trimis niciuna, dar lui nu-i seamănă. (către Tamara) În ce hal e trebuia dusă demult la un psiholog.

Tamara: În ce hal eşti tu, egoisto. Doruţul e cel mai bun în branşă, sunt nişte porci toţi bărbaţii, da’ cei cu buzunarele groase, sunt mai uşor de suportat. Unii foarte puţini cum e si Doruţul oricât de dizgraţios ar grohăi ... nu put, pot afirma că miros chiar bine.

Gina : (către Tamara) Infamo, Doruţul meu .(lui Lizet) Vorbeşte despre Doruţul meu. (o îmbrăţişează).

Tamara (către Lizet): Îţi spun, deşi sunt puţini, când dai de unul, îl apuci de flit (cască obosită).

Gina: Pe orişicare, dar nu pe-al meu. De atâţia ani îl spăl cu mâna mea, iar ce-i miroase bine ei este săpunul ce l-am făcut în casă din resturile porcului crescut ecologic de maică-mea la ţară.

Lizet (prin somn): În cafenea intrase un domn bine/ De cinzeci şi ceva/ Şi ce miros avea/ Săpunul cu care-l spălase nevastă-sa/ Probabil îl făcea ea-n casă/ Că tare i se potrivea.

Tamara (prin somn): De flit să-l ţii.

Gina (prin somn): Ţine-l pe-al tău, eu pe Doruţul meu.

Lizet (prin somn): Mare aburind, că tare i se potrivea.

Scena a V-a

Doruţul în faţa oglinzii din sufrageria Ginei se bărbiereşte.

Doruţul: Rahat. (se taie căutându-şi în buzunarul pantalonilor un şerveţel dă peste biletul de la Tamara, citeşte) Pistonaş nu mai suport, ea sau eu. Au! (vorbeşte cu un personaj imaginar) Doctore, în timp ce mă consultai, simţeam cum ţi se schimbă tonul – Ce aveam noi aici... Ce avem? Mi-am muşcat buzele gata să-ţi răspund. Ce să avem, savantule? Un hău mare. Bezna în care te-ai afundat de nenumărate ori, gaura neagră din  creierul tău pervers. Dar ai devenit brusc extrem de familiar, cald, şoptindu-mi – E de rău vecine. Nu ai simţit nimic până acum? Tremuram sufocat de emoţie, venisem pentru un control de rutină la singurul doctor cu care avusem o relaţie în cei treizeci şi ceva de ani petrecuţi de la naşterea mea în acest cartier sărăcăcios. Apoi mi-aţi spus rar şi foarte clar în ceafă. – Doruţule, chistul ăsta e un cancer (se priveşte îndelung în oglindă). Cel mai mare Don Juan din cartierul ăsta sărac, dar  plin de fufe, e pe ducă, fără urmaşi, casă sau soţie, nimic, zero. Pistonaş fermecat, eşti plin de viaţă, încă douăzeci de ani mi-ar fi de ajuns pentru a vizita toate numerele, în cartier sunt patru mii de apartamente, trei mii cinci sute de femei singure, motive diverse, jumătate le-am vizitat deja. Dar ce sunt eu? Cine să mă ajute? Pentru un biet iubăreţ dintr-un cartier sărăcăcios al estului nu ridică degetul nici întunecatul , nici luminosul (se aud bătăi în uşă) Gina? Nu ai cheia la tine? Intră, e deschis.

Intră jucătorul 

Jucătorul: Am venit... Se poate?

Doruţul (dezorientat): Domnul Gogu?

Jucătorul: Jucătorul din cartierul dumneavoastră.

Doruţul: Jucătorul ? Eu sunt Doruţu.

Jucătorul: Pot să te ajut.

Doruţul: Tragi cu urechea, ia hai. Hai, am treabă!

Jucătorul (scoate din geantă un afiş de campanie): Mi-l lipesc pe perete, apoi vorbim.

Doruţul: Ce fel de farsă-i asta?

