Piesă veselă într-un act

Personajele:

Fiind vorba de două grupuri de tineri, aşezate în două dealuri opuse, având în vedere că tinerii îşi schimbă glasul pentru a nu fi recunoscuţi de ascultători, fiind şi noapte, grupurile strigând alternativ, personajele vor fi redate prin I (grupul întâi) şi II (grupul al doilea). Cele care vor fi numite vor fi următoarele (unele apar doar în cadrul evocării):

Ion al Răţoiului, fiul unui mare mincinos

Toiaş, fecior din grup, poreclit aşa (Ou)

Plăcinta, fecior din grup, poreclit aşa

Puru, porecla unui om care, în realitate, este la polul opus

Virgilică, fecior din grup

Lina, o ţărancă, dornică să facă dragoste în câmpul muncii, chiar pe brazdă

Lecă, un ţăran, familist până în măduva oaselor

Un tânăr şugubăţ

Alt tânăr şugubăţ

Nea Niţă, un vânător pârât, dar mincinos ca şi Răţoiu (parcă ar fi fraţi!)

Hoţul, un om ce are iluzia că ce este al altuia este şi al lui; adevărul l-a contrazis brutal

Popa, preasfinţitul îşi apără avutul cu ţepuşa de la sanie, în loc să-l împartă cu săracii

Maramureşenii, oameni ce respectă haina preoţească, deşi uneori o confundă

Omul, din acelaşi aluat ca maramureşenii

Controlorul, angajat care îşi face datoria, dar uită de a treia variantă: dacă e cineva cu bani?

Lucian, un tânăr cu calităţi, dintre care una iese pregnant în evidenţă: iubitor de băutură

Muncitorul, ca orice om, mai are şi lipsuri: se mai uită culcat lângă nevastă

Maistrul, om care încearcă să-şi impună autoritatea, amăgindu-se cu reuşita

Vecinul, un om curios să vadă cum îi duce vulpea găina

Vecina, o femeie care îl ceartă pe vecin

Soacra, mama lui Mărin, proaspăt însurat, şi soacră pentru Leana

Leana (Lenuţa), tânără proaspăt căsătorită, temătoare că va rămâne fată mare

Mama, femeie care îl scoate pe fecior (Mărin) din încurcătură şi-o face fericită pe noră (Leana)

Mărin, fecior proaspăt însurat, care nu ştie ce să facă în primele nopţi de însurătoare; noroc că are o mamă cu experienţă.

***

(Decorul este nocturn.La început, nu se vede nimic.E întuneric beznă sau lună, dacă cerul este senin. Se aud doar voci bărbăteşti, zgomot, mult zgomot, făcut cu tălăngi, clopoţei, bătut în fiare, goarne etc., un întreg arsenal de instrumente găsite în sat. Pe un deal, Peret, se află un grup de 10-15 flăcăi, pe cel opus, Ruginoasa, alt grup cam de aceeaşi mărime. Au pregătite două grămezi mari de lemne, câte una în fiecare loc, cărora le vor da, la un moment dat, foc. La lumina celor două focuri, continuă spectacolul.

O regulă respectată cu stricteţe este că se strigă alternativ de pe un deal şi de pe celălalt. Sătenii ascultă de pe prispe, din bătături, iar unii se adună chiar în centrul satului, la podul cel mare.)

SCENA I

I: (Bătând uşor cu palma peste gură, să scoată un sunet deosebit): A-la-la-la-la-la-la-laaaaa!...

II: (Bătându-se şi el cu palma peste gură): O-ho-ho-ho-ho-hoooo!... Ce-ţi veni, băăă?! Ce păţişi? Te întâlnişi cu dracu’ la pluta mare?

I: Nimic, băăă! Nimic. Vrusei să vă aud, băăă! Acolo e cam slabă mişcarea. Sunteţi gata?

II. Eu sunt gata de 21 de ani, băăă!, de când m-a adus mama pe lume. Alţii de mai mult timp, alţii de mai puţin. Voi cum staţi, băăă!... (Se face larmă cu instrumentele din dotare.)

I: Pe două picioare, băăă!... Unii îşi aduseră scăunele de acasă, să stea să se încălzească la foc, să nu le-ngheţe gurile, ca să poată striga. Începem?

II: Începem. Voi cu ce ziceţi să începem?

I: Cu lucruri şi întâmplări frumoase. (Se face larmă). Ce poate fi mai frumos decât o căsătorie? De aceea strigăm: Măi, nea Ilie Răgălie, mărită şi dumneata fata, pe Ioana, că e mare şi frumoasă, fă-i leagăn de mătasă şi du-o lui Mărin al lui Dumitru în casă, ca întru mulţi ani să trăiască şi să se înmulţească, băăă!

I şi II: Uraaa!... Să trăiascăăă!... (Pe zgomot de tălăngi, clopoţei, fiare bătute etc.) Uraaa!... Să trăiascăăă!...

II: (După ce se opreşte larma): Şi dumneata, Dudulean, dă-i Mariţei pogonul ăla din crivină şi   du-i-o lui Ion al lui Pârlac, c-are casa lângă lac şi mănâncă tot anul peşte.

I şi II: Să trăiascăăă!... La mulţi ani!... (Zgomot de instrumente şi strigăte).

I: (Bătând uşor cu palma peste gură): A-la-la-la-la-la!... Cine prinde, bă, peştele?

