PIERDUŢI ÎN LARG

Adaptare după o piesă de teatru a lui Mrozek reconstituită din memorie

Personaje :  Grasul, Mijlociul şi Slabul

            (Dialogul se petrece pe o plută improvizată. Evident, cei trei sunt naufragiaţi şi poartă un dialog simbolic despre condiţia umană în situaţii limită cum este cea a lor.)

Vocea povestitorului : Pe o mare înspumată au existat trei oameni care pluteau spre nicăieri, goniţi din spate de curenţii care îi duceau încet departe de civilizaţie, departe şi de petecul de insulă pe care au părăsit-o dintr-un calcul matematic foarte exact : proviziile le ajungeau pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Aceşti oameni se caracterizau prin faptul că erau diferiţi ca structură fizică dar şi sufletească. Unul, cel gras era foarte realist şi semăna la acest lucru cu mijlociul ce mai avea în plus o calitate foarte căutată pe mare : aceea de a fi un bun ideolog. Cel de-al treilea, slabul, era un idealist convins, aşa cum îi şade bine oricărui ins cu o structură fizică mai şubredă. Era unul dintre aceia care ar fi capabil să inventeze o nouă religie sau cel puţin s-o reformeze pe cea acceptată de toţi. Capabil, chiar, să îşi dea viaţa pentru ideile care îl frământă sau să ardă pe rug ca Giordano Bruno, pentru a demonstra astfel şi celorlalţi că avea dreptate. Numai că în viaţă nu e bine să ai întotdeauna dreptate ci să fii de partea adevărului, ceea ce este un cu totul alt lucru. Ei bine acest lucru îl ştia foarte exact mijlociul care îşi potrivea mănuşa pe părerile celui despre care ştia că va câştiga în lupta cu marea. Despre cel gras s-ar putea spune un singur lucru : lăsa totul să decurgă de la sine, nu se obosea prea mult, convins fiind că partea leului va reveni tot celui mai puternic. Acest baron local al mării era total dezinteresat. Mergea pe mâna destinului şi asta îi aducea un plus de seninătate şi bună dispoziţie. Era, într-un cuvânt, un optimist. Cel de-al patrulea personaj, marea, tăcea şi tăcea. Era singura care ştia mai multe decât toţi. Ea era calea, era adevărul, era viaţa. Mai exact moartea care îi aştepta pe toţi naufragiaţii de pe plută.

SECVENŢA I

GRASUL : Nu se vede nimic. (grav) Pustietate în orice direcţie. (stă pe gânduri şi face gesturi de resemnare) Nici ţipenie... Ce plictiseală ! Măcar dacă aveam ceva bun de citit pentru o călătorie ca asta... (către Mijlociu) Ce mi-ai fi recomandat ?

MIJLOCIUL : (afectat) Oricum ceva uşor... o revistă cu poze... să treacă timpul... Ce călătorie ! Da ce călătorie... care nu se mai termină...

SLABUL : (curios) De câte zile navigăm în derivă ?

GRASUL : Cred că a trecut o săptămână...

MIJLOCIUL : Poate şi mai bine... trebuia să ţinem şirul... sau...

SLABUL : Sau n-are rost să ţinem socoteală, pentru că va fi în cele din urmă zadarnic...

GRASUL : Nu cred... Să fim optimişti! Încă nici o furtună pe marea asta tăcută... parcă prea tăcută... Nici un rechin pe-aproape... să ne mai tulbure imaginaţia...

SLABUL : Da, imaginaţia... eu am început de la o vreme să văd anumite lucruri... le văd ca prin ceaţă după care le văd din ce în ce mai clar şi mai limpede... da...da-da...(concluziv) da-da-da-da-da...

MIJLOCIUL : (examinând cu atenţie pluta) Pluta asta pare rezistentă…

GRASUL : Ai dreptate. Un rechin nici măcar nu ne-ar putea atinge degeţelul cel mic. Pluta e solidă, asta e cert.

MIJLOCIUL : Mă întreb cât o să mai plutim aşa, fără noimă ?

GRASUL : Nu te mai gândi... Gânditul nu foloseşte în general la nimic. O să ai probleme din cauza asta. Ai să vezi. Gânditul, îmi spunea bunicul, e o treabă pentru ziua de duminică. Ori, dragul meu, aici, în larg, duminica noastră s-a cam estompat de tot şi cine ştie (ironic) ce sărbătoare ne mai aşteaptă. E groasă. Mergem aşa ca orbii pe mare şi nu mai dăm de civilizaţie...