Jucătorul (lipindu-şi afişul): E drept?

Doruţul: Un pic mai sus din partea stângă.

Jucătorul: Arăt bine?

Doruţul: O, da!

Jucătorul: Ţi-am lipit unul fără cravată, sloganul ţi se potriveşte „Eu te ajut, tu cu ce pe mine?” Candidez.

Doruţul: Candidaţi?

Jucătorul: Anul acesta, aici, la dumneavoastră. O singură dată într-un loc, îndeplinesc vise, împiedic tulburări, vindec tumori, după care o iau de la capăt oriunde aiurea.

Doruţul:Wow  şi tumori?

Jucătorul: Mai ales.

Doruţul: Mai ales aşa la întâmplare.

Jucătorul: Nu te plângeai că în cartierul ăsta pentru un Don Juan prăpădit nu vine niciunul?

Doruţul: Şi preţul?

Jucătorul: După cum am aflat ai mare trecere în rândurile electoratului majoritar de sex frumos, celălalt sex lipsind din motive multiple conform listelor.

Doruţul: O nimica toată, ideea e să mă scapi.

Jucătorul: Atunci în genunchi, pe pistonaşul tău, să-mi juri credinţă. Ce bine miroşi, a ce? Miroşi bine! Şi eu folosesc săpun făcut în casă, dar al dumitale ascunde total mirosul celălalt, dă-mi şi mie o bucată.

Doruţul: Mai ales pe sub braţe să te dai este eficient. Jur. Pe mandatul tău jură şi tu că scap.

Jucătorul: Jur. (intră Gina)

Gina (face o scenă): Găozar pervers (leşină)

Jucătorul iese, Gina revenindu-şi.

Gina: Doruţule, mi-ai promis că nu mai faci, ia-l de pe perete până nu dau foc sufrageriei.

Doruţul: Dumnealui e noul candidat, rămâne unde e.

Gina: Candidat, iubitule, candidat îi zici?

Doruţul: Candidat, şi-am să-l sprijin şi eu şi tu.

Gina: Eu pentru ce să-l sprijin?

Doruţul: Pentru ăsta (se întoarce indicându-şi fundul).

Gina ţipă, leşină, intră Tamara.

Tamara (către Doruţul): Ce are iar, dragă?

Doruţul ridică din umeri, plictisit, continuă să se bărbierească.

Gina (revenindu-şi, către Tamara): L-ai văzut?

Tamara: Pe cine? (către Doruţul) Are iar crize?

Gina (Imitând-o): Are iar crize.... Ce scenă oribilă.

Tamara (lui Doruţ):  Pistonaş, eu fac cu nervii.

Gina: Pistonaş? Cui îi spui tu pistonaş? Doruţul meu era îngenunchiat, iar cheliosul ăla vânos se mirosea pe sub braţ, nişte perversiuni, pervers de neînţeles.

Tamata (către Doruţul): Ţi-a dat unul şi ţie? Al meu e în tricou. (către Gina) Domnul e jucător.

Gina: Doruţule, crezi c-o s-o mai înghit şi pe asta?

Tamara (aparte): O  înghiţi negreşit.

Gina (către Doruţul): Spune ceva!

Tamara: Spune-i, pistonaş, ce te-am rugat eu în bilet?

Gina: L-ai rugat tu? În bilet... ce?

Scena a VI-a

Tamara şi Lizet în sufragerie privind afişul electoral al Jucătorului.

Lizet: Domnul acela bine de cinzeci şi ceva...

Tamara: Jucătorul !Este candidatul din cartierul nostru.

Lizet: Găsindu-mi nu ştiu cum adresa mi-a trimis o ciocolată şi trei garoafe. Tu crezi că mă iubeşte?

Tamara: Negreşit te iubeşte, florile erau roşii?

Lizet: Roşu aprins, naturale.

Tamara: Ce galant.

Lizet: Dar eu, dacă ar fi să fiu sinceră, dintre toţi bărbaţii, doar pe Doruţu l-aş alege.

