Personajele:

Gogu – copil la vârsta jocului

Ionica – fată, puţin mai mare decât el, dar tot la vârsta jocului

Aurică – copil, prieten cu Gogu

Gelu – copil, prieten cu Gogu

Nicu – copil, prieten cu Gogu

Lecă – bătrân, ocupant de drept al unei laviţe din apropierea spaţiului de joc

Baba Vărzoaica – bătrână, nelipsită de lângă Lecă

Copii, prezenţi la joc seară de seară

Mama lui Gogu

Lisăndrina, femeie între două vârste

Leana, femeie, mama lui Gelu, prietenul lui Gogu

Fete de diferite vârste, prezente pe câmp cu vitele la păşune

*

ACTUL I

(Decorul înfăţişează albia unui pârâu secat. Maluri nu prea înalte, în albie nisip. În centru, un loc viran până la poarta unei case. Lângă gard este o laviţă. Un drum de ţară coboară pe lângă o fântână, traversează pârâul, continuă pe mal, în amonte, şi urcă pe lângă grădina casei. Este spre seară).

Scena 1

O VOCE: Vineee!... Vineee!... La o parte! ... că te calc!

ALTĂ VOCE: Şi de-aici vine! Şi de-aici vine băiatul călare pe căluţul fermecat. Dii, căluţule înaripat! Du-mă ca vântul şi ca gândul! Dii! (Apare un băiat călare pe o tulpină de floarea-soarelui, adusă la vârf. După el aleargă o fată blondă, frumoasă).

FATA: Stai să mă sui şi eu pe calul tău năzdrăvan!  Stai, mă, n-auzi?

BĂIATUL: (Continuând să alerge). Nu te las, du-te şi dă-mi pace! (Fata continuă să alerge după el.) Să nu-mi rupi calul, că te bat, auzi?

FATA. (Prinde de vârful tulpinii.) Bine că te-am prins! Mă laşi şi pe mine sau ţi-o rup?

BĂIATUL: Nu te las.

FATA: De ce nu mă laşi şi pe mine?

BĂIATUL: Nu te las, că fetele nu călăresc. Ele nu ştiu să călărească.

FATA: Nu ziseşi tu că este căluţul fermecat?

BĂIATUL: Ba zisei, şi ce dacă?

FATA: În basme, Făt-Frumos o ia pe Ileana Cosânzeana pe cal şi fuge cu ea din calea zmeilor şi a zmeoaicelor, ce, nu ştii?

BĂIATUL: Ba ştiu, dar tu nu eşti Ileana Cosânzeana.

FATA: Nici tu nu eşti Făt-Frumos şi nici calul tău nu este năzdrăvan.

BĂIATUL: Nu sunt Făt-Frumos, dar sunt un copil bun şi tu eşti rea, rea de tot.

FATA: Aşa? Te întreb pentru ultima oară: mă laşi sau nu mă laşi?

BĂIATUL: Îţi spun că te bat, Ionico. Nu mă face să-ţi dau câteva cu floarea asta de soare, că prea rău te-a durea. Astâmpătă-te!

FATA: Te lauzi, bă Gogule, că ştii că nu mă poţi bate. Dacă vreau , te trântesc şi acum şi te chinuiesc cum vreau eu. Iar râd copiii de tine că te trânteşte o fată. Mă laşi sau trec la acţiune? Uite ce asistenţă avem. (Pe cele două maluri se strânseseră copii de diferite vârste şi-şi manifestau dorinţa de a asista la spectacol, încurajând-o prin strigăte şi aplauze):

VOCI: Hai, Ionico! Du-te la el! Trânteşte-l! Hai, Ionico, nu-ţi fie frică!

IONICA: (Înainta încet, ţinându-se de tulpină.) Mai ai timp să te hotărăşti, că, dacă ajung la tine, te fac praf, să ştii...

GOGU: Nu te las, nici să ştiu că mă omori. Dar te sfătuiesc să fii cuminte.

IONICA: (Se apropie destul de el. Încep să se împingă cu mâinile. Deodată, fata se aruncă asupra lui şi-l doboară în nisip. Foarte repede se aşează pe el şi-i pune mâinile sub genunchii ei, imobilizându-l. Începe să-l ciupească de faţă, de braţe, de piept, de gât, să-l tragă de păr, de urechi.) Aşaaa! Acum tu eşti căluţul meu, dar nu năzdrăvan. Dii, căluţule! Ei, da eşti cam leneş, ia să te pun eu în mişcare. (Îl ciupeşte.) Doare? Nu doare? Ia să te iau puţin de nas. Şi de urechi...şi de păr...

COPIII: Vai de capul tău, te laşi tu la o fată?! Trage-l de păr, Ionico! Ba de urechi, că doare mai rău! Bagă-i nisip în sân! Ba pune-i-l în cap! N-ar strica să-i dai şi câteva ghionturi. Dă-i, tu, şi fugi, că te apărăm noi.

IONICA: Vezi? Te făcuşi de rîs. Nu puteai să mă laşi să mă joc şi eu cu tine? Acum te las, dar să nu te iei după mine.

GOGU: Nu mă iau?! S-o crezi tu! Îţi rup picioarele! Şi mâinile! Îţi sparg capul... (Ionica fuge şi se ascunde printre copii. Băiatul rupe o bucată din tulpină şi se ia după ea. Câţiva copii îi aţin calea, îi loveşte pe aceştia, însă fata era departe.) Mai râde cineva?

Scena 2

AURICĂ: Ce se întâmplă cu tine, mă Gogule? Tu îi trânteşti pe băieţi şi nu poţi s-o trânteşti pe Ionica?

GOGU: Nu ştiu, dar nu am nicio putere când se apropie de mine. Parcă mă vrăjeşte şi în câteva clipe sunt sub genunchii ei. Şi mă chinuieşte fără milă. Uite ce urme îmi lăsă cu unghiile pe piele. Ar vrea să mă audă urlând de durere, dar rabd. Abia aştept să vină şi rândul meu. Şi va veni, fii tu sigur.

NICU: Hai să ne jucăm fotbal, că imediat se întunecă. (Lui Gogu): Joci în echipă cu noi? Făcui o minge mare din păr de bou, uite. Hai, las-o dracului. Şi noi suntem proşti că o încurajăm.

