Decor: O gură de canal aflată în apropierea unui parc. Sandu şi Cristi vor să îndepărteze capacul. Vine Ella.

Ella. - De ce vreţi să îndepărtaţi capacul de canal!?

Sandu - Te ţii ca scaiul de noi, plictisitoareo!

Cristi - Asta ne-a pândit.  Sandule, să nu-i spui!

Sandu - O iau la şuturi şi pleacă singură. Stai! Am altă idee.(în şoaptă) O lăsăm pe ea să pândească.

Cristi  - Ne strică tot planul.

Sandu - Gândeşte şi tu, Cristi, e a treia zi de când îl pândim şi el nu apare! O fi simţit că vrem să-l prindem… Ştii că ai dreptate!? De ea nu are să se ferească. Vezi cum o şmechereşti!

Sandu  (adresându-se fetei) - Ella, vrei să ne ajuţi?

Ella - Să săltaţi capacul?

Sandu – Capacul are să-l ridice el. (tainic) Nil, colegul lui Cristi, a văzut acum câteva zile un câine!

Ella (cu dispreţ) - Cine nu vede în fiecare zi un câine?!

Sandu: – Da, plictisitoareo, dar acesta este un câine paranormal. Saltă singur capacul şi intră în canal!

Ella - Doi mincinoşi: Sandu şi Cristi!

Cristi – Auzi, nu ne crede! Nu poţi pune bază pe ea.

Ella - Un câine e un… câine!

Sandu:  – Plictisitoareo! Câinele acesta este şi puţin… om! Aşa i-a zis lui Nil femeia care îngrijeşte parcul.

Ella - De ce râdeţi de mine? Mătuşa Zenovia, care-i călugăriţă, mi-a spus că există oameni cu suflet de câine, dar nu cu blană de câine.

Cristi  – Nici eu nu prea l-am crezut pe Nil.

Sandu  – Ba eu îl cred. Nil când are o minciună o spune râzând şi încheie cu „să mor dacă mint!”

Ella - Nu vreţi să vă învăţ alt joc?

Sandu - Iar vrei să ne plictiseşti? Ce rău ţi-am făcut? (amândoi pleacă în fugă strigându-i peste umăr): Stai aici! Poate apare câinele acela misterios şi te joci cu el.

Ella (mâhnită) - Iar am rămas singură… auzi ce minciună mi-au zis! Un câine care saltă capacul de pe canal! (gânditoare) De ce ar vrea un câine să alerge pe sub oraş unde nu-i nici soare şi nu are cine-i da mâncare!? (cercetează capacul) Ştiu de ce Sandu şi Cristi voiau să intre în canal. Au ascuns ceva acolo! Nu cumva ei mi-au furat păpuşa Barbie? De-aş putea să îndepărtez capacul… Ce ciudăţenie! Capacul se mişcă!! Se dă singur la o parte să pot intra! E cineva acolo? Nu-i nimeni! Am să cobor pe scăriţă. (ajunge cu picioarele pe prima treaptă, dar o mână o prind de gleznă obligând-o să coboare pentru a aşeza capacul la loc) Dă-mi drumul… Ajutor!

Vocea din canal - Coboară şi nu ţipa! Te pocnesc, să ştii!

Ella - Cine eşti tu?

VDC - Câinele paranormal de care ţi-au zis ăia… Ai leşinat? Dar sensibilă mai eşti, fâţo!

Ella - Aaaa… De ce ai pus capacul? Mi-e frică de întuneric. (se smiorcăie) Vreau să ies!

Băiatul - Nu-am să te las!

Ella – Nu mă speria… Am să strig, nu-mi pune palma la gură!

B – Ce fâţă caraghioasă!

Ella – Să ştii că mi-e tare frică… Este că ai să-mi dai voie să plec?

B – N-am să mai salt capacul. Niciodată!

Ella – bine. Dacă nu vrei să-mi dai drumul, ce facem?

B – Te-au pus să stai la pândă. Aşa-i?

Ella – Credeam că eşti, (trăieşte o spaimă cumplită) dar ce eşti tu?... Vreau să ştiu ce eşti, altfel mor de frică!

B – Nici o pagubă.