II: Mariţa cu undiţa şi Ion c-un prostovol. Sau invers. Ştiţi voi că de peşte şi una şi alta creşte. Hăăă!... (Zgomot produs de instrumente şi strigăte).

I: Dreptu-i, băăă?...

II: Ce să fie drept?!

I Că în gaşca voastră se află şi Ion al Răţoiului?

II: Se află, băăă!... da de ce întrebaţi?

I: Să ne spuie cum a fost cu hriba aia de-a găsit-o tată-său pe Ciocârlău?

SCENA II

Aceiaşi, Ion al Răţoiului

ION AL RĂŢOIULUI: (Vorbind într-o pâlnie mare). Cum să fie, băăă!. E drept. Era vară şi era cald, cald, de nu puteai sta nici în casă. Tata a încercat să se culce de amiază în podul şurii. Era prea cald. Avenit pe prispă. Tot cald. Intră în casă, la fel. Atunci, se hotărăşte să urce în pădure, că dacă mai suflă un pic de vânt, cu umbra s-ar putea să nu mai fie aşa de cald. Şi urcă, şi urcă pe deal până aproape de piatra căscată şi vede hriba. Da ce hribă! Putea să stea în picioare sub ea şi Ghicu Oarii, cel mai înalt om din sat, avea cotorul aşa de gros ca plopul lui Iancu, iar clopiciul cât acoperişul casei Povoiesii. Multe a văzut el în viaţa lui, dar aşa ceva nici în vis. Se culcă la umbra hribei şi trage un pui de somn. Era răcoare acolo, sub clopiciul hribei...

I: Băăă, Ion! Pogan le răţoieşti, bă! Mai pogan decât Răţoiu ăl bătrân!... Hăăă!... (Zgomot, strigăte, aplauze...).

ION AL RĂŢOIULUI: Vreţi să vă mai spun sau nu?

I: Spune, spune! Te ascultăm...

ION AL RĂŢOIULUI: (Continuă): Se scoală şi se gândeşte cum s-o ducă acasă. Numai cu carul, zice. Se duce acasă, prinde vacile la car, ia cu el şi o secure, ca s-o taie. Mai ia şi doi vecini, o taie cu securea, răstoarnă carul ca s-o poată pune. Cu greu reuşesc s-o pună în car şi o duc la fântâna lui Stremţanu. Tot satul s-a dus să vadă hriba Răţoiului şi n-a rămas niciun om care să nu mănânce din ea. Aşa e băăă?!...

I: Aşa, aşa! Aşaaa!... (Zgomot, strigăte, aplauze). Mă Ion! Auzi, Ion?

ION AL RĂŢOIULUI: Din naştere aud, bă, ce mai vrei? Nu ţi-o fost de ajuns? Glăsuieşte, hai, că te-ascult!

I: Ia spune şi cu aşchiile, cum a fost?

ION AL RĂŢOIULUI: Cum să fie? Voi nu ştiţi că sar aşchii când tai cu securea? Aşa şi acolo. Cum au dat cu securea, au sărit aşchii până la Dumuţa. I-au spart şi un pui de geam la casă. Şi până la Paşca. Aşa aţi auzit şi voi?

I: Aşa. Aşa! (Zgomot, strigăte, aplauze).

II: Ei, ascultaţi şi voi aici şi ieşiţi la interval. Cu asta ne-aţi prins voi. Ia să vă prindem şi noi.

I: Nu cred că aveţi cu ce să ne prindeţi. Încercaţi.

II: Aşa credeţi voi? În gaşca voastră îl aveţi pe Plăcinta? Să nu ziceţi nu.

I: Îl avem. Vreţi să-l auziţi?

II: Vrem. Vrem.

SCENA III

Aceiaşi, Plăcinta, Trăieneş Adunăle

PLĂCINTA: Sunt aici, bă Toiaş! Vorbeşte, ce te-ar interesa?

TOIAŞ: Ia spune tu, Plăcintă, cum este cu cada Popicului? (Tot grupul, tare): Cada! Cada! Cada!... (Pe fond de zgomot din instrumente).

PLĂCINTA: De ce să spun eu, Toiaşule? Nu eu am fost păcălitul! Eu am fost păcălitorul. Păcălitul este în gaşca voastră Ieşi la interval, Tăieneş Adunăle!

TRĂIENEŞ ADUNĂLE: Să-mi bag... piciorul în opinca cea spartă, Coaptă pe Lespede, m-ai prins!

PLĂCINTA: E drept, Adunăle Trăieneş?

TRĂIENEŞ ADUNĂLE: E drept, e drept. N-am ce zice.

PLĂCINTA: Tocmai, că ai. Spune să te-audă tot satul. Ştii că toate babele din sat sunt pe la garduri...

TRĂIENEŞ ADUNĂLE: (Aşteaptă să se termine larma dintr-o parte şi cealaltă): Alo!Alo! Voi opriţi-vă cu larma, iar voi, care ascultaţi, ciuliţi urechile, le lăsaţi pe leliţe în pace, pe fătuci neţucate, pe ibovnice necotate (ştiţi voi pe unde!). Pe ăstea de le cotaţi, în groapa cu var o să picaţi şi acolo o să staţi. Dar să nu derapez ca baba mea pe molitură (Baba = basculantă veche şi rablagită, un Steagul Roşu, el fiind şofer).