Tamara: Biată nefericită!

Lizet: Zic aşa, doar dacă ar fi să fie.

Tamara (răsuflă uşurată): Dar  nu e.

Lizet: Nu e. Nici vorbă. Tot pe voi, fetele, vă iubesc. Dacă ar fi s-o fac cu domnul acela bine de cinzeci şi ceva, pentru voi, fetele,... aş consimţi.

Tamara: Te-ai sacrifica?

Lizet: Afirmativ.

Tamara: Chestia asta cu Doruţul pare serioasă. Vecinul nostru, doctorul Castană.

Lizet: Vorbeşte prin tot cartierul că nu se mai poate face nimic, doar o minune...

Tamara: Crezi?

Lizet: În minuni?

Tamara: Da, în minuni.

Lizet: Nu ştiu.

Tamara: Zii pur şi simplu ce îţi vine.

Lizet: Nu am trăit niciuna, dar am auzit că ar fi...

Tamara: Posibile?

Lizet: Da, că s-ar produce în unele locuri ,aşa, fără niciun semn prealabil.

Tamara: Şi tu crezi că în cartierul ăsta de căcat o să se întâmple una adevărată?

Lizet: Aş vrea să cred că e posibil, Doruţu o merită.

Tamara:  O merită din plin, nu încape tocmeală. Te mai întreb o dată, crezi că în cartierul ăsta sărac şi plin de târfe ca noi se va petrece o minune adevărată?

Lizet: Sunt confuză, mai tot timpul mă gândeam la tine sau la Gina, acum mult mai des la Doruţul, da, pentru el aş vrea să se producă singura minune din ultima sută de ani, aici.

Tamara (o îmbrăţişează): Nefericito, eşti bine, dintre noi tu mai ai ceva bun în tine.

Lizet: Sunt confuză.

Tamara: Confuză pe dracu, îndrăgostită, asta eşti, îndrăgostită.

Actul II

Scena I

Lizet în sufrageria Ginei scrie ghemuită în pat.

Lizet: Copilăria: întunericul geros mi-e... tată erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. Adolescenţa: erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. În cartier toate spaţiile verzi erau îmbibate de urină amestecată cu bere, înjurai scărpinându-te pe spate cu un cuţit, maieul alb transpirat îţi era pătat cu zacuscă. Mama făcuse treizeci şi două de borcane şi un infarct în aceiaşi zi. Tu băuseşi treizeci şi două de beri în bomba de tablă la colţul blocului, multe blocuri pe atunci şi acum încă aveau, au alipit un cubuleţ mic, gri metalic cu rafturi din scândură mucegăită de pe care cele câteva sticle goale etichetate având preţurile scrise gros de cariocă neagră, vorbesc despre nopţile mele din copilărie şi adolescenţă. Mama deja de un an  se odihnea uitată sub prunii zgribuliţi de pe deal, era trei noaptea când m-au sunat că el îngheţase bocnă la câţiva paşi de îndrăgita lui evadare metalică. Am stat în întunericul geros, dezorientată, pe jumătate dezbrăcată. – Ţi-e tată? M-a întrebat poliţistul chipeş. Mi-e tată, i-am răspuns poliţistului chipeş. Apoi am urcat la o cafea cât să ne încălzim şi eu să uit. Poliţistul băiat din cartier, băiat bun, mi-a vorbit despre nopţile din copilăria lui, din adolescenţa lui cu spaţii verzi şi trunchiuri de copaci pe care-i era silă să se caţere, apoi mi-a intrat puţin în păsărică, dar atât de încet şi de puţin că mi s-a făcut rău, rău de tot.

Scena a II-a

Gina şi Doruţul fac curăţenie, reamenajând sufrageria.

Gina: Tu şi gândurile tale negre, oricum nu ai mai ajunge nici la tine, nici la mine. Acum te duc direct ambalat în capela mare a cimitirului. Dacă nu vrei să pui mâna stai în fotoliu, trage beri şi citeşte ziarul. Şi apoi prietenul tău are să vină.