Ella – Poate chiar am să mor

B – Crezi că mi-e milă!? Te vor hali şobolanii iar mie puţin îmi pasă. (oftând) Eu voi fi departe de tot.

Ella – Ce? Crezi că părinţii mei n-au să te prindă!?

B – De ce fâţo? Mai ies în lume să mă prindă ei?

Ella – Da-i aşa departe departele unde ai să fugi tu!?

B – Tare departe. Departe, departe şi iar departe, departe. De ce râzi? Eu am experienţă, fâţo… doişpe ani în primăvară.

Ella – Dacă află părinţii tăi?

B – Taci! să nu mai zici asta că te plesnesc! (tăcere dureroasă) proastă mai eşti! Eu nu am din ăia decare zici tu.

Ella – Hm! Da pot să te întreb cum se ajunge departe departe şi iar departe departe?

B – (tainic de parcă i-ar auzi cineva) Pe aici , prin gura asta de canal. Mergi o bucată bună prin întuneric apoi ajungi într-un loc unde nu poţi călca decât pe şobolani.

Ella – Minţi!

B – Acum ai merita o scatoalcă… Ce te înghesui în mine?

Ella – Mă tem de şobolani.

B – Eu m-am împrietenit cu ăştia de prin canal.

Ella – Dacă nu reuşeşti să ajungi departe, departe şi iar departe, departe?

B – Cobeo! Este ultima oară când mă abţin să nu-ţi dau un pumn între ochi… Ţi-am zis că nu mi-e milă de tine!

Ella (nu-l ia în seamă) – după ce se termină departele de care zici, ce este?

B – Ajung pe malul unei ape. Aici e o problemă, fâţo: cum va trece sufletul meu apa?!

Ella – De ce? Sufletul tău nu ştie să înoate?

B – Nu ştiu.

Ella – Dar trupul tău ştie?

B – Ăl las pe mal. (oftând) Nu-mi mai trebuie.

Ella – Nuuu?

B – Nu… Am oasele de la picioare aşezate anapoda. Genunchii îmi vin la spate. Nu pot merge decât în patru labe.

Ella - Ca un…

B – Zi că nu mă supăr. La orfelinat copii încălecau pe mine şi strigau: „dii gloabă!” (oftează) Pe mine mama m-a scăpat din pântec înainte de soroc. Aşa a vrut ea.

Ella – Ce? Crezi că nu ştiu!? Copii nu se nasc când vor mamele lor.

B – Ce ştie o fâţă ca tine?! Când o mamă nu vrea bebele, întinde mâinile şi se roteşte ca un titirez până când i se… uşurează burta.

Ella – Mie-mi spui care am acasă atâtea păpuşi!? Ori cât ar ţopăi, bebele este legat bine în burta ei şi nu cade. Dacă nu mi-o fura pe Barbie, acum aş fi fost bunică.

B – Eşti cam prostuţă pentru anii tăi!

Ella (se smiorcăie) Dacă şi tu-mi spui că sunt niţel cam…

B – eu ştiu de o mie de ori mai mult decât tine fiindcă am şcoala vieţii.

Ella – Da tot nu cred că te-a scăpat mama ta din pântec.

B – Ba da, fâţo, nu mă dorea.

Ella – Şi eu am auzit-o pe mătuşa Zenovia că i-a zis mamei: „De ce te porţi aşa dur cu Ella? Ştiu că nu ţi-ai dorit-o.” Tu ştii cumva de ce nu m-a dorit mama?

B – Nu!

Ella – Dacă ştiam că nu mă vrea nu mai veneam la mama... tu de ce te-ai dus la mama ta?

B – Nu-mi amintesc… (tăcere dureroasă) Punea un pietroi pe burtă…

Ella – Prea le ştii!... Mama mea de ce n-a făcut aşa?

B – De unde ştii tu?

Ella – Nu-mi spune aşa!... eşti mai rău decât Cristi şi Sandu!

B – Te las să pleci, fâţo!

Ella – Unde?

B – La casa ta.

Ella – Dar dacă mama?... (suspină)

B – Eu nu plâng niciodată, fâţo… Sunt puternic.

Ella - Să ştii, tot nu cred că mama a pus un pietroi pe burtă!