MIJLOCIUL : Să ştii că ai dreptate ! De azi înainte am să mă controlez în ceea ce priveşte gânditul. Dacă am timp am să public o broşură despre avantajele şi dezavantajele acestui lucru. Mi se pare că dacă gândeşti prea mult începi să nu mai poţi acţiona iar dacă acţionezi în surplus, nu mai poţi gândi. Nicicum nu e bine. (către Slab) Tu ce zici?

SLABUL : Filosofia ta nu ne va ţine nouă de foame... M-am uitat în lada cu provizii şi nu ne-a mai rămas decât un singur borcan de fasole cu cârnăciori. Sunt foarte curios ce ai să spui despre acest lucru. Iţi vine să mai filosofezi ?

GRASUL : Cum ?...un borcan ?

MIJLOCIUL : Ce, tu nu ştii ? Doar tu singur aproape că le-ai mâncat pe restul. Noi doar am ciugulit pe ici pe colo...

GRASUL : Nu exagera ! Proviziile au fost împărţite proporţional, în părţi egale...

SLABUL : Da, numai că partea ta proporţională era întotdeauna mai mare...

GRASUL : Şi ce nu ţi se pare normal ? Doar şi eu sunt mai voluminos... Trebuie respectată proporţia : aşa cere democraţia pe care am instaurat-o toţi, în mod egal, la plecare. Parcă aşa am vorbit, nu? Că vom rămâne egali. De ce mă acuzaţi amândoi pe mine, voi aţi auzit de egalitatea şanselor? E o lege a fizicii, aproape. La fel cum tot o lege a fizicii este şi respectarea proporţiei. Cosmosul întreg respectă legile proporţiei. Voi de ce n-aţi respecta aceste legi?

MIJLOCIUL : Ce mai contează acum ? Oricum urmează să ţinem post toţi... O să ne transformăm în sfinţi... Postul, din câte ştiu, curăţă organismul de toxine dar te poate şi îmbolnăvi de stomac. Cum să rămâi om dar să fii şi plăcut lui Dumnezeu ? Nu ştiu... Dar dacă tot vom deveni dintre aceia care au ales această îngustă cale a sfinţeniei fără voie mă şi gândesc la o rugăciune : Tu, mare înspumată...

GRASUL : ...dă-ne nouă idei mai variate despre ce trebuie să facem în situaţia de faţă...

SLABUL : ...şi nu ne lăsa pe mâna valurilor tale cele fără de odihnă, învaţă-ne ce e mai bine pentru noi, căci noi nu ştim, dă-ne inspiraţia de moment...

MIJLOCIUL : ...şi nu ne lăsa pe noi să rătăcim în bezna deznădejdii căci dacă ne îndreptăm înspre ceva sau nu ne îndreptăm înspre nimic, noi nu ştim şi nici nu vom şti preacurând...Amin. (tăcere)

CORTINA - PAUZĂ

Vocea povestitorului : Cei trei se confruntă cu marea problemă a condiţiei de naufragiat. Ei nu-şi dau seama încă ce este bine şi ce este rău deşi posedă toate prerogativele discernământului democratic. Nu ştim ce se va întâmpla cu ei. Poate vor fi înghiţiţi de mare, poate vor fi înghiţiţi de vreun rechin, poate se vor înghiţi unii pe alţii ca în desene animate atunci când pantera roz, folosind un aspirator aspiră tot decorul şi chiar aspiratorul însuşi se aspiră pe el însuşi până ce în cadru nu mai rămâne nimic. Ar spune unii că acest nimic este spaţiul privilegiat al eternităţii. Oricum Eternitatea este una ca la Eminescu: ea absoarbe totul. Ca marea de altfel.

SECVENŢA II

(Se observă păsări în depărtare, semn că undeva în apropiere, e pământ. Câteva se apropie şi aterizează maiestuos pe catargul plutei.)

GRASUL : Cum să facem să prindem măcar câteva din păsările astea. Ce-or fi? Pescăruşi? Albatroşi? Or fi bune la gust? Acuma chiar de n-or fi bune la gust tot o să fie de-o friptură...ex-ce-len-tă...

MIJLOCIUL : Să vedem mai întâi cum le prindem... Am citit undeva că păsările se aseamănă sau sunt simboluri pentru îngeri.

GRASUL : Dacă stai să te gândeşti, amândouă speciile au aripi... Unii – agenţii lui Dumnezeu în ceruri, altele – păsările – agenţii cerului în farfurie...

SLABUL : De ce vorbeşti urât despre simboluri ? (către Mijlociu) Tu care eşti filosof ar trebui să ne spui ceva mai interesant despre păsări... oare nu sunt aceste simboluri legate cu frânghii, noduri şi sfori groase de intelectuali ? Ori tu eşti un intelectual... Ar trebui să joci rolul de momeală ca să mâncăm şi noi ceva... Fii aşadar capcana acestor pescăruşi sau ce-or fi...