Doruţul: Salvatorul meu.

Gina: Am obosit toţi anii ăştia sperând la fericire, exceptând bucata scurtă cât ai fost doar al meu... m-am lăsat de slujbă pentru tine, Doruţule.

Doruţul: Nu, nu te-ai lăsat pentru mine.

Gina: Dar pentru cine, iubiţelule?

Doruţul: O făceai pe detectiva.

Gina: Şi am greşit? Spune tu? Am greşit? De când închid eu ochii la destrăbălarea ta cu Tamara.

Doruţul: Tamara în sus, Tamara în jos. E prietena ta, la fel de singură şi nefericită ca tine.

Gina: Tu ai un răspuns la toate, şi soţia, şefa asociaţiei de locatari, prietena pensionarilor cu simţ civic pe ea de ce şi de  unde ai scos-o?

Doruţul: Dă bine la CV, căsătorit e mai uşor în branşa mea.

Gina: Tu ai o meserie?

Doruţul: Cea mai nobilă, salvatorul inimilor zdrobite, refugiul nesatisfăcutelor, eliberatorul de tensiuni, într-un cuvânt amantul ideal. Spune tu când te-am bătut eu la cap cu Gogu?

Gina: De Gogu nu te lua, e mai bărbat decât tine, numai delegaţiile astea repetate ne-au ucis relaţia.

Doruţul: Dacă-i mai bărbat decât mine atunci te las şi să mă laşi şi tu, cu votul tău să mor.

Gina: Doamne fereşte, ziceam şi eu aşa să te supăr, fără tine Doruţule viaţa e chin curat. Haide să-ţi maseze mămica picioruşul.

Doruţul: Picioruşul şi fundicul. E lăsat? Spune tu, medicul ăsta Castană zice că nu mai e cum era.

Gina: Doruţule, Doruţule!  Nu o să te cuminţeşti decât sub pământ. Stai şi leneveşti în fotoliu dar să ştii doamne fereşte, dac-o fi să fie tu o să stai întins pe masa murdară cu vata din nas plină de... praf.

Scena a III-a

În sufrageria Ginei, Tamara vorbeşte la telefon cu Gina.

Tamara: Gina ascultă-mă şi tu, dragă... să nu închizi... boarfă. Şi ce dacă sunt o stricată? Ai fost lângă mine de fiecare dată când îmi venea să-mi dau cu capul de pereţi, cu venele de un cuţit. Nefericită dinainte de-a mă naşte, nefericitei mele mame. Mutilată când moaşele nepricepute în a mă opri, mi-au speriat sufletul. Ai putea înţelege cât de rău? Am fost urâtă că am venit, dată altora care m-au dat altora, care m-au dat „alor mei”. Oameni buni, n-au înţeles niciodată, cum nu mă satur de tristeţe. Te-am iubit în pizda mă-tii de paraşută, iar cu armăsarul ăsta al tău breaz,  mă joc. E un prost ca toţi nespălaţii care m-au călărit încă de pe vremea când nu puteam să port şea. Şi ce-i dacă sunt o stricată? Totdeauna am ajuns să iubesc după ce am fost siluită. Nu sunt dependentă de putoarea lui pe care tu i-o ascunzi cu săpunul ecologic făcut de maică-ta din porcii ei blânzi. Sunt dependentă de tine, Gina, o dependenţă tristă, nu mai zici nimic în fond ce ai putea spune tu o biată târfuliţă? Alo, alo, alo. A închis. (din lada de aşternuturi a patului scoate vibratorul) Gogule, scumpule, numai tu ne înţelegi şi când mă gândesc că atâtea luni ai stat nebăgat în seamă în magazinul de la colţul străzii, numai tu nu ne faci să suferim, Gogule. Iar te-a lăsat fără baterii.