B – Nici eu nu cred.

Ella – Ce bine! Aş fi mers şi eu cu tine… Te superi de ce-am zis?

B (nu o ia în seamă) – Dacă avorta, te-ar fi aruncat în canal.  (?)

Ella – Ce tot zici!?

B – Aşa se numeşte bebele nedorit, fâţo.  (?)

Ella – tu ai văzut din ăla… cum îi zici?

B – Avorton. (se bagă sub o ţeavă şi scoate o plasă) – Vezi? Cred că l-au aruncat aici spre ziuă, e încă umed!

Ella – ce m-ai speriat… Asta-i o păpuşică!

B – Este un bebe, fâţo, Mama lui nu l-a dorit şi l-a aruncat în canal… de nu veneai tu îl priveam cum moare.

Elle – Nu ţi-e milă de el?

B – De ce să-mi fie!?... Nici nu ştiu e-i aia milă…

Ella – Ce mă minţi!? (atinge avortonul cu degetul) Şi eu am acasă plastilină. Fac din el fel de fel de animăluţe.

B – Da proastă mai eşti! (scapără un băţ de chibrit)

Ella (leşină)

B – Iar ai leşinat? Dacă mori plec şi te las la şobolani… Acum aş fi fost departe.

Ella (îşi revine, urcă scăriţa, dar înainte de a încerca să împingă capacul zice): Dă-mi bebele!

B – Eşti şi fraieră, fâţo!... Ai ajunge la poliţie.

Elle – E bebele meu şi trebuie să mi-l dai!

B – Primeşti un pumn de nu mai mişti!

Ella – De ce porţi rău cu o mamă?

B – Eu l-am găsit în canal.

Ella – Minţi! Bebele ăsta a căzut de la mine când am leşinat prima oară… m-am speriat de tine, ştii?... Dă-mi copilul şi plec.

B – Nu-i copilul tău, nebuno!

Ella – (coboară şi ia în braţe avortonul) Mie mi-a căzut din burtă. Nu-i aşa puişor?

B – (disperat) - Mi-e frică rău… au să mă bată.

Ella – Părinţii mei? Nu le spun de tine

B – Poliţia. Au făcut-o şi altă dată, ziceau că sunt în legătură cu interlopii care cumpără avortoni pentru organe.

Ella – Dacă recunoşti că-i copilul nostru, n-am să te spun.

B – E mort, fâţo. Aruncă-l la şobolani să nu mă mai tem.

Ella – Ce tot spui acolo! Nu-l auzi cum gângureşte!? Hai să mergem odată la departele de care te lauzi!

B – Nu te iau cu mine. Îmi faci viaţa grea… Dacă te ţii după mine te îmbrâncesc de pe ţevi.

Ella De ce ne părăseşti?! Dacă ai să ajungi la malul apei de care zici, cum ai să treci dincolo? (îi vine o idee salvatoare) Ştiu cum! Alerg până acasă şi aduc nişte caite de desen. Când ajungem departe, departe şi iar departe, departe construim din foile lor bărcuţe, că sufletul nostru e uşor, nu-i aşa?(urcă scăriţa) ai grijă de copil până mă întorc!

B – Ţi-am zis că-i mort.

Ella  - De ce să moară dacă eu nu vreau!? Tu vrei?

B – Da. Ce-mi pasă! Până vii tu eu plec din lumea asta.

Scenă

Mătuşa Zenovia – Mai e puţin şi plec la gară… sunt mâhnită că nu-mi iau rămas bun de la nepoţică.

Mama – Până acum nu mi-a făcut probleme. De ce o fi întârziind?

MZ – Dacă i s-a întâmplat ceva?

Mama _ Ce să păţească, soră Zenovia? Nu prea este agreată de copii, ăi alungă de câte ori le spune că vede un ghem de lumină. Am s-o duc la psihiatru.

MZ – cum poţi fi aşa dură? Ceea ce vede e un dar de la Dumnezeu.

Ella (intră în cameră) – Mătuşă, să vezi câte desene am făcut! Nu vrei să învăţ cum să le însufleţesc? Acum!

MZ – Sunt desene imaginate de tine.

Ella – Hai, mătuşă, ajută-mă!