GELU: Las’ c-o prindem noi şi-i rupem părul de pe cap. O să vadă ea.

GOGU: Nu. Vă rog, voi sunteţi prietenii mei, lăsaţi-o în pace. Este problema mea şi vreau   s-o rezolv eu. Ştiu ce voi face, dar acum îmi fu milă de ea s-o lovesc. Însă voi lăsa mila la o parte şi-i voi aplica pumnul îm punctul sensibil. O să vadă ea.

Scena 3

BABA: Mă nepoate, ăsta al lui Mărin al lui Şchiopu, ce avu, mă, fata ai cu tine? A cui e? De ce n-o spui, Gogule, la mă-ta sau la Nela, s-o păruiască un pic?

LECĂ: Taci, fă, din gură, lasă-i, aşa sunt copiii: acum se ceartă, acum se  împacă. Peste câţiva ani nu s-or mai certa. Atunci o s-o fluiere şi va ieşi la poartă. Numai de-om trăi noi, că suntem bătrâni. Ne-o mai lua şi Dumnezeu, să nu mai facem umbră pământului atât.

GOGU: Oi fluiera-o, oi fluiera-o! O să vadă ea cum oi fluiera-o. Cu ciomagul i-oi da peste picioare şi peste mîini. O să vadă ea.

LECĂ: Ba să nu faci aşa. Nu este bine, Gogule. Da a cui este, mă, fata? A Măriei lui Ionică? De-aia o cheamă Ionica. Să nu faci aşa, că bagi vrajbă între părinţii voştri şi nu e bine. Las-o, ascultă tu ce-ţi spun eu.

BABA: Tăceţi, că, ia, vine mă-sa. Să nu-i spui, mă nepoate, auzi?

GOGU: Aud, aud. Nu-i spun.

Scena 4

MAMA: Gogule, vino acasă, că te trimit până la un om. Acum vino, că se întunecă şi o să-mi spui că nu te duci că ţi-e urât şi ies câinii la tine. Hai, că te aştept aici.

GOGU: Bine, mamă, vin.

AURICĂ ŞI GELU: Venim şi noi cu tine şi, dacă o prindem, mamă, mamă, ce-i facem...

GOGU: Nu. Vă spusei că e problema mea şi eu o rezolv. Dacă o vedeţi, să-i spuneţi să se ferească de mine ca de dracu’. Niciodată nu va mai pune mâna pe mine, aşa să ştie. Am plecat. (O ia la fugă să ajungă la mă-sa).

MAMA: Du-te până la unchiu-tău Niţă şi spune-i să-ţi dea ce vorbi cu tac-to. Da să-ţi dea, că mâine avem oameni la prăşit şi ne trebuie. Fugi, că una-două ajungi şi vii, apoi te joci cu copiii cât vrei.

GOGU: Mă duc, mamă, dar îmi iau ceva în mână, că trec pe lângă Guică şi-mi ies cîinii în cale. (Intră în curte şi se întoarce cu o măciucă în mână. Când ajunge în dreptul prietenilor, le-o arată şi face gestul de lovi cu ea.) Ştiţi voi pentru spinarea cui este făcută. Vai de ea, o schilodesc, numai să-mi iasă înainte. (O apucă pe uliţă în sus şi se pierde la cot la Catrina lui Mititelu. Aurică şi Gelu rămân la fântână şi se uită după el.)

Scena 5

AURICĂ: Bă, ce facem? Ăsta, dacă o prinde, îi dă cu măciuca în cap. E pornit rău. Nea Niţă, unchiul lui, e chiar vecin cu Ionica.

GELU: N-o prinde. Io o văzui încotro o luă. O luă pe Aninoasa la vale. Poate e ascunsă pe la râpa lui Costică al Dudii. Poate se duce până la fântâna Răducăneştilor şi o ia pe potecă în sus şi sare pârleazul direct în curte la ei. Nu se întâlnesc.

AURICĂ: Dar dacă o ia pe la Mişcă în sus şi când ajunge la nea Mitrică Ţârcovnicu, dau nas în nas? Tocmai bine să se pună Gogu cu măciuca pe ea. Ştii ce zic? Hai după ea, poate o găsim şi împiedicăm întâlnirea.

GELU: Hai. (O iau la fugă pe Aninoasa la vale).

Scena 6

GELU: Uite-o! Ionico, stai pe loc! (Fata dă să fugă.) Ionico, stai, tu, că nu-ţi facem nimic.

IONICA: Ba voi vreţi să mă prindeţi şi să mă bateţi împreună cu Gogu. Nu stau. (Dă iar să fugă).

AURICĂ: Nu pe acolo, Ionico, că te întâlneşti cu Gogu şi are o măciucă în mână. Se jură în faţa noastră că, dacă te prinde, te schilodeşte. Nu mai pui tu mâna pe el cât este soare pe cer. Ţi le rupe. Ia-o pe la capătul satului şi pin grădină pe la voi şi intri direct în curte.

GELU: Să nu ieşi în drum, că el este la unchiul lui, la nea Niţă, şi poate că te pândeşte. Ascultă-ne!

IONICA: Da voi de ce faceţi asta? Că sunteţi prieteni?

AURICĂ: Tocmai că suntem prieteni, n-am vrea să facă ceva rău. E foarte pornit. Şi tu cam exageraşi. Ce se întâmplă cu tine când te apropii de el? El zice că n-are nicio putere când te vede.

IONICA: Nu ştiu, mă Aurică şi Gelu, ce se întâmplă, dar aşa îmi place să-l chinuiesc. Şi, când încep, nu mă mai pot opri. Mi-e şi ciudă pe el că e aşa de moale, parcă n-ar fi băiat.

ACTUL II

(După un timp, în acelaşi loc. Copiii nu mai erau chiar copii, crescuseră, dar nu ieşiseră de tot din sfera jocului. Unii săreau de pe punte pe o grămadă de nisip, alţii se jucau de-a prinselea, doi încinseseră o trântă. Erau şi de cei care doar priveau. Cei trei prieteni, Gogu, Gelu şi Aurică, examinau o minge confecţionată dintr-o cameră de minge de fotbal).

Scena 1

AURICĂ: De unde ai drăcia asta, că minge n-o poţi numi? Nici măcar nu este rotundă, are o formă nedefinită. (Râde cu poftă.)