Scena a IV-a

Sufrageria Ginei, masă întinsă câteva pachete cu alimente ambalate, unele chiar în hârtie de ziar. Gina, Tamara, Lizet, Doruţul, apoi  Jucătorul.

Doruţul: Dragi prieteni, vă mulţumesc.

Gina: Numai de-ar veni.

Tamara: Vine, vine negreşit. Vine. (către Lizet) Ai gusturi, în materie de bărbaţi indiscutabil eşti matură.

Doruţul (către Lizet):  Aşa o frumuseţe risipită.

Gina: Şi tumoarea asta a ta cum ţi-a descoperit-o medicul, bunul nostru vecin Castană?

Doruţul (către Lizet): Iubirea vine cu timpul, frumuseţea se duce. (către Gina) Şi Gogu? Tot plecat, tot plecat?

Tamara: Gina zice că s-a dus iar săracul, măcar cineva mai munceşte... Cum arată Gogu ăsta?

Gina: Poate nu vine.

Doruţul: Vine, vine negreşit, v-aţi gândit ce să-i cereţi?

Gina: Gogu e un bărbat bun, mai fidel şi înţelegător decât orice alt bărbat, asta e tot ce am să vă spun despre el.

Lizet: Să mă ia de soţie. E prea mult?

Tamara: Să te ia şi să ne meargă bine la toţi. (către Doruţul) Vreau exclusivitate pe ... pistonaşul tău.

Intră Jucătorul.

Jucătorul: Scumpii mei alegători. (sărutându-i lui Lizet mâna) Scumpa mea aleasă.

Gina (către Tamara): Ce galant. Acum îl văd şi eu mai bine. E arătos.

Tamara: Gâsca asta a început să bată din aripi.

Doruţul: Le-am prezentat aranjamentul, dar fiecare în parte ar mai avea mici cereri, nevinovate dorinţe.

Jucătorul: De ce mici? Eu pot orice.

Doruţul: Nu am vrea să vă-ncărcăm foarte mult.

Jucătorul: Îndrăzniţi cu mult curaj, într-un fel vom fi chiar rude.

Lizet: Aş bea o cafea mare, amară!

Tamara (către Lizet):  Abţine-te dragă, măcar până pleacă. (către Jucător) Călătoriţi mult?

Jucătorul: Zilnic undeva, mai tot timpul în interes de serviciu.

Gina: De profesie sunteţi?

Jucătorul: De la începutul începutului am fost numit jucător.

Gina: Interesul dvs. de serviciu trebuie să fie mereu foarte important.

Tamara: Lasă-l dragă să se aşeze, omul vine de pe drum, i-o fi foame.

Doruţul (către Jucător): Vecinul meu doctorul Castană...

Gina (către Jucător): Cel care-a descoperit-o.

Doruţul: Zicea că nimeni nu mai poate face nimic.

Tamara: În afară de-o minune.

Doruţul: Aşa zice: - Doar o minune te mai scapă, vecine.

Jucătorul: Astfel te-ai adresat mie specialistului numărul unu în minuni. Luaţi şi mâncaţi şi voi. (către Lizet) Toarnă-mi puţin rom. Haideţi cu curaj.

Gina: O vilă la Mediterana, şefă undeva pe bani mulţi.

Jucătorul:Credeam că nu mai sparge nimeni gheaţa E prea puţin, cereţi ceva mult mai complex.

Gina: Două baterii de unu virgulă cinci volţi cu autonomie nelimitată.

Tamara: Baterii din acelea mici, mici.

Gina: Gogu are o lanternuţă pe care o foloseşte des la muncă.

Doruţul: Vă rugăm cererile să fie mai serioase.

Tamara: Sandale cu cristale, şefă la ape, eşarfe colorate, un covor şi-o sufragerie mai mare, iar lui Doruţul, pistonaşul tare.

Jucătorul: Doar nimicuri. În  alte vremuri prin cartiere erau unii care vroiau viaţă veşnică, vă vine să credeţi?