MZ – Când vei fi mare ai să înţelegi mai multe lucruri.

Ella – N-am timp, mătuşă, să ajung mare. De-ai şti ce problemă am pe cap!

MZ – I-auzi! Deja vorbeşti ca un om mare!

Ella (tainic) - Mama nu m-a dorit, aşa-i?

MZ – Nu-mi place întrebarea asta!  Sora mea te bate?

Ella – Nu m-a dorit, aşa-i? Crezi că nu ştiu? A pus pietroi pe burtă ca să obţină di9n mine un avorton. Şi să-l arunce în canal.

MZ – Ce-i cu tine? Ce probleme poţi avea tu? Aşa mi-ai zis!

Ella – Am un copil, mătuşă! De-ai şti cât îl iubesc?

MZ – De ce bagi caietele în plasă?Să ştii că o chem pe mama ta!

Ella – Plec cu copilul meu şi cu tatăl lui… departe, departe şi iar departe, departe!

Scenă

Ella – Am adus caietele… Asta-i o lanternă, mi-e teamă de şobolani.

Băiatul – Credeam că nu mai vii.

Ella – Da ce teamă mi-a fost. Dacă plecai fără noi?

B – Care noi?

Ella – Da ce, ai uitat!?

B – Avortonul? E mort, fâţo!

Ella – fugi de-aici că se preface! Şi eu făceam aşa când intra în cameră mătuşa. Nu mişcam, iar când mă săruta ăi săream de gât. Nu vrei să-l sărutăm?

B – Nu vreau să mai vorbeşti de avorton.

Ella – Eşti un tată rău!

B – Nici nu mai găseai. (mâhnit) Canalul e înfundat.

Ella – Nu-i aşa că minţi?  Ţi-a fost milă de mine şi de copil.

B – Ţi-am zis că nu ştiu ce-i aia milă!

Ella – Minţi! Minţi! Să ştii că ţip dacă ai vrut să pleci.

B – Nu se poate prin canalul ăsta!

Ella – Ba da!

B – Nu crezi? Dă-mi lanterna… Lasă plasa aici!

Ella – Am pus copilul în ea.

B – Pune piciorul pe ţeava asta mare. Vezi, ne târâm pe ea. N-ai curaj?!

Ella – Crezi tu! Vezi că mă târăsc după tine? De ce te-ai oprit?

B – Nu se mai poate merge. Între ţeavă şi zidul de sus e loc doar pentru şibolani.

Ella – De ce m-ai minţit că acesta e canalul prin care poţi pleca din lumea asta?

B – Ce ştii tu, fâţo!? Am să încerc toate gurile de canal din oraş.

Ella.  - Vin cu tine.

B – Primeşti pumni, să ştii!... Tu nu eşti ca mine.

Ella – Ei, na! Vrei să spui că eu am mămică şi tătic?

B – tu eşti ca o prinţesă. Te iubesc toţi. Eu….

Ella – Dacă vrei, te iubesc şi eu pe tine.

B – Eu cam sunt ăn plus pe aici. Am un trup de mi-e ruşine de el.

Ella ( ia lanterna din mâna lui şi-i luminează faţa) – Dar ochii?

B – Ce tot îi tragi cu ochii?

Ella – sunt mari şi blânzi ca ai lui Teba. Căţeluşul doamnei educatoare… Nu mai zic aşa dacă mă iei cu tine.

B –

Eşti scrântită rău, fâţo!

Ella – Nici tu să nu-mi mai zici aşa… Aşa mă alintă mama când se enervează.

B – Tu ce rău le faci?

Ella – sunt groaznică! Îi întreb şi ei nu se pricep să-mi răspundă! Ce face acum?

B – Aruncă plasa cu avortonul!

Ella  - Dar sunt mămică!

B – Mămica lui l.a aruncat la canal!

Ella – eu îl iubesc!

B (îi smulge plasa din mână şi o aruncă) Coboară de pe ţeavă!

Ella – (plânge) – De ce mă trimiţi la şobolani? Nu-i aşa că nu vrei să mor?

B – Şi ce dacă!? Mă vei spune.

Ella – Că mi-ai aruncat copilul la şobolani!