Voi, ce staţi şi ascultaţi, ştiţi că ast’-vară s-au făcut prune / şi n-aveam unde le pune./ Măi Plăcintă, dă-mi o cadă, / Că-ţi plătesc cum se cuvine, / Să pui şi io nişte prune. / N-am Traiane, că sunt pline, / Însă, fiind prieteni, ţi-oi spune / Popicu, îl ştii prea bine, / Are cadă pentru tine, / O ţine pe bătătură / Şi se-mpiedică de ea. / Eu am auzit c-ar vrea / Şi degeaba să o dea, / Numai să scape de ea. / Şi-uite-aşa, iubiţii mei, / Mă oprii la poarta ei: / Bună ziua, lele Floare, / Zice Popicu că are / O cadă mare de vânzare, / Şi ca să scape de ea, / Ar da-o şi degeaba. / Fi-ţi-ar, să-ţi fie ruşine, / Trăineş Adunăle, / Zice Floarea cătă mine, / Eu sunt cada, de vezi bine, / Am îmbătrânit şi-s grasă, / Du-te dracu’ şi mă lasă, / Că şi-a ta, mâine-poimâine, / O să fie tot ca mine, / Fi-ţi-ar, să-ţi fie ruşine, / Trăieneş Adunăle!

Aţi auzit, români bine? Cine pe Plăcinta îl va crede ca mine să păţească! (Larmă cu obiectele din recuzită, strigăte, aplauze). E drept, Plăcintă?

PLĂCINTA: E drept, e drept!

I: Băi Trăieneş Adunăle, abia te-ai încălzit, ia spune-ne şi întâmplarea cu groapa de var! (Zgomot, gălăgie, strigăte): Hăăă!... Hăăă!... Groapa de var! Groapa de var! Cu groapa de var!...

TRĂIENEŞ ADUNĂLE: (După ce se face linişte): O, măi, ...tă-mă tata, da de ce io? Ăla care a stat o jumătate de noapte în groapa de var e aici. Cine poate povesti mai bine ca el? Nu vă spun cine este, că o să-l recunoaşteţi. Ia pâlnia, vere, şi intră în pită!

SCENA IV

Aceiaşi, Puru

PURU: Bună sara şi să vă fie şi inima bună. Vă vorbeşte un om la locul lui...

I: Auzi, bă, cine vorbeşte! Cel mai la locul lui om din satul nostru! Dacă îţi spun unii Puru, chiar crezi că aşa eşti?

II: Când doarme, mă!

I: Şi când îl leagă Mariţa cu lanţul de furca patului...

II: Şi atunci, şi nici atunci, / Când o face plopul nuci / Şi răchita mere dulci /...

I: Când o face plopul pere / Şi răchita vişinele /...

II: Şi atunci, şi nici atunci...

PURU: Bă, mă lăsaţi să spun sau nu mai zic?!

I şi II: Spune, spune!...

PURU: Într-o sară, n-am nimerit drumul şi-am luat-o peste grădini...

I: Erai acasă?

II: Acasă, da! Acasă la Clariţa lui Fagure...

I: Dacă era a lui fagure, era dulce, dulce?

II: Dulce ca mierea, mai ales că era de furat! Dar n-a apucat...

PURU: N-am apucat, aşa este, că pe urma mea era dracu’...

I: Avea fustă dracu’?

PURU: Avea, avea! Şi era a mea de vreo zece ani, dar mi se făcuse dor de AIA, cum îi zâsărăţi, şi aveam vorbă să ne întâlnim. Când era să fie, să dau de miere adică, aud pe dracu’ afară, întreba de mine. Am sărit pe fereastră în ogradă, de acolo am sărit peste gard la vecinu’...

I: La Goangă?

PURU: La Goangă. Şi, cum era noapte, de nu vedeai nimic, am luat-o la fugă pe unde am nimerit, ca să ies în poteca de După vale şi apoi la drum. Şi m-am pomenit căzând în ceva moale şi-am intrat până la brâu.

I: Şi ce-ai gândit atunci?

I: C-a dat în budă, ce să creadă?!

PURU: La început, aşa am gândit, dar mi-am dat seama când n-am simţit mirosul. Şi-am stat acolo până a trecut hărmălaia de afară. Cu greu am ieşit afară şi-am plecat acasă.

I. Pantalonii. Ce-ai făcut cu pantalonii?

PURU: În râpa Dosulenilor.

I: Şi opincile?

PURU: Una în fundul gropii cu var şi una cu pantalonii în râpa Dosulenilor. Acolo sunt şi obielele, nu mă mai întrebaţi de ele.

I: Şi când ai ştiut că eşti în groapa cu var?

PURU: Acolo am ştiut, că mi-a mirosit a var şi mi-am adus aminte că Nicolae al Goangăi se pregătea să-şi facă o casă nouă.

I: Ăsta e ăla care şi-a uitat pălăria în casă la Mariţa lui Fâţu şi a găsit-o bărbatu-so.

II: Nu numai că a găsit-o, dar a pus-o în vârful unui par bătut în mijlocul curţii, unde a stat mai mult de-o lună de zile...

PURU: Ăla este.

I: Şi acasă cum ai dat raportul?

PURU: M-am culcat în podul şurii, pe fân, am dormit boiereşte, iar dimineaţa m-am sculat ca de obicei, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. No, asta e!

II: Aşa e, băăă?!

I: Aşa!Aşa!

II: Ha-la-la-la-la-la!... Ha-la-la-la-la-la!...

I: Ce e, băăă? Ce-ţi veni? Uitaşi mâna pe claxon şi n-o mai poţi lua?

II: Vreau să fac şi eu o strigare. O strigare să se-audă până-n vale. O strigare, strigătură, să          se-audă-n Curmătură!...