GELU: În asta, dacă dau o dată cu piciorul, se face ţăndări!...

GOGU: Uite-i, măi, se făcură ai dracului. Eu vreau să nu-i mai văd cu degetele de la picioare rupte şi ei fac nazuri! Ia să te văd, Gelule, cum o spargi. Pe tine te las să dai cu piciorul primul. Uite de aici. Eu stau în poartă. (Face repede două grămăjoare de nisip şi improvizează o poartă:)

GELU: Te zbor şi pe tine din poartă, ai grijă, că te proiectez în piciorul ăla de la punte. (Îşi ia elan şi trage tare. Mingea sare mult peste portar şi peste punte) Băi, da e bună! Cam uşoară, da e bună, ne putem juca. Hai să facem două echipe. (Strigă): Care vreţi să jucaţi fotbat veniţi aici.

GOGU: Du-te după minge.

AURICĂ: Mi se pare că nu mai aveţi minge. Acum să te văd, Gogule, cum o iei. Ţi-o aduce Ionica, prietena ta, cu care nu te-ai întâlnit de ceva timp. Vă este şi dor de când nu v-aţi văzut!

GOGU: Gelule, du-te după minge, că tu dăduşi în ea.

GELU: Mă duc. Ionico, dă-mi mingea, că ne jucăm fotbal.

Scena 2

IONICA: Nu ţi-o dau, că nu este a ta. Cine este stăpânul ei să vină după ea. (Se apropiase destul de mult de ei. Venea zâmbind, privindu-l pe Gogu. Ridică mingea pe palma mâinii.) Uite-o, e a ta, vino şi ia-o ... dacă ai curaj. (Ultimele cuvinte le rosteşte după o pauză şi apăsat.)

GOGU: Ionico, dacă vin după minge, te bat. Auzi? Te bat.

IONICA: Numai să poţi. (Aruncă mingea spre Gelu şi vine voioasă spre Gogu.) Chiar bine, nu te-am chinuit de mult, am o poftă nebună să te răstignesc. Am învăţat metode noi şi am nişte unghii...

GOGU: Stai cuminte, fată, că s-au dus vremurile alea. Dacă te pun jos, nu ştiu ce-ţi fac, o să mă ţii minte toată viaţa....

IONICA: (Nu-l lasă să termine vorba şi se aruncă asupra lui precum gaia asupra puiului de găină. Numai că, de data asta a prins-o de mijloc, i-a pus o piedică şi a căzut deasupra ei. Repede a sărit cu fundul pe burta ei, cum făcea şi ea cu el, şi-i imobilizează mâinile sub genunchi. Se zbate să scape, dar nu poate.) Lasă-mă!

GOGU: (Improvizând nişte versuri:) Şi-uite-aşa se întâmpla: / El de mijloc o prindea, / O piedică îi punea, / De pămând cu ea dădea / Şi pe burta ei şedea. / Ce mai zici, Ionica mea? / Ha, ha, ha!

IONICA: Te rog lasă-mă! Să nu mă gâdili, că eu mor, să ştii. (Încearcă iar să scape, dar în zadar.)

GOGU: (O apasă cu mâinile pe umeri.) Şi eu te rugam, dar nu aveai urechi să auzi. Vezi cum se învârteşte roata? A venit apă şi la moara mea.

VOCI: (Trecuseră de partea lui Gogu): N-o lăsa! N-o lăsa!...

IONICA: (Îl ia cu răul, încercând să fie categorică, autoritară): Nu ţi-e ruşine să stai pe mine?  Dă-te jos! Mă duc la mă-ta şi te spun. (Se face că se smiorcăie).

GOGU: Du-te! Dacă nu ştii drumul, ţi-l arăt eu. Dar mai întâi trebuie să scapi de aici... (îşi pregătea degetele s-o gâdile, apropiindu-le de părţile sensibile. Începe să strige şi să se smiorcăi de-adevăratelea:)

IONICA: Lasă-mă! Lasă-mă! Să nu mă gâdili!... Ţaţă Mărie!...

GOGU: Nu plânge! Uite, nu te gâdil. Dar ce ai tu aici, sub bluză, aşa umflat? Ia să vedem noi...

IONICA: Să nu pui mâna, că te omor, să ştii, îţi scot ochii, te las schilod pe toată viaţa...

GOGU: (Nu ţine seamă de ameninţare şi o prinde de sâni).

IONICA: (Ţipă ca din gură de şarpe, îşi adună toate puterile, îşi eliberează mâinile şi sare cu unghiile la ochii lui. Nu-i nimereşte ochii, ci pe pomeţii obrajilor îi lasă urme adânci, umplându-l de sânge. Apoi fuge.)

Scena 3

VOCI: Ce-i făcu, mă? Îi scoase ochii? Nu, îl zgârie doar pe obraji şi-l umplu de sânge. N-are nimic, îi trece. Ce-o zice ţaţa Măria? Păi, nu-i spune şi n-o să ştie. Mă, să nu-i spuneţi careva. Nu-i spunem, nu-i spunem, dar poate că află şi singură.

AURICĂ: Hai la fântână să te speli.

GOGU: Nu mă duc la fântână, că vin oamenii după apă şi să adape vitele. Mă duc la noi la gâldan. Du-te tu, Gelule, şi adă o cârpă curată să mă şterg şi să mă leg dacă trebuie.

GELU: Mă duc şi cobor prin grădină. Vă găsesc acolo.

GOGU: Adă şi nişte săpun să-mi spăl cămaşa. Ei, Ionico, Ionico! Ce ţi-oi face eu ţie!!

ACTUL III

(Peste câţiva ani. O imagine de deal. Un grup de tineri, la o margine de pădure, stă la umbră, iar tinerii povestesc. Împrăştiate, se văd nişte animale păscând. Între fete, în picioare, stă Ionica, devenită acum o blondă superbă. Puţin mai departe, rezemat de un stejar, stă Gogu, răsfoieşte o carte. Se face că o răsfoieşte, căci nu o pierde din priviri pe Ionica. Se vede clar că este atras de Ionica. Vede şi ea că o priveşte insistent, privirile lor se întâlnesc de câteva ori. Băiatul se mută mai departe, peste vale, se aşază tot la umbră şi într-o poziţie din care s-o poată vedea.)