B – Eşti ca şi moartă! (vrea s-o îmbrâncească)

Ella – Dacă vrei, îţi spun secretul meu. (cu speranţă) Ştii, eu când închid ochii, văd un ghem de lumină!

B – Nu-mi pasă!

Ella – De ce nu-ţi pasă? Eu cum te-am ascultat pe tine De ce nu crezi că eu când închid ochii văd un ghem de lumină? Ţi-arătam cum se împleteşte dacă luam cârligele de la mătuşa Zenovia.

B – Ce te lauzi!

Ella – Ba nu mă laud. Să vezi c-am să-mpletesc firul pe degete.

B – Eşti aşa… nu ştiu cum! Ai zis să nu te mai fac scrintită… cu lanterna stinsă, unde vezi tu lumină?

Ella – Eu văd! Iese firul din ochii mei şi se strâng în ghem. Mătuşa zice că este un dar de la Dumnezeu. Oare de ce nu-l vezi şi tu? Ce vrei să împletesc?

B – Nici nu te cred!

Ella – Ştii ce? Am să împletesc un înger.  Mătuşa spune că îngerul arată ca o pâine împletită.

B – Ce să facă îngerul în canal?!

Ella – Am să-l  rog să ia copilul şi să-l ducă înapoi în burta mea.

B – Tu nu eşti mama lui.

Ella (de sub ţeavă) - Bine, zic ca tine!

B – Mama lui nu-l mai primeşte. Ce crezi, fâţo, că i-o fi frică de înger?

Ella – Dar ţie ţi-e frică?

B – Dacă nu mi-e frică mie de şobolani! Dacă este aşa cum zici tu, fâţo, fă şobolani mulţi de tot!

Ella – Mai mulţi decât oamenii?

B – Da . Vreau să-i mănânce pe oameni! N-aş mai sta ascuns prin canale. M-aş întinde pe o bancă în parc şi m-aş uita la cer. (trist) Mi-e poftă de cer, fâţo!

Ella (împletind) - Vezi ce uşor se împleteşte? Încep al doilea rând.

Scenă

Sandu – Ce zici Cristi, săltăm capacul?

Cristi – tot mai crezi în chestia cu câinele misterios?

S – Ia taci! Aud voci în canal. M-am prins, înăuntru sunt aurolacii, iar Nil a vrut să ne întindă o cursă. Dacă ne prindeau înăuntru, ne-ar fi  obligat să tragem în piept din pungile lor.

Cr. – Eu am mai auzit vocea asta! E vocea plictisitoarei! Să ne dăm la o parte că vine o maşină.

Scenă

Ella – Gata, am terminat de împletit îngerul! E cât o păsărică.

B – Le ai cu minţitul!

Ella - Ba nu! Uite-l cum zboară la cer! Nu-l vezi? Cum nu-l vezi!? Eu îmi văd câteodată cuvintele.

B – juri că nu minţi?!

Ella – Am să împletesc alt înger. Când v fi gata, vrei tu să-l prinzi şi să te atârni de el? Vezi ce repede împletesc firul de lumină pe degete?

Scenă

Cristi – Auzi ce caraghios vorbeşte plictisitoarea?

Sandu – Ştii ce cred? Nu sunt şobolani cum am zis prima dată. Asta e atât de dilie încât vorbeşte cu şobolanii.

CR -  Mai este cineva în canal, Sandule. Ea îi zice Înger… Auzi!?

S – Da. Nu plecăm de aici, trebuie să iasă ea.

Scenă

Ella – Stai, Îngere, nu fugi la cer după celălalt! Prinde-l! De ce nu te mişti?

B – Eşti o proastă… ori te crezi şmecheră şi crezi că-ţi baţi joc de mine!?

Ella (disperată) – De ce nu-l vezi? De ce nu vrei să-l vezi?... Auzi cum bate din aripi! Ce tot te prefaci?

B – Ce chestie! Parcă ar fi o pasăre pe aici! O aud cum zboară!

Ella – Ce bine-mi pare că ai auzit! Acum mai zici că mint?

B – Auzi, fâţo? De ce a fugit şi ăsta?

Ella (plânge) – Nu ştiu!

B – Ce, crezi că-s prost? Le-a fost milă de mine, d-aia şi-a luat valea.