I: Zi, băăă, să auzim!

II: Mă, nea Drugă, / Lasă fata să se ducă / După cine ea o vrea, / Că la dumneta, degrabă, / Va împleti coada albă. / Nu lăcomi la avere, / Fă-i Ionicăi pe plăcere, / Că dacă-i pleca din lume, / Ţi-a aprinde lumânare, / La mormânt ţi-a pune floare!

I: Uraaa!... Uraaa!... Şi noi zicem tot aşa: / Du-te, fată, n-aştepta, / Lasă-l pe Drugă-n belea!

II: Da de Lisăndrina lui Gae aţi auzit, băăă?

I: Noi am auzit, ehei!, de când au început. Spune să audă şi satul, poate că s-or ruşina şi s-or lăsa.

II: Oameni buni, ascultaţi şi vă minunaţi! Lisăndrina lui Gae l-a agăţat pe Nae al lui Dovleac!

I: Cu ce l-a agăţat, băăă?

II: Cu cârligu’ de tras paie şi l-a băgat în odaie!

I: Păi aia îi poate fi mamă, băăă!

II: Ce mamă?! Bunicăăă!... Vorba aia: „Zâs-o mândra să o duc / Iè bătrână şi io prunc; / Zâs-o mândra să o ieu, / Iè bătrână, io prunc rău”.

I: La fel este şi Gheorghe al Ruţî cu Vica lui Pârţache...

II: Dar şi ei s-au...

I: S-au... s-au... de mai multă vreme.

SCENA V

Aceiaşi, Virgilică

II: Fugi, băi, de-aci! Ală are 60 de ani şi ea numai 20!

I: Păi şi baba Lisăndrina are tot 60 de ani şi Nae numai 20!

II: Virgilică, ce notă ai avut tu la aritmetică la şcoală?

VIRGILICĂ: De ce mă întrebi? Mă faci să roşesc! Noroc că nu se vede, că e întuneric. Pita elevului, un 5 amărât, mă, dar am trecut şi io ca gâsca prin apă! Să nu mai spui la nimeni, rămâne între noi. Cum ţi-ai dat seama?

II: Simplu. Socoteşti greu. Ia să ne gândim bine. 20 de ani ai lui Nae intră de trei ori în cei 60 de ani ai babei, dar cei 60 de ani ai moşului Gheorghe nu intră niciodată în cei 20 de ani ai Vicăi!! Asa este, măi?

Toţi: Aşa! Aşa!...

I: Lui Nae îi putem spune: „Arde-o, Nae, la cotoaie, / Dă-i şi-o cioarbă, / Nu mai sta cu ea de vorbă!”

II: Dar Vica tot fată mare rămâne până la adânci bătrâneţi!

Toţi: Uraaa!... Să trăiascăăă!... La mulţi ani!...

II: Şi voi să ne iertaţi, stimaţi ascultători! Vă promitem că nu mai strigăm cu prostii.

SCENA VI

Aceiaşi, costică, Lina, Lecă

I: Ce prostii, bă? Astea sunt prostii? Da de ce le fac? Da pe asta o ştiţi?

II: Pe care, Costică?

I: Pe aia... cu aia care se duce să pună cartofi.

II: Şi-a pus altceva în loc de cartofi?

I: A vrut să-şi planteze un morcov, dar n-a fost să fie.

II: Cum s-a-ntâmplat? Spune.

I: Se duce una, să-i zicem Lina, să pună cartofi. L-a luat pe Lecă cu calul şi plugul să facă aroacele. Au lucrat cât au lucrat. Linei îi cam plăcea Lecă şi cum erau doar ei, la un moment dat, opreşte calul şi se întinde jos pe arătură. Crezând că are probleme de sănătate, Lecă se duce la ea şi începe s-o scuture.

LINA: Nu mă scutura, Lecă, fă cu mine ce trebuie, că io nu mă scol de-aici până nu facem dragoste. Auzi, Lecă, dragoste!...

II: Şi Lecă ce-a făcut?

I: Stai că auzi:

LECĂ: (Nervos): Fă, fire-ai a dracu’, ai copii mari şi-ţi stă capu’ la dragoste?! Ai şi bărbat, nu-ţi ajunge? Na dragoste, fă, fire-ai a dracu’...

I: Şi-i trage două biciuşti, de nu nimereşte să se scoale de jos. Ia calul de căpăstru şi merge înainte. Nu mai scoate o vorbă până termină şi pleacă omul acasă.

I şi II: Uraaa! Să trăieşti, nea Lecă!... (Se folosesc din plin obiectele de recuzită).

II: Da pe aia cu vânătorul o ştiţi?

I: Cum nu! Doar un singur vânător avem în Curmătură şi-l cheamă nea Niţă Sidea!

II: De-aţi şti de câte ori m-a speriat mama să nu las vitele în salcâmii lui Sidea, că vine şi le taie!

I: Şi cum aţi aflat de vânătoarea lui nea Sidea?

SCENA VII

Aceiaşi, un tânăr, alt tânăr, nea Niţă Sidea

II: Păi am fost la el la un vin. Cineva spunea, ştiţi şi voi, că vinul trebuie să aibă trei calităţi: să fie bun, să fie mult şi să fie gratis. Al lui nea Niţă era ieftin şi dezlega limbile. Intrăm în casă, ne apucăm de băut, dar unul, care mai fusese pe acolo îl provoacă. Zice:

UN TÂNĂR: Nea Niţă, ai mai fost la vânătoare?