Scena 1

O FATĂ:  De ce pleci, Gogule? Nu-ţi place să stai cu noi?

GOGU: Ba îmi place, dar vreau să citesc şi voi mă încurcaţi. Mă duc mai departe să nu vă mai aud.

ALTĂ FATĂ: Da’ citişi vreun rând? Te văzui eu cum citişi.

ALTĂ FATĂ: Lasă-l, fă, că face zâmbre, se vede de la zece poşte, dar degeaba, unde se uită el...

GOGU: Voi visaţi, fetelor? Sau n-aţi dormit bine azi-noapte? Vorbiţi aiureli. Mă duc dincolo să nu vă mai aud sporovăind vrute şi nevrute.

ALTĂ FATĂ: Du-te, mă, du-te. Acolo te poţi gândi în linişte. Îţi spun şi eu – degeaba – drumul e închis, n-ai nicio şansă. Du-te şi visează!

(În timp ce Gogu se îndepărtează, fetele se apropie mai tare şi vorbesc între ele.)

IONICA: Ce-aveţi cu el? Poate îi place să citească, doar e băiat cu carte.

O FATĂ: Tu nu-l văzuşi, Ionico, cum se uita la tine! Te-ar fi mâncat!

IONICA: La mine? Fugi, tu, de-aci, să nu te-audă cineva, eu sunt măritată, dacă aude al meu... Să nu vă mai aud, că mă supăr pe voi.

ALTĂ FATĂ: Măritată, nemăritată, ce contează? Când dă dracu’ cu lopata şi-i fură minţile omului, parcă mai contează?

IONICA: Schimbaţi vorba, gata, altfel mă duc acasă.

ALTĂ FATĂ: Du-te mai bine lângă el... (Pufnesc în râs toate.)

Scena 2

GOGU: (Vorbeşte cu sine.) Nu ştiu ce se întâmplă cu mine. Aşa ceva n-am mai simţit până acum. Asta este Ionica aia care mă chinuia atât? Ce frumoasă se făcu, Doamne! Uite ce păr are? Dar ochii? Parcă te ţintuieşte cu ei şi te determină să te uiţi numai la ea. Gura? Ce să mai vorbim? Cireaşă coaptă, s-o striveşti între buze! Obrajii, gâtul, trupul... Să-i prinzi gâtul ăla lung, de lebădă,  între palme, s-o tragi uşor spre tine şi s-o săruţi, s-o săruţi, să uiţi să-i mai dai drumul, iar ea să se lipească de tine... Apoi să-ţi cobori mâinile pe umeri, dându-i bluziţa la o parte. Nu mai are nimic pe dedesubt? Nu. Să desfaci primul nasture. Ba nu e nasture, e copcă. Asta sare mai repede. Uite sânii, o minunăţie! Şi eu am strâns-o de ei, de-am făcut-o să ţipe. Oare de durere sau de jenă, c-am făcut gestul ăsta în faţa multor copii? Dacă aş fi acum singur cu ea şi i-aş mângâia sânii, ce-ar zice? Nicio şansă n-am, altcineva şi-a câştigat dreptul de-a se bucura de farmecele ei. Să ai noroc, Costică, mulţi te vor invidia pentru această comoară vie lângă care te culci şi de lângă care te scoli... Să o luăm în jos, pe linia de simetrie a trupului, aşa... Ei, nu, nu se poate... Gata, trezeşte-te din visare, mai uită-te pe carte, uitaşi de ea... Uite fetele, vorbesc de tine... Du-te la ele.

Scena 3

O FATĂ: Tu, termină Gogu liceul?

ALTĂ FATĂ:  Nu ştiu, da se făcu mărişor. Ia uitaţi-vă la el. Se poate uita şi el la fete, de acum... (Râsete).

ALTĂ FATĂ: Ce, sunteţi proaste? Nu la fete se uită el! Ionica nu mai este fată, pe ea o soarbe din ochi, nu pe noi... (Râsete).

IONICA: Voi sunteţi nebune? Să ştiţi că plec, dacă nu mă lăsaţi în pace... Gogu e un băiat serios, el se gândeşte la cartea lui, nu la mine. Ce să aibă el cu mine? Aţi auzit voi ceva rău de el? Spune tu, Colina, că eşti vecină cu el, am sau n-am dreptate?

COLINA:  Ai, Ionica, ai dreptate. N-am auzit nimic rău de el. Asta nu înseamnă că nu poate să se gândească la tine. Frumoasă eşti, tânără eşti, bărbatul nu-ţi este acasă... (Râsete).

ALTĂ FATĂ: Tăceţi că vine încoace. Să ştiţi că ne auzi... (Râsete).

COLINA: Ei, dacă ne auzi, ce? Doar nu ziserăm nimic rău... (Iar râsete).

Scena 4

GOGU: (Ajunge lângă ele). Ce bine vă distraţi, fetelor! Dar nu mi se pare cinstit să vorbiţi despre mine şi să nu mă invitaţi, fiind la doi paşi de voi.

O FATĂ:  Da ne auzişi?

GOGU:  Păi, credeţi că sunt surd? Vă auzii de la început...

ALTĂ FATĂ: Şi ce ziserăm, dacă ne auzişi? Spune, ca să ne convingi... Şi ziserăm ceva rău?

GOGU: Pentru mine, nu, dar pentru ţăţica, da. Eu nu dau socoteală nimănui, n-am nici prietenă, nici nevastă, pe când ea...

ALTĂ FATĂ:  Dar cine este ţăţica?

GOGU:  Ionica, cine să fie? Nu ei îi spuneaţi că numai la ea mă uit, că o sorb din priviri, că... Nu o băgaţi în gura lumii. Că îi faceţi rău şi nu este vinovată. Când îi va veni bărbatul acasă şi va auzi, nu vă gândiţi care va fi viaţa ei?...

ALTĂ FATĂ: Nu te uitaşi la ea tot timpul când stătuşi rezemat de copacul ăla?

GOGU: Ba da, mă uitai. Nici nu mă ferii să mă uit. Voi râdeaţi şi vă dădeaţi coate, iar eu continuam să mă uit. De ce nu mă întrebarăţi, că vă spuneam. Vreţi să ştiţi?