Tamara: Stranie dorinţă.

Gina: Baterii de unu virgulă cinci v-au cerut mulţi?

Jucătorul: Sunteţi prima în toate cartierele, vorbim bineînţeles de alte vremuri. Majoritatea şi-o doreau... viaţa veşnică.

Lizet: Atunci în cafenea.

Tamara: Taci dragă că-i povestesc eu. Aţi emoţionat-o, nici nu mă mir, aveţi din plin cu ce.

Gina (către Tamara) :Cu ce?

Tamara: Sunteţi un galant, sincer.

Gina: Iar tu o linguşitoare siropoasă.

Tamara: Tare aş călători în timp.

Jucătorul: În viitor, în trecut cu cazare , croaziere, hoteluri de câte stele doriţi, pentru mine sunt nimicuri.

Au început să bea binişor, încet se vor ameţi.

Lizet: Să pot iubi?

Tamara (aparte, către Lizet): Taci nu mai spune nimic. (către Jucător) Tineretul, tinereţea confuzia, şi politeţea

Jucătorul: Ce?

Tamara: A , nimic... Aviaţia, transpiraţia, dă senzaţia şi te face să iubeşti. (către Lizet) Ce bine e să iubeşti!

Jucătorul: Înapoi la problemele noastre. (Scoate un teanc de voturi şi un tabel) Scrieţi-vă citeţ numele, seria şi codul numeric de cât mai multe ori. Semnaţi.(Arătându-le buletinele de vot) Pe astea le ştampilez eu. Scumpii mei alegători încă o  dată fiţi siguri, efortul vostru va fi răsplătit. Curajoşilor, spuneţi tot ce vă doriţi. Mulţumesc ,cu respect şi demnitate o meritaţi.

Toţi adorm beţi culcându-şi capetele pe masă, Jucătorul ridică uşor privirea şi convingându-se că ceilalţi dorm, iese pe vârful picioarelor.

Scena a V-a

În sufrageria Ginei. Gina , Tamara, Lizet şi Doruţul dorm cu capetele culcate pe masă.

Gina (trezindu-se):  Creme bune, masaje... Domnule Jucător!

Tamara şi Lizet se trezesc , mai puţin Doruţul.

Tamara: Mi-ai speriat somnul, visam tare frumos.

Gina (către Lizet): Vezi nu a căzut în baie?

Lizet: Baia e goală şi-a luat cu el tot săpunul.

Gina: Stai-ar în gât, Doruţul o să se supere.

Tamara: Voi simţiţi vreo schimbare? De când încep să se îndeplinească?  Nu a plecat... Domnule Jucător.

Lizet: Jucătorul nu a fixat un termen anume. (către Doruţul) Scoală-te leneşule, se pare că salvatorul tău şi-a luat tălpăşiţa.

Tamara: Ce tot vorbeşti? Unde să plece? Mai are nevoie de noi.

Gina: Nevoie? Pentru ce?

Lizet (către Doruţul punându-i mâna pe ceafă): Trezeşte-te somnorosule, salvatorul tău s-a evaporat. (Ţipăt) Doamne fereşte, e rece ca tatăl meu în noaptea aceea geroasă.

Gina: În miezul verii?

Tamara (ţipăt): Pistonaş!

Gina: Doruţul meu!

Gina apasă din greşeală cu cotul telecomanda televizorului, pe ecran un interviu cu Jucătorul care tocmai e declarat câştigător în alegerile din cartier.