ALT TÂNĂR: (Intră şi el în joc, ştiind care va fi reacţia bătrânului): Da, că n-are puşcă! Şi de-ar avea, n-ar mai putea face...

NEA NIŢĂ: (Sare ca ars, luându-i vorba din gură): Io, mă? Vai de capul tău! Tu ştii cine sunt io, mă? Ia să-ţi spui io una şi, dacă nu ţi-o plăcea, nu daţi niciun ban pe vin. Vi-l dau gratis.

UN TÂNĂR: (Incitându-l): Aşa, nea Niţă, înfundă-l, ia-i maul! (Către tânărul care îi zisese că    n-are puşcă, facându-i complice cu ochiul): Bă, cum ai tu curajul să nu-l crezi pe nea Niţă, care este cel mai priceput vânător de pe valea Olteţului?!

NEA NIŢĂ: (Îşi dă drumul cu o bucurie copilărească): Măăă, io nici nu mă duc prea departe. Iote, aici, în râpă. Îmi pun puşcociul supt haină, la subţioară, şi săcurea agăţată de cot. Mai tai şi-o tufă şi-o aduc acasă, că nu strică, dacă o ai la buturoagă. Aşa mă duc odată. Stau, ascult şi n-aud nimic. Las puşcociul jos, lângă un tufan, şi tai un lemn. Îl curăţ de creci până aproape de vârf, îl pun pe umărul stâng, ca să-mi rămână dreapta liberă, şi încep să sui încet dealul. În dreapta ţineam puşca şi mă mai răzmam în ea. Mai aveam niţeluş până sus. Simt că cineva prinde de vârful tufii şi mă trage înapoi. Am ştiut că e lupul şi zic: Du-te, mă lupule, d-acilea, că te-mpuşc. Şi nu vreau acum, lasă-mă! (Se stârneşte rumoare, dar tinerii fac eforturi să nu izbucnească în râs, lăsându-l pe bătrân să continue). El nimic. Trage şi trage. Hâţ în stânga, hâţ în dreapta. Măi, să fie, ce să fac? Stau un pic pe gânduri şi mă hotărăsc. Ridic puşca încet, o pun pe umărul stâng, cu ţava spre înapoi şi trag. Nici n-am ochit. Paaac! L-am dat cu zgaibaroacele în sus. Na, fire-al dracu’, asta ai căutat? Ai găsit. Gândeai că te joci cu mine? Nu ţi-am spus să mă laşi în pace?...

L-am lăsat acolo şi-am adus întâi tufa acasă. Am pus-o la buturoagă şi m-am dus după lup. Era o namilă. Zăcea cu limba scoasă la colţul botului. Drept în inimă îl nimerisem. Să nu-l car în spinare până acasă, i-am căscat botul, i-am repezit mâna pe gură, au scos-o pe cur, l-am prins de coadă şi, c-o smucitură puternică, l-am întors pe dos. Am luat pielea şi leşul l-am aruncat în râpă, să-l mănânce ce l-o mănca. (Adresându-se tânărului care îi rănise orgoliul): Ei, neică, văzuşi ce poci io face? Sunt io bătrân, da mă mai ţân balamalele.

SCENA VIII

Aceiaşi, popa, hoţul

I: Băăă! Nea N iţă ăsta este frate cu Răţoiu?

II: Numai după mamă, băăă! Oare sunt fraţi dacă au aceeaşi mamă?! (Toţi râd, fac zgomot, strigă).

I: Vă spunem şi noi acum una cu popa.

II: Să n-o uitaţi nici pe preoteasă. Ca-n strigătura aceea.

I: Spune-ţi voi strigătura, că noi spunem întâmplarea:
II: Strigătura: „Aşa zâce popa nost / Să nu meri la fete-n post. / Preoteasa zăce-aşè: / - Mereţ, feciori, cât îţ vrè, / Haidaţ şi la fata mè / Şi la mine, de-ţ putè”.

I: Cică, imediat după război, când erau lipsuri multe şi foamete mare, într-o zi de iarnă venea popa de la moară. L-a apucat noaptea pe drum. La un loc, în apropierea satului îi iese înainte un om. Avea căputul întors pe dos, căciula şi ea întoarsă pe dos şi trasă bine pe urechi. Îi prinde iapa de căpăstru, o opreşte şi cu un glas gros, voit schimbat, îi strigă:

HOŢUL: Păpăle, davai sacu’ ăl măi mare!

I: (Conrtinuă): Se uită popa în jur, nu mai vede pe nimeni, stă puţin pe gâduri, după care aude din nou:

HOŢUL: Păpăle, davai sacu’ ăl măi mare, n-auzi?

POPA: Ba aud. Vino şi ia-l. Mă gândeam pe care să ţi-l dau.

I: (Continuă): Se scoală popa în picioare şi i-l arată. Ba îl ajută să-l şi ia în spate. După ce pleacă omul cu sacul, tot gemând din pricina greutăţii, trage popa ţepuşa de la sanie şi-l plesneşte, cu sete, de două ori peste şira spinării... Începe hoţul să strige:

HOŢUL: Nu mai da, părinte! Nu mai da, părinte, că mă omori şi-mi rămân copiii.

POPA: O, bată-te norocul să te bată, da du eşti, Şimoane?

HOTUL: Io, părinte, io. Am gândit că nu mi-ţi recunoaşte... Staţi că-l pun la loc.