ALTĂ FATĂ: Vrem.

GOGU: (Către Ionica): Vino mai aproape! Uitaţi-vă la ea, eu n-am văzut-o de câţiva ani. Nici n-am schimbat o vorbă cu ea. Ultima dată când ne-am întâlnit, m-a lăsat în Aninoasa plin de sânge. A vrut să-mi scoată ochii şi mi-a sfâşiat cu unghiile obrajii. De atunci, n-am văzut-o. Ea   m-a ocolit, probabil de frică să n-o bat, apoi am plecat la Craiova, la şcoală. Am venit rar acasă şi n-am întâlnit-o. Şi, astăzi, apăru minunea în faţa mea. Când am văzut-o ultima dată, era un copil, ne jucam în nisip, în Aninoasa, iar acum este femeie măritată! Că este frumoasă?! Poate spune cineva că nu este frumoasă? Te poate cineva opri să nu te uiţi la ce este frumos? Fetelor, fiecare avem nişte drepturi pe care nu ni le poate lua nimeni. Pe acestea i le-a dat Dumnezeu. Între ele – dreptul de a gândi liber, de  a visa. Cineva spunea că gândul omului este liber ca pasărea cerului. Şi dreptul de  a te uita la ce vrei. (Către Ionica): Ţăţico, se pare că, fără să vreau, îţi voi produce necazuri. N-am vrut, iartă-mă. Şi, fiindcă suntem faţă în faţă după atâta timp, şi cu martori, eu am uitat ce mi-ai făcut atunci. Eram nişte copii. Sper că nici tu nu te mai gândeşti...

IONICA: N-am putut să-ţi spun, află acum că îmi pare rău. Mult timp m-am temut şi te-am ocolit. Puteam să-ţi scot ochii şi să te nenorocesc. Şi eu îmi cer iertare. Cu ce s-a întâmplat astăzi, de fapt nu s-a întâmplat nimic, nu-ţi face probleme. N-ai greşit cu nimic şi fetele au înţeles cum trebuie. Îmi pare bine că ne-am maturizat. Când te văzui, avui o strângere de inimă şi o puternică tresărire: dacă nu m-a iertat? Ce mă fac? De-aia, la început, nici nu ştiu bine ce ziseră fetele...

GOGU: Nu mai suntem copii, Ionica, bine că ne-am lămurit problemele şi cred că şi fetele au înţeles cum se cuvine gestul meu.

O FATĂ: În tot răul este şi un bine. Dacă nu începeam noi să clevetim pe seama voastră, nu vă împăcaţi. Aşa, v-aţi împăcat şi e bine. Cât ne priveşte pe noi, nu suntem guri sparte. Ce-am discutat aici, între noi, aici rămâne. De fapt n-avem ce duce la lume. Gata, ne luăm vitele şi mergem acasă. Cine mai vine cu mine după ele?

GOGU: Lasă că mă duc eu singur. Nu sunt aşa de împrăştiate. Aveţi voi grijă să nu treacă valea. (Pleacă.)

Scena 5

GOGU: Ce faci, ţăţico, pe vâlcea? Nu ţi-e frică să umbli singură pe aici?

ŢĂŢICA: Nu vezi că nu sunt singură? Scosei oţârică vaca la păscut, că mergem la câmp. Şi de ce să-mi fie frică la doi paşi de casa lui Bulacu?

GOGU: Poate îţi iasă înainte un lup cu două picioare şi nu te iartă, ţăţico, nu te iartă.

ŢĂŢICA: Nu mi-e frică de lupi cu două picioare. Dar de ce îmi zici tu ţăţică? Te-am mai auzit, nu este pentru prima dată, că sunt doar cu doi ani mai mare ca tine. Să nu îmi mai zici, că te bat, iată, cu nuiaua asta. (Zâmbeşte frumos). Uite cât e de subţire şi aşa ustură...

GOGU: Vino şi mă bate cu nuiaua ta subţirică, să mă usture, şi-ţi spun de ce îţi zic ţăţică.

ŢĂŢICA: (Vine spre el, mişcând nuiaua cu intenţia de a lovi. Chiar loveşte, în glumă, moment când o prinde de mână şi o trage spre el. Se încruntă şi-i apare cuta la rădăcina nasului, între sprâncene.) Ai grijă că nu glumesc, ci am de gând să-mi scot gheruţele şi, Doamne, ce tăioase sunt. Ai uitat?

GOGU: N-am uitat, se poate uita aşa ceva? Ai intrat deja în pielea celei de altădată. Te-ai încruntat, ţi-a apărut cuta între sprâncene  şi ţi-ai scos gheruţele, eşti gata de atac. (El o priveşte cu drag, încercând chiar să o mângâie pe obraz.)

ŢĂŢICA: ( Îi îndepărtează uşor mâna şi se uită cu atenţie la faţa lui. Pune chiar degetul pe urmele uşor vizibile de pe obraji. Atingerea îi face bine lui. Ţăţica rupe tăcerea ce se instalase între ei): Iartă-mă pentru atunci. Ţi-aş fi scos ochii, dacă te prindeam de ei, aşa eram de furioasă. Încă o dată – iartă-mă.

GOGU: Să lăsăm în urmă ce-a fost. Şi eu am greşit că te-am prins de sânii în creştere. (O dă pe glumă): Să nu uităm de de ai venit la mine. Hai, loveşte-mă, dacă poţi. (Încearcă să-şi elibereze mâna cu nuiaua, dar nu reuşeşte). Vezi că nu poţi? Îţi zic ţăţică pentru că eşti mai mare decât mine, că eşti căsătorită şi, ăsta este motivul principal, eşti frumoasă, ţăţico, frumoasă rău, auzi, ţăţico?! Nu ştiu cu cine te-a făcut mamă-ta, cu tată-to sigur nu te-a făcut. De unde atâta aur în părul tău, de unde atâta senin în privirile tale, de unde atâta fragă în buzele tale, de unde atâta armonie în trupul tău?! Mama ta, cred, a dormit pe câmp noaptea, pe lună plină, şi-au prins-o şoimanii şi te-a făcut pe tine. Altfel nu se explică vraja pe care o strârneşti în jurul tău. Eşti măritată, dar ascultă   ce-ţi spun, tu nu poţi fi a unui bărbat, ci a tuturor şi a nimănui.