Ella – Ba nu, de mine au fugit îngerii. Se tem de întrebările mele.

B – Mare pagubă! Dacă se tem înseamnă că sunt ţi ei ca toată lumea.

Ella – Dacă lumea în care ai vrut tu să mergem e tot ca a noastră?

B – S-o crezi tu! E aşa… nu ştiu cum să-ţi spun!

Ella  - Ce-mi place! Pe tine nu te enervează întrebările mele… Ştii ce idee mi-a venit!? Nu vrei să fii fratele meu?

B – sunt fript cu chestii din astea.

Ella – Te duc acasă, îţi du să mănânci iar seara ieşim în parc.

B – Chestii! M-ar lua la şuturi tăticul tău.

Ella – Am o oglindă numai a mea, te ascund în ea.

B – Nu se poate!

Ella – Ba da! Eu ştiu mai multe poveşti decât tine. Se poate.

Băiatul – Nu-s prost fâţo.

Ella – Aşa nu ai crezut că pot împleti îngeri de lumină.

B – Chestia cu oglinda nu o mai cred.

Ella – De ce tot nu crezi? Şi ştii ce mai fac? Stai acolo în oglindă până am să-ţi împletesc din ghemul de lumină alt trup. N-o să te mei ascunzi de oameni când vei avea alt trup. Îmi promiţi? Şi vom pleca departe şi iar departe, departe pe drum. Poate facem rost de două biciclete şi mergem (!)(urcă scăriţa) Să ştii că am să mă întorc repede cu oglinda. Ajută-mă să mişc capacul!

Scenă

Ella – Ce m-aţi speriat! Sandu şi Cristi, ce căutaţi deasupra canalului?

Sandu – Ai fost pe sub oraş, plictisitoareo? Cu cine vorbeai?

Ella – Vorbeam?! Eu!? Vi s-a părut… Da, am intrat în canal, poate văd câinele de care mi-aţi vorbit. Zău, asta am vrut!

Cristi – Cine te crede!? Te-ai împrietenit cu aurolacii! Am să te spun mamei tale.

Ella  (speriată) – Să nu faceţi una ca asta! (plânge) Nuuu! Nu-l ucideţi! N-are cu cine să se joace! N-are mămică şi tătic… Nu-l iubeşte nimeni. E… un câine alungat de toţi!

Sandu – Ce!? Stăteai de vorbă cu un câine? Vezi, Cristi?! A avut dreptate Nil!

Cristi – Pe cine mai interesează azi o javră!? Pa, plictisitoareo!

Scenă

Ella – Ea patra zi, mamă, de când nu mă laşi să ies din casă!

Mama – Nu vezi ce frig este!? Nici nu-ţi vine a crede că suntem în mijlocul primăverii!

Ella – Astă iarnă când era ger mă lăsai!

Mama –Stai aici lângă mine decât să-ţi port de grijă. Cum eşti tu visătoare, cine ştie ce ţi se poate întâmpla!

Ella  - Aş merge în parc să adun floricele

Mama – Nu mai ai ce căuta în zona aceea. Am aflat că s-au aciuiat din ăia… aurolaci.

Ella – Minciuni, mamă!

M – Crezi tu!? alaltăieri când veneam de la piaţă, am văzut cum lovise maşina unul din ăştia. Ştii unde? Chiar în colţul parcului!

Ella – Ce spui!? Nu-i adevărat! Este?

M – Am fost martoră! Ieşise pe jumătate din gura de canal, probabil n-a auzit maşina.

Ella ( înspăimântată) – Nu se poate! Nu vreau să ai dreptate!

M – Ce-i cu tine? Unde pleci desculţă?... Doamne, ce-mi face mie fata asta?!

Scenă

Ella – Nu, nu poate fi adevărat. Capacul e la locul lui1 Hei, eşti acolo? Ajută-mă să îndepărtez capacul! De ce nu-mi răspunzi? Doar nu ţi-am făcut rău!

Trecătorul – Fii atentă, fetiţo! Te poate lovi  maşină! De ce vrei să îndepărtezi capacul?

Ella – Vreau… Am acolo o păpuşă!