I: (Continuă): A pus sacul pe sanie şi popa a venit acasă de la moară cu toţi sacii.

SCENA IX

Aceiaşi, Lucian, maramureşenii, un om, controlorul, maistrul, muncitorul

II: Da întâmplarea cu celălalt popă din sat o ştiţi?

I: Ce popă, bă? Noi ştim că satul are un popă nu mai mulţi!

II: Da nu-l aveţi acolo pe Lucian?

I: Ba-l avem. De ce ne întrebaţi?

II: Să spună el. Fă un pas, înainte, Lucian, şi pune pâlnia la gură. Mai lângă foc, să te vedem şi noi!

LUCIAN: Şi pe mine mă prinsărăţi. Iată cum a fost. M-am dus şi eu într-o zi la Baia Mare îmbrăcat mai bine: cu costum negru, cu cămaşă albă, cravată, pălărie neagră, pantofi buni în picioare. Aveam o geantă în mână în care îmi pusesem merindea. Ies din schimb de la Flotaţia Centrală şi plec la gară, să iau trenul spre casă. Cobor la staţia din faţa gării şi mă întâlnesc cu Viorel al Puşului. Este şi el aici şi râde de se prăpădeşte. Ne hotărâm să intrăm undeva să bem o ţuică. Zis şi făcut. Ca să nu pierdem prea mult timp, nu ne aşezăm la masă, ci ne tragem la uşă cu paharele în mână. Tocmai când ne pregăteam să luăm o înghiţitură, intră pe uşă doi maramureşeni şi, nici una, nici două, aproape într-un glas, zic:

MARAMUREŞENII: Lăudat fie Isus, părinte! Dumnezeu să vă alduiască băutura!

LUCIAN: Şi fac o plecăciune cu capul într-un mod cât se poate de respectuos. Dându-mi seama că mă salută pe mine şi crezând că m-au confundat cu cineva, le răspund la salut. Ne sorbim băutaura şi ne hotărâm să mai luăm o tură. Timp mai era. Dar intră alt om, ţăran şi ăsta, şi aud din nou:

OMUL: Bună ziua, părinte!

LUCIAN: Ei, Viorel, acum chiar trebuie să plecăm. Ăştia mă cred, cu adevărat, popă. Poate că mă pun să le şi cânt vreo priceasnă. Hai la gară!

Şi vedeţi că s-a aflat?!

I: Dacă o mai spui şi pe cea cu dus-întors, îţi dăm o pălincă...

LUCIAN: Şi pe-asta o ştiţi? Chiar pălica m-a făcut cu dus-întors. O spun, că io am păţit-o.

Mă trimte Anica să-i aduc ceva de la socru’ de pe Hlube. Socru’ făcuse pălincă şi se cinstea cu un vecin. Îmi pune şi mie un păhărel şi se termină pălinca din cană. Mă trimite socru’ să mai iau o cană. Cum pălinca era bună, mi se face o poftă a dracului. Umplu o cană şi-o dau peste cap. Mai umplu una şi-o duc în casă. Am băut mai mult decât trebuia. Am ajuns acasă târziu, iar la ora patru eram în gară. Abia mă ţineam pe picioare. Mă rugam să găsesc un vagon mai gol, să prind un loc la geam ca să pot dormi. Chiar aşa am găsit, mi-am rezemat capul şi-am adormit buştean

CONTROLORUL:  Biletele şi abonamentele la control!

LUCIAN: (Continuă): Auzisem uşa deschizându-se, apoi glasul conductorului, dar nu mi-am deschis ochii, fiindcă nu-mi plăcea să-mi vină lumina de la neon în ochi. Am simţit o mână pe umăr şi o scuturătură uşoară.

CONTROLORUL: Dumneata ce ai? Bilet sau abonament?

LUCIAN: (Continuă): Abonament, zic eu, şi-mi deschid ochii, băgând şi mâna în buzunar să scot abonamentul. Atunci am văzut că afară era ziua albă şi am întrebat ce tren este ăsta şi unde ne aflăm?

CONTROLORUL: E trenul de Jibou. Ne apropiem de Satulung pe Someş. Acum intrăm în gară. Unde cobori?

LUCIAN: Lasă-mă în mama dracului, la Baia Mare trebuia să cobor. Eu merg la muncă, nu acasă. Am plecat ca din puşcă, în timp ce călătorii din compartiment râdeau de se prăpădeau de păţania mea. Am coborât la Satulung, am prins o ocazie şi am ajuns repede la uzină, dar era trecut de ora 10. Când intru pe poartă, fac câţiva paşi şi dau nas în nas cu maistrul.

MAISTRUL: Tu ce cauţi afară la ora asta?

LUCIAN: Tovarăşe maistru, ştiţi, eu...

MAISTRUL: (Nervos): Nu ştiu nimic, trebuie să fii la lucru, că nu ne vedem capul şi tu ai chef de plimbat?!

LUCIAN: Nu, nu m-am plimbat, dar am făcut un dus-întors.

MAISTRUL: Lasă că ne întâlnim în hală şi dai tu socoteală pentru ce-ai făcut.

LUCIAN: (Continuă): Tocmai în acel moment intră pe poarta uzinei un coleg de-al meu din Baia Mare.

MAISTRUL: Şi tu de unde vii? V-aţi înţeles amândoi să chiuliţi când avem mai mult de lucru?

MUNCITORUL: Eu vin de-acasă. Să ştiţi, tovarăşe, maistru, că...