ŢĂŢICA: (Încercând să se elibereze): Dă-mi drumul de mână, că ne vede cineva şi sunt doar de două luni măritată.

GOGU: Nu-ţi dau drumul, ţăţico, dar nici nu-ţi fac vreun rău. Nici n-aş şti ce-aş putea să fac cu tine, ţăţico, şi ţi-aş plăti oricât mi-ai cere să mă înveţi să fac amor cu tine. Vorba poetului:    „Să-mi arăţi din bob în bob amorul.”

ŢĂŢICA:  Tu nu ştii ce vorbeşti. Ori eşti beat?

GOGU: Nu-s beat, ţăţico, eu nu beau. Dar sigur sunt beat de tine: de frumuseţea ta, de armonia trupului tău, de mirosul de busuioc ce vine din sân de la tine.

ŢĂŢICA: De ce vorbeşti de trupul meu, ce ştii tu despre trupul meu?

GOGU: Ştiu, ţăţico, ştiu. Te-am dezbrăcat de-o sumedenie de ori în imaginaţia mea. Te pot descrie din creştetul capului până în tălpile picioarelor, dacă vrei. Ai văzut, alaltăieri, pe Băurel, am plecat din grup, fiindcă mă tulburase prezenţa ta. Erai aşa de frumos îmbrăcată, ca să-i bagi în draci pe toţi. Uitându-mă la tine, am început să te dezbrac. (Ionica îl urmăreşte cu atenţie). Ţi-am dat mai întâi bluziţa jos, ţi-am mângâiat cu privirile umerii rotunzi, apoi am rămas puţin cu privirile între sâni. Ţi i-am mângâiat de jur-împrejur şi de la rădăcină până la sfârcurile care abia mijesc. Tot imaginar ţi i-am sărutat de mai multe ori. Sunt depărtaţi ca la femeile patriciene romane şi la zeiţe. Apoi, am luat-o în jos pe linia simetriei şi...

ŢĂŢICA: (Se zbate pentru a-şi elibera mâna): Lasă-mă! Te rog, nu-mi face rău. Dacă nu mă laşi, nu vreau să mai aud de tine. Dă-mi drumul!

GOGU: Te las. Uite asta iau de la tine. (Îi pune degetul pe buze şi-l sărută.) Restul mi-l vei da tu, dacă vei vrea, când va veni vremea. Câteva zile, ţine minte, voi veni aici şi te voi aştepta. Dacă vii, e bine, mă voi ruga mereu să fii fericită; dacă nu vii, tot bine este, mă voi ruga să nu mă uiţi niciodată: la culcare, la sculare, la bucurie şi tristeţe să-ţi apar ca o fotografie în faţă, stârnindu-ţi regrete şi remuşcări.

ŢĂŢICA: (Pleacă fără să mai spună ceva. El o urmăreşte cu privirea până dispare după coama dealului. Nu s-a uitat o clipă înapoi.)

Scena 6

GOGU: (Singur. Vorbeşte cu sine): Oare eu fusei ăla? De unde mi-o fi venit curajul? Ce mă fac acum? Intrai în horă şi nu mai pot da înapoi, trebuie să joc. Problema este că nu cuosc regulile jocului şi ţăţicăi aproape că nu-i dădui nicio şansă. Cineva spunea că femeia care refuză spune categoric NU, cea care dă explicaţii sau cere explicaţii, urmează să fie convinsă. Şansa mea este   s-o conving. Dar cum? Vom vedea.

TABLOU

(Un drum de ţară prăfuit. Vârful dealului Peret. De unde se vede splendida vale a Olteţului, în sus, până la Boghea, în jos, până la Dobriceni. Se vede clar podul de peste Olteţ, conacul Teodorinilor, iar dincolo, spre răsărit, salba de sate: Laloşu, Bobiceşti, Morunglav, Făureşti, Diculeşti. Din curtea bisericuţei, iese ţăţica cu un urcior cu apă.)

Scena 1

GOGU: (Făcând ameninţător cu degetul): Unde te grăbeşti aşa, ţăţico?

ŢĂŢICA: (Încruntată şi puţin bosumflată): De ce trebuie să-ţi dau ţie socoteală? Unde mă duc, de ce mă duc, ce fac?... Uite, mă duc cu apă proaspătă, că este prânzul şi dăm demâncare la prăşitori. Sunt şi grăbită şi n-am chef de poveştile tale. Nu înţeleg de ce faci cu degetul ameninţător. Nu ţi-s datoare cu nimic.

GOGU: Te-am aşteptat cinci zile şi n-ai venit. Zisesem că...

ŢĂŢICA: Eu ştiu ce-ai zis, dar ai avut făgăduiala mea? Nu. Cum crezi tu c-oi veni la tine   şi-oi zice: uite-mă, ia-mă, fă cu mine ce vrei? Nu pot face asta şi (apăsând pe vorbe) n-o voi face niciodată. Şi, cu asta, gata, nu vreau să mai aud nimic.

GOGU: (Se postează în faţa ei): Cine ţi-a cerut asta, ţăţico? Eu am zis să mă înveţi să fac dragoste, nu să te umileşti. Îţi respect dorinţa, nu-ţi mai spun nimic, dar dacă te voi întâlni – şi te voi întâlni sigur – ,undeva, şi vom fi numai noi doi, nu te iert, ţăţico, nu te iert: măcar o dată să-ţi sorb răsuflarea de pe buze, măcar o dată să mă scufund în abisurile ochilor tăi, măcar o dată să mă acoperi cu aurul părului tău, măcar o dată să-ţi simt căldura trupului şi apoi zicem gata.

ŢĂŢICA: (Se uită fix în ochii lui. După o scurtă pauză): Şi ştii ce urmează?

GOGU: (Privind-o şi el fix în ochi): Ştiu, ţăţico, stiu. După prima oară, urmează a doua oară, a treia oară, a patra...

ŢĂŢICA: Ei, vezi? Lucrurile s-ar complica şi e greu de prevăzut finalul. Şi mai e ceva, visătorule, (Zâmbeşte şi glumeşte), dacă eu sunt rodul iubirii nocturne dintre un şoiman şi o pământeancă, cum spuneai, nu te temi c-aş avea puteri supranaturale şi te-aş putea transforma  într-un şoiman şi pe tine?