Trecătorul Ar fi bine să-ţi cauţi alt loc de joacă!... A şi dispărut în canal!

Scenă

Ella – Nu-i adevărat că a murit! Eu ştiu ce a făcut… S-a strecurat printre ţeavă şi zid cu ajutorul şobolanilor iar acum o fi ajuns în lumea de sub pământ… care-i departe, departe şi iar departe, departe! (plânge). De ce a plecat fără mine!? Ce-i asta? Nu se poate! A uitat caietele din care se fac bărcuţe. Cum  o să treacă sufletul lui apa? Am să i le trimit! Împletesc un înger din ghemul meu de lumină  şi când o să fie gata mă agăţ de el să nu mai poată zbura. Şi-l rog (îşi şterge lacrimile) să-i ducă bărcuţele. Când va vedea că plâng are să vrea… am prins firul de lumină. Dacă Dumnezeu trece prin inima mea chiar acum, cum zice maica Zenovia…  Îmi tremură mâinile, dar uite, am împletit ceva!... Încă un pic şi eşti gata îngere. Să nu-ţi iei zborul, vreau să te sărut şi să-ţi zic o vorbă… De ce nu mă asculţi?  Vrei să zbori… da nu poţi!? Ia te uită ce lacrimi îi curg din ochi pentru că nu poate să zboare! Nu mă pricep să-ţi împletesc zborul!

Îngerul – Nu suport să te văd plângând, fetiţo!

Ella (uimită) – Vorbeşte! Îngeraşule! Dacă nu te duci departe departe şi iar departe departe să-i duci bărcuţele, am să plâng tare.

Îngerul – Nu pot zbura!

Ella De ce !? am greşit împletitura? Toţi îngerii pe care i-am împletit eu au urcat la cer!

Îng. – Lor le-a fost uşor deoarece în fiecare împletitură de lumină ai pus doar câte o bobiţă din sufletul tău. Când m-ai împletit pe min, ai exagerat dăruindu-mi o mai mare din sufletul tău. Din această pricină sunt jumătate înger jumătate muritor.

Ella – Şi ce, nu te primeşte în cer?

Îng – Ba da, însă cu condiţia ca jumătatea muritoare s-o transform în parte nemuritoare. Mi-e tare greu, pentru că partea mea muritoare eşti tu!

Ella – eu? Nu ştiu ce să fac! Dacă vrei te deşir, doar te-am împletit din ghemul de lumină pe care-l văd mereu!

Îng. – Nu face asta!” Îmi place să exist. Se poate doar dacă tu fetiţo, care eşti partea mea muritoare, te vei strădui, cât timp vei fi pe pământ, s-o faci nemuritoare.

Ella – Eu sunt un copil, nu înţeleg mare lucru din ceea ce-mi spui. De ce nu faci tu ceva, altfel, să ştii, că mor de mila ta. Te deşir!

Îng. – Pentru mine ispita e prea mare! Partea nemuritoare care sunt este ca polenul pe aripile fluturilor…

Ella – De ce nu poţi zbura!? Cine va duce bărcuţele băiatului care a plecat într-o altă lume? Nu-l iubea nimeni aici. Dacă este adevărat ce spune mama, nici maşina nu l-a suferit!

Îng – Nu mai plânge!

Ella – Dacă plec acasă, ce te faci Îngeraşule?

Îng – Voi sta mereu în preajma ta!

Ella Ce bine-mi pare! Am oglinda în buzunar, am să te ascund în ea….  A şi intrat în oglindă! Ce-mi place! N-am să mai fiu singură.

Scenă

Ella – Dragă mătuşă Zenovia în ultimul timp viaţa îmi pare minunată. Mama, când îmi piaptănă părul, nu-mi mai zice „aiurita” ci „talentata mamei”. Am deschis o expoziţie de desene în holul şcolii, iar într-o revistă de literatură mi-au publicat un grupaj de versuri. Toţi zic despre mine că sunt talentată, muncitoare, ambiţioasă, dar eu am un secret: desenele şi poeziile mele nu sunt altceva decât fărâmituri din nemurirea în care îmi transform viaţa, pentru ca într-o bună zi îngerul împletit din lumină de mine în urmă cu cinci ani, să poată zbura la cer!