Jucătorul: Aţi putea spune despre mine: - Ce departe a ajuns, l-am cunoscut , nu era mare lucru de capul lui, mereu a fost ajutat, mai tot timpul a pupat dosul cuiva, la fel cum părinţii lui au pupat, ca apoi să fie pupaţi. O lungă dinastie veritabilă de pupincurişti, dar vă înşelaţi. De mic, Luminosul mi-a hărăzit îndoiala, lumina amestecată cu beznă. Amurgul şi zorile coapselor sterpe ale morţii, m-au hrănit cu frig şi zădărnicie. (Râde) Pot susţine orice. De mic nimănui nu i-a păsat, ajutorul de la niciunul dintre voi nu am primit. Nici mai bun, nici mai rău, doar aşa cum a vrut Luminosul şi mai mereu am fost deasupra. (Râde) Afirm ce vreau. Sunteţi o adunătură de leneşi, destrăbălaţi, doritori pofticioşi de toate câte sunt. Eu vreau şi pot dar pentru cine. Este vreunul de seama mea?! Când m-a numit Luminosul pentru prima dată, Jucătorul unui cartier pe atunci eraţi foarte mulţi care vă doreaţi... viaţa veşnică. Jocul avea o miză.  Nu aţipeam bine, că iar îmi luam aripile-n spate zburând înspre vreun cotlon al unei străduţe îmbâcsite unde adeseori ratam misiunea cu vreo băbuţă îndărătnică. Nu o dată am adormit în zbor obosit. Mustrat, penalizat de Luminosul, era alergătură şi toate mi se spărgeau mie în cap. (Râde) De mic mi-a fost al dracului de greu, singur am ajuns aici, poate unii nemulţumiţi mă consideră nerecunoscător, insuficient implicat, iresponsabil. Prostii, dragii mei cetăţeni. Prieteni, eu sunt Jucătorul din cartierul acesta, spuneţi-mi cu curaj tot ce doriţi. Cereţi-mi lucruri serioase, nu veniţi cu nimicuri, cereţi-mi-o, încă pot! Spuneţi după mine: Vrem bunăstarea veşnică... bunăstarea (programul se întrerupe, tăcere lungă).

Gina (îmbrăţişând-o pe Tamara): În ce lume trăim!

Tamara: Mă sufocă minciunile, să ieşim!

Gina: Ţine-mă strâns, Doruţule!

Tamara: L-am pierdut.

Gina: Aşa de uşor, mă sufoc.

Tamara: Mergem la piaţă, am să car şi eu plasele.

Gina: S-o ia naiba de ipocrizie, nu vreau nimic altceva. Ia-mă în braţe. Ne furişăm afară din cartierul ăsta nenorocit, fără să ne vadă Jucătorul.

Tamara: Aleg verzele, morcovii, târguindu-mă cu ţărăncile... car eu tot ce-i greu. Te desparţi de Gogu.

Gina: Vrei şi tu o viaţă liniştită, retrasă? (scoate capul pe geam înspre stradă ţipând) Jucătorule, bagă-ţi-o undeva bunăstarea veşnică, noi ne avem una pe cealaltă!

Tamara: Noi două avem ... o să ţinem o armă în casă. Jucătorule, ar fi bine să ţii cont. Ar fi bine.

Gina (către Lizet): Eu cu ea ieşim.

Tamara (către Lizet): Înţelegi de ce?

Scena a VI-a

Doruţul e mort într-un cărucior cu rotile împins de Lizet pe malul mării.

Lizet: Îţi pun o păturică, aerul e plăcut, dar vânticelul ăsta rece ar putea să te tragă la spate. Doruţule, câtă linişte! Voi, bărbaţii, sunteţi nişte îngeraşi, aşa, când sunteţi tăcuţi. (îi pune o scoică imensă la ureche) Auzi, frumuşelule? Ce auzi? Nu auzi nimic? Scoica asta minunată, până mai adineauri tăcută, întinsă în nisipul fierbinte, avea nevoie de-o ureche... atentă, negrăbită Aşa-i că nu e moartă? (i-o apasă pe ureche) Spune după mine: - Nu e moartă,... în ea se aud marea, vântul şi mai ales paşii, toţi paşii de la începutul nisipului până la sfârşitul lui. Spune după mine: - Tu care-mi ţii scoica la ureche şi eu aud marea, vântul, paşii toţi risipiţi printre grăunţele de nisip. Tu... vrei să fii...?

Sfârşit