GOGU: (Tot glumind): Pentru clipe de sublimă fericire aş accepta. Ţăţico, oamenii spun că pe dealul Măiag, spre Pogoane, apar noaptea Frumoasele îmbrăcare în alb şi apoi dansează goale, vrăjind prin cântecul şi prin dansul lor pe bărbaţii trecători. Eşti şi tu printre ele? Orice ai zice, recunoşti ori ba, frumuseţea ta nu este pământească. Mergi şi tu cu mine să le vedem sau te găsesc acolo?

ŢĂŢICA: Of! Visătorule, visătorule!... (Pleacă sprintenă ca o căprioară.)

GOGU: (Se uită după ea. Strigă): Ţăţico, nu te feri de mine. De mine nu scapi.

Scena 2

GOGU: (Se aşază pe iarbă şi priveşte Olteţul. Gândeşte): Ţăţica este prima femeie care m-a făcut să mă gândesc la ea ca la o femeie. Până când am văzut-o pe ea, am fost ca un fluturaş, zburând din floare în floare, atras de mireasmă şi colorit. Nici nu ştiu bine săruta o fată. Sunt timid, chiar fricos. Îmi place să stau în preajma fetelor, dar să pun mâna pe ele, ferească Dumnezeu! Mai mult pun ele mâna pe mine. De pildă, alaltăieri, pe Fundul Câmpului, cu Gena. Se aşază lângă mine, mă prinde, mă strânge în braţe, mă trânteşte jos, mă gâdilă, se juca cu mine, ce mai. Apoi, o ia la fugă. O iau şi eu după ea, o ajung şi văd că aşteaptă s-o prind şi eu în braţe, s-o strâng, s-o pun şi eu jos, s-o gâdil, poate s-o pup, căci stătea cu ochii închişi şi cu buzele pregătite, dar eu, parcă îngheţam de frică. Fata a rîs şi a luat-o iar la fugă şi eu m-am oprit ruşinat. Şi-acum, o provoc pe ţăţica. Şi dacă zice Da, ce mă fac? Ce mă fac?! (Se scoală şi pleacă.)

TABLOU

(O vale printre două dealuri împădurite. Valea este adâncă şi numai umbră. Pe fundul ei – potecă de mers pe picioare, dar şi cu bicicleta se putea, dacă voiai să scurtezi  drumul. Pe lângă bicicletă, venea alene, cu gândurile sale, Gogu.)

Scena 1

GOGU: Oare cât oi mai urca şi oi mai coborî dealurile astea?  Stai, stai, că abia începuşi slujba! Păi asta este slujbă? Cum se spune: din lac în puţ! Încercai pe şantier şi nu merse, încercai în Valea Jiului – zadarnic, îmi rupsei oasele ridicând lăzi de cartofi la Bucureşti, apoi la sapă la Urziceni, pe malul Ialomiţei. Nu uita Melineştiul. Acolo poate era bine, dar dădui de idiotul ăla. Auzi, cică era inginer, dar n-avea nicio pasiune. Poate că termenul este prea pretenţios. Să zicem preferinţă: nici pentru fotbal, adică pentru niciun sport, nici pentru literatură, muzică, film etc. Cum poţi trăi aşa, intelectual, fără să citeşti o carte, să vezi un film, chiar la căminul cultural, când vin ăia cu caravana, să asculţi o melodie, de oricare? Sau să n-ai o prietenă la vârsta lui? Ba s-a enervat de-a binelea când l-am întrebat dacă are iubită şi l-am rugat să-mi împărtăţească şi mie din experienaţa lui, că eu n-am sărutat o fată, darămite să mă gândesc la femei. M-a făcut obraznic şi a crezut că vreau să-i intru pe sub piele. Fi-i-ar pielea opărită, poate cu acul să intru pe sub ea. A strigat la mine şi m-a trimis cu aparatele la un cot de drum, departe, pas alergător. Nu l-am mai văzut, că mi-am luat tălpăşiţa spre casă. Şi acum, iată-mă la Consiliu, ca agent agricol. Mi-e şi ruşine, că simt că am ceva în cap, dar degeba, nu mi-am găsit calea. (Aude paşi. În dreptul salcâmilor lui Sidea, îi iese în cale ţăţica. Îi zâmbeşte, vădit bucuroasă de întâlnire):

Scena 2

ŢĂŢICA: Ce surpriză! (Vine spre el cu mâna întinsă. La ureche avea o floare din flora spontană). Pe unde mi-ai umblat până acum?

GOGU: (Surprins de întâlmnirea neaşteptată şi, mai ales, de acest „mi-ai umblat”, care dădea întrebării o nuanţă sentimentală, interesată: adică „lipseşti atâta timp şi eu îţi duc dorul?”) M-aş bucura să-mi spui că ţi-a fost dor de mine...

ŢĂŢICA: Ei, să-ţi spun..., să-ţi spun... Dar nu te gândeşti că puteam să nu-ţi ies în cale, să mă fi dus prin salcâmi, în sus. Te zăzui acolo, la cot, unde stătuşi puţin în loc, şi-o luai în jos...

GOGU: Aşa te-aş lua în braţe şi-aş fugi cu tine în pădure... Spune măcar o dată, chiar şi cu o jumătate de gură că ţi-a fost dor de mine şi mă faci fericit în lumea asta care mi-e potrivnică...

ŢĂŢICA: Dacă nu ţi-e suficient gestul meu... (Îl priveşte în ochi emoţionată, cum n-o mai făcuse niciodată), consideră ce vrei. (Precipitată): Taci că vin şi celelalte.

GOGU: (Apucă să-i spună): Ţăţico, să nu gândeşti că am renunţat la intenţiile mele vechi. Pregăteşte-te sufleteşte! Acum, am timp.

Scena 3

LISĂNDRINA: (Către Leana): Vezi, ţaţă Leană, că e Gogu? (Către Gogu) Mă întrebă cu cine stă de vorbă Ionica şi-i spusei că eşti tu, dar nu mă crezu. Venirăm să vedem.

LEANA: Nu te cunoscui, Gogule, nu mai văd bine la distanţă. Te duci acasă? Sâmbătă vine şi Gelu de la Craiova, să vă întâlniţi, să mai povestiţi şi voi.