MAISTRUL: Nu vreau să ştiu nimic. Marş la lucru, că vă ia mama dracului pe amândoi.

LUCIAN: (Continuă): Am intrat în hală, ne-am luat echipamentul de lucru şi ne-am apucat să ne facem treaba. Colegii lucraseră şi pentru noi. Vine maistrul cam încruntat. Află ce s-a întâmplat şi zice:

MAISTRUL: Până la ora 15,00 terminăm, altfel vă pedepsesc pe toţi.

II: Crezi că eşti singurul care nu s-a dat jos din tren unde trebuia?

I: Cunosc eu pe unul care s-a dus până la Dej!

II: Dar până la Beclean pe Someş?

I: Sunteţi nişte prunci nevinovaţi, fiilor! Eu am ajuns o dată până la Gheorgheni şi o dată până la Topliţa!! Aşa că nu vă lăudaţi!

SCENA X

Aceiaşi, vecinul, vecina

II: Alo! Alo! Alo!... Aţi văzut un cal maro?

I: Am văzut o iapă bleu, îmbrăcată-n chimono!...

II: Nu ştiu dacă aţi văzut sau n-aţi văzut, dar despre ce vă vom spune n-aţi auzit.

I: Mare minune să nu fi auzit, mai ales dacă este din sat de la noi!

II: De la noi din sat este. Aţi auzit despre cel mai curios om din sat?

I: Sunt mulţi oameni curioşi în sat la noi, dar vă ascultăm pe voi.

II:  Era într-o dimineaţă, astă-vară. Ca de obicei, omul dă drumul la păsări, le pune grăunţe şi apă. După ce mânâncă, acestea intră în grădinuţa din spatele şurii să ciugulească şi iarbă. La numai câţiva paşi este şi pădurea, din care, deseori, descinde şi cumătra vulpe să-şi ia şi ea micul dejun. Şi acum stă la pândă în desişul des din marginea pădurii. Găinile, dar mai ales cocoşul, dau impresia că au simţit pericolul şi se agită, încercând o regrupare. Una, mai imprudentă, nesocoteşte semnalul celorlalte şi se îndreaptă curajoasă spre marginea pădurii. Omul vede totul, însă, spre deosebire de alte dăţi, când făcea larmă şi gonea vulpea, se adăposteşte şi aşteaptă să vadă ce se întâmplă. Vede cum vulpea vine şi-i prinde găina şi pleacă cu ea în desişul pădurii.

Vecina, auzind larma găinilor, apare grăbită, asmuţind şi cîinii. Deodată dă cu ochii de vecin, lungit pe burtă şi cu un zâmbet satisfăcut. Contrariată şi iritată, îl întreabă:

VECINA: Nu văzuşi că vulpea îţi luă găina?

VECINUL: Ba văzui, dar vrusei să văd cu ce şmecherie o prinde!

VECINA: O, nu te-ar răbda Dumnezeu, nărodul dracului! În loc s-o fi tăiat şi s-o bagi în oală sau să o frigi, o lăsaşi la vulpe! Nu ţi-ar muri mulţi înainte!

I: Dă-i, Doamne, minte şi lui Gică al lui Bulacu! E drept, bă, că despre el este vorba?

II: Drept, drept!

I: Nici nu ne mirăm prea tare, că el lucrează şi din genunchi şi şezând pe scaun!

II: Chiar aşa este cum ziceţi. Şi noi l-am văzut. Numai de n-ar fi mulţi ca el!...

I: Noi îi zicem să trăiască!

II: Cât să trăiască?

I: Cât cioara-n par şi vinul în pahar! Hai să-l lăsăm în pace. Voi aveţi pregătite roţi înfăşurate cu paie?

II: Avem? Dacă aveţi şi voi, să le dăm drumul deodată. Bine?

I: Bine, bine. Mai este ceva în program. Noi ne-am mai gândit la ceva.

II: La ce?

I: Şi voi aţi fost buni, şi noi am fost buni. Dar care am fost mai buni? Noi ori voi? Ca să stabilim, mai propunem o probă. Să mai spunem un banc, o glumă fiecare şi să vedem care câştigă.

II: Păi noi vă spunem una de-o să cădeţi jos.

I: Tot aşa gândim şi noi de-a noastră. O să vă facă să râdeţi trei zile, neîncetat.

II: Să auzim. Vom fi foarte atenţi.

SCENA XI

Aceiaşi, Mărin, Leana, Soacra/Mama

I: Se însoară Mărin cu Leana...

II: Păi asta e glumă, bă?!

I: Şi încă ce glumă bună. Aveţi răbdare, nu vă pripiţi şi voi ca fata la măritat. Se însoară Mărin al lui Pitpalac cu Leana lui Cioară. Aşteaptă Leana noaptea nunţii cu sufletul la gură. Îi spuseseră femeile ce-o să fie şi cum să se poarte, dar emoţia era emoţie şi n-o putea alunga.

Vine noaptea, se duce cu Mărin la culcare. Inima îi bătea să-i spargă pieptul. Se bagă în pat şi aşteaptă să se întâmple ce trebuie să se întâmple. Aşteaptă în zadar, căci Mărin nu face nicio mişcare. Dimineaţa se scoală tristă, tristă.

„Ei, o fi fost obosit Mărin! Dar parcă am simţit că... O să văd la noapte”, îşi zice Leana şi aşteaptă încă o noapte.