GOGU: Şi eu doresc să mă întâlnesc cu el. Poate vine şi Aurică de la Bălceşti şi este în regulă, refacem gaşca.

LISĂNDRINA: Şi tu lucrezi la Sfatul Popular? E bine că eşti aproape şi mai are şi ţaţa Măria un ajutor. E bine şi pentru noi, că avem pe cineva din sat acolo.

GOGU: Lucrez, dar nu pentru multă vreme, cred. Nu mă mulţumeşte deloc ce fac. Trebuie să fac ceva cu şcoala asta pe care am terminat-o. Adică s-o împlinesc.

LEANA: Să-ţi ajute Dumnezeu, mamă, să poţi face ce vrei. Hai, Lisăndrino, că se duc vitele în salcâmi la Sidea. (Pleacă).

Scena 4

ŢĂŢICA: Ce spuseşi de plecat? Sau nu înţelesei eu bine? Unde vrei să te duci?

GOGU: Voi pleca, ţăţico, sigur. Spre vară, spre toamnă, dar nu fac mulţi purici pe aici. Trebuie să-mi împlinesc destinul, iar mama zice că destinul meu se va împlini undeva, departe, departe. Am întrebat-o de unde ştie şi mi-a spus că a auzit ursitoarele când mi-au ursit viitorul. Am mai întrebat-o cât de departe şi n-a ştiut să-mi spună, cică tocmai atunci m-am pornit pe plâns şi  n-a mai auzit. (Râde).

ŢĂŢICA: (Râde şi ea.) Şi tu crezi în ursitoare? Nu-mi vine să cred!

GOGU: Cred în destin şi în visul meu de copil. De fapt, voi lupta din răsputeri ca acest vis să se împlinească. De aceea voi privi doar înainte şi voi alerga după el până la marginea pământului, dacă va fi nevoie.

ŢĂŢICA: Şi care este visul tău de copil? Vezi să nu fie vreo himeră şi să alergi în zadar după ea. Este realist?

GOGU: Cât se poate de realist, dar va fi nevoie de multe eforturi şi de puţin noroc.

ŢĂŢICA: Îmi răspunzi sincer la o întrebare? Dar sincer.

GOGU: Da.

ŢĂŢICA: Ce vrei, de fapt, cu mine?

GOGU: Dar nu bănuieşti?

ŢĂŢICA: Nu. Vreau să-mi spui limpede!
GOGU: Din comportamentul meu nu intuieşti intenţiile? De altfel, ţi le-am comunicat cât se poate de clar. Nu-ţi aminteşti, acolo, în vâlcea?

ŢĂŢICA: N-am auzit, mai spune-mi.

GOGU: Să fac dragoste cu tine. Să mă înveţi să fac dragoste.

ŢĂŢICA:  Şi de ce eu? Crezi că eu sunt aşa de pricepută?

GOGU: Tu eşti de vină, Ionica! Tu ai pătruns în inima mea şi nu-mi dai pace. La început, când eram copii alergam după tine să te bat, acum alerg să fac dragoste cu tine, să te iubesc. Este limpede? Eşti mulţumită de răspuns? Acum, du-te, să nu intre la idei femeile ălea.

ŢĂŢICA: Dar vaca mea e aici. Tot încoace le mână şi ele.

GOGU: Am plecat. La revedere. Te pup, ţăţico!

ŢĂŢICA: (zâmbindu-i, vrând parcă să spună: „Vedem noi. S-ar putea să ai dreptate, s-ar putea să n-ai): La revedere, visătorule!

(Se despart. După câţiva paş, el se opreşte şi se uită înapoi. Ea stătea rezemată de un salcâm şi se uita după el. Îşi fac semn cu mâna.)

TABLOUL FINAL

(Dealul Măiag. Pe potecă urcă Gogu. Ajunge în vârf. Din partea opusă, venea ţăţica. Îi face semn cu degetul pe buze să nu zică nimic. Ajung faţă în faţă şi se opresc.)

Scena 1

GOGU: (Semn din cap drept salut).

ŢĂŢICA:  (Semn din cap ca răspuns).

GOGU: (O prinde de mână şi o trage câţiva paşi în pădure).

ŢĂŢICA: (Nu opune decât formal rezistenţă, dar se lasă dusă).

GOGU: (O prinde uşor de umeri şi vrea s-o sărute).

ŢĂŢICA: (Încearcă o fracţiune de secundă să se opună, dar renunţă şi se lasă în braţele lui. Se sărută).

GOGU: (O prinde din nou de mână şi-o duce în interiorul pădurii, destul de departe de potecă. O mai sărută şi o strânge în braţe cu pasiune).

ŢĂŢICA: (Îl împinge uşor cu braţele): Gata! Eşti mulţumit? Lasă-mă să mă duc! (Îl strânge cu putere de amândouă mâinile).

GOGU: Nu sunt mulţumit. Prea mult am visat clipa asta, ţăţico, cum să te las? Te-am sărutat, te-am strâns în braţe, ţi-am simţit sînii şi zvâcnirile trupului...

ŢĂŢICA:  Şi nu eşti mulţumit?! (Îl întreabă cu respiraţia tăiată şi ghemuindu-se la pieptul lui).

GOGU: (Clatină negativ din cap).

ŢĂŢICA: (Întreabă iar): Şi ce mai vrei?

GOGU: Fă-mă bărbat, ţăţico, şi-ţi voi fi recunoscător toată viaţa. Fiecare bărbat trebuie să treacă prin etapa aceasta, iar tu eşti prima fiinţă la care m-am gândit ca la o femeie. Lasă-mă să-ţi simt căldura şi dulceaţa trupului. (Se duc şi mai în interior. Se întorc după un timp).

ŢĂŢICA: Acum mă laşi puţin în pace, bine?

GOGU:  Spune, te rog, regreţi ce ai făcut?

ŢĂŢICA: (Prompt): Corectează-te! Am făcut amândoi, nu eu, nu numai eu! Categoric, nu, dar am nevoie de puţin timp să-mi revin. Să nu ieşi imediat după mine din pădure. La revedere!

GOGU: (O  sărută şi ea pleacă. El mai stă puţin, savurând clipele petrecute cu ţăţica. Era fericit).

SFÂRŞIT