Şi în dimineaţa următoare, Leana se scoală tot fată mare şi plângând. Mărin era afară la treburi. Băgase de seamă că Mărin era bărbat, dar nu înţelegea de ce nu vrea s-o facă şi pe ea femeie. Dacă nici în noaptea următoare nu se atinge de ea, va pleca de la el. Tot ce-i spusese înainte de măritiş nu fusese adevărat, o minţise, însă ei îi era drag Mărin.

Şi în a treia dimineaţă era tot cum plecase de la mă-sa. Se hotărăşte să-i spună soacră-sii:

LEANA: Mămă soacră, eu plec de la Mărin!

SOACRA: Cum aşa? Dor nu vrei să ne faci de ruşine? De ce?

LEANA: Păi eu sunt tot fată mare, deşi am observat că Mărin este bărbat, dar poate că nu-i plac, dacă nu s-a atins de mine.

SOACRA: Las’ că stau eu de vorbă cu el. Păi aşa fecior am eu?!

I: (Continuă): Intră Mărin în casă şi-l ia mă-sa la zor:

MAMA: Mărine, vezi că pleacă Leana de la tine!

MĂRIN: Ştiu, mamă, dar nu ştiu ce să fac. Bărbăţia îmi stă pe burtă în sus şi nu ştiu cum să procedez...

MAMA: Ăsta este necazul? Se rezolvă simplu, feciorul meu: caută un crecan şi propteşte-l în bărbăţie şi în burtă, ca să se îndrepte.

I: (Continuă): Zis şi făcut. Vine seara şi Mărin, ajutat de crecan, reuşeşte să-şi folosească bărbăţia, spre bucuria Lenuţei.

Dimineaţa, Leana se scoală veselă, se apucă de dereticat prin casă şi-i spune soacră-sii că nu mai pleacă de la Mărin.

Mărin, reuşind să iasă din încurcătură, o întreabă pe maică-sa ce să facă cu crecanul. Îl poate arunca?

MAMA: Nu, dragul meu, păstrează-l, că va veni vremea când o să-l pui de jos în sus!...

I şi II: (O explozie de răs se produce când este rostită ultima replică, strigăte, aplauze, sunete de instrumente): Bravooo!... Uraaa!... Ni se pare că ne-aţi luat cu asta, dar dacă noi trebuie să încheiem, o facem cu o rugăciune...

SCENA XII

Aceiaşi, olteanul Mărin

I: O rugăciune? Lasă, bă, că rugăciunea o spunem când ne culcăm şi când ne sculăm!

II: Păi nu rugăciune de-aia. Nu amestecăm rugăciunile sfinte cu cele lumeşti. Ascultaţi:

Olteanul Mărin se îmbată într-o zi de se face pulbere. Când pleacă spre seară acasă, nu-i prea ajungea drumul, mergea din şanţ în şanţ. Ajunge cu greu până la Aninoasa. Acum este acum! Cum va trece el pe punte Aninoasa când nu se poate ţine pe picioare? Începe să se roage:
MĂRIN: Doamne Dumnezeule, ajută-mă să trec pe punte. Multe am promis şi nu m-am ţinut de promisiuni, dar acum, dacă trec cu bine pe punte, nu mai beau, Doamne, nu mai beau niciun strop. În veci nu mai pun băutură în gură. Te rog, Doamne, ajută-mă, că nu mai beau, Doamne, nu mai beau...

II: (Continuă): Şi tot aşa, repetând mereu rugămintea şi promisiunea, îşi ia inima în dinţi şi se suie pe punte. Trece cum trece. Ajunge pe malul celălalt, se opreşte pe loc, se înţepeneşte pe picioare şi se uită înapoi la puntea pe care trecuse doar de câteva clipe. După un sughiţ, îi apare zâmbetul pe buze şi zice:

MĂRIN: Ei, n-oi mai bea! Ba oi mai bea!...

I şi II: (Explozie de răs şi într-o parte şi în alta. Veselie generală. Se aprind roţile cu paie şi li se dă drumul la vale).

II: Pentru că fu aşa de scurtă întâmplarea asta, daţi-ne voie să vă mai spunem una, de dată recentă, foarte tare, ca să se ştie.

I: Ziceţi, că avem timp destul, focul măi arde, vă ascultăm.

II: În toamna asta, veneau vacile, seara, acasă, pe Ciuhă. Un bărbat se duce să-şi aştepte vaca. Nevastă-sa, care avea ea o bănuială, se ia după el. Bărbatul urcă pe Ciuhă, îşi găseşte vaca, dar în loc s-o mâne spre casă, o mână înapoi, spre pădure. Acelaşi lucru face şi o femeie. Când au ajuns în marginea pădurii, au lăsat vacile să pască şi ei s-au pierdut în pădure. Nevasta bărbatului ia vacile şi pe-a femeii care dispăruse cu bărbatu-so în pădure o mână acasă la proprietari. La poartă era soacra femeii. Întrebată de ce o aduce ea, femeia zice:

FEMEIA: Lele Floare, îţi aduc eu vaca acasă, că noră-ta este la taor!

I şi II: (O ultimă explozie de răs şi veselie).

I: Prieteni, aţi fost la înălţime! Ne-am simţit bine împreună cu voi. Lăsăm decizia până la anul următor, la cealaltă întâlnire. Acum, vă urăm vouă şi celor dragi vouă sărbători fericite şi tot binele din lume în anul care vine. La mulţi ani!

I şi II: La mulţi ani!... La mulţi ani!... La mulţi ani!... Şi celor care au ascultat!...

- S f â r ş i t -