MIJLOCIUL : Nu vezi că nu trag la mine ? Degeaba sunt intelectual. Si oricum, dacă e vorba de simboluri, ai mai auzit de îngeri la micul dejun ? Uite le chem : pui-pui-pui... Vezi că nu vin...

GRASUL : Trebuie să inventăm ceva ca să le atragem. Trebuie să ne întoarcem la perioada vânătorilor paleolitici. Humanoizii aceia cu capul turtit care or fi fost ei troglodiţi şi păroşi dar, cred, s-ar fi descurcat mai bine în cauză... În altă ordine de idei, propun să le atragem cu firimituri...

MIJLOCIUL : Nu mai avem nici măcar de-astea...

SLABUL : Să zicem că le vânăm...le mâncăm...dar dacă ne vom omorî simbolurile, atunci cum vom putea supravieţui mai departe ?

GRASUL : Atenţie la ăsta ! Mi se pare că a spus ceva suspect.

MIJLOCIUL : Da-da, să fim atenţi... Cred c-a început să-l lovească damblaua foamei...sau l-a apucat răul de mare...

(Grasul şi Mijlociul se retrag într-un colţ al plutei să vorbească pe o tonalitate joasă)

GRASUL : E victima perfectă... Numai dintr-un cuvânt mi-am dat seama...

MIJLOCIUL : Înţeleg unde baţi... Nici eu n-aş fi canibal, dar la nevoie...

GRASUL : Aici, în largul acesta al mării nu se mai pune problema să fim sau să nu fim canibali... După ce că ne-am mâncat şi pielea scorojită a pantofilor... Auzi, mă întreb ce se întâmpla dacă aveam pantofi din vinilin ? La toate astea se adaugă indigestia de după iar concluzia e una singură şi noi o ştim...

MIJLOCIUL : Tăcere... Să vedem cum e de atacat problema...

GRASUL : Cred c-ar fi bine să alegem calea directă...

(Grasul şi Mijlociul bolborosesc ceva împreună, deliberează concluziv din cap după care se îndreaptă către Slab pentru a-i prezenta situaţia.)

MIJLOCIUL : (către Slab) În aceste condiţii ultime în care ne aflăm, pierduţi în larg şi mânaţi din spate de idealul grandios al supravieţuirii speciei, noi doi, prin vot deschis, am hotărât ca, în mod democratic, să te mâncăm.

SLABUL : (cu o voce aproape leşinată) Nu veţi putea, am hepatită, tromboză, (se îneacă, abia pronunţă cuvintele), chist,  infecţie, (plânge) parazitoză, zoonoză, viroză, spondiloză... Nu mă spăl, nu obişnuiesc să-mi tai unghiile, sunt putred pe dinăuntru, sunt scârbos, nu mă spăl pe dinţi, nu mă spăl la subbraţ nici pe picioare, îmi put picioarele... (delirează) n-am avut ursuleţ când eram mic şi mama mă bătea când nu eram cuminte...(îşi revine) Pentru toate aceste şi încă multe altele pe care le voi folosi împotriva voastră la proces, în aceste condiţii, declar că nu merit această soartă...(Pauză în care toţi tac, apoi Slabul revine) Propun să tragem la sorţi... Soarta să decidă...

MIJLOCIUL : E o propunere perimată căreia nu îi vom da curs. De ce să decidă soarta când putem decide noi înşine. Să fim liberi. Să ne luăm soarta în mâini. Să... votăm democratic. Propun ca cel mâncat să fie cel cu cele mai mici şanse de supravieţuire: pentru.

GRASUL : Pentru.

MIJLOCIUL : Aşadar, în majoritate de voturi...în majoritate de voturi...

SLABUL : Bine... (resemnat şi cu lacrimi în ochi ca după o revelaţie) mă supun. (oficios) Dragii mei, aş fi preferat anarhia însă acum, argumentul majorităţii pare irefutabil. Mă adresez generaţiilor viitoare, convins fiind de măreţia acestei jertfe pe altarul supravieţuirii... Viitorimea îşi va da seama ce am însemnat pentru confraţii mei, pentru această plută în derivă care nu ne-a condus nicăieri, pentru această mare ostilă şi nesfârşită căreia m-am dăruit nu din resemnare ci din idealism...(se întrerupe şi începe să plângă) Numele meu va rămâne pe veci înscris în cartea de aur a eroilor neamului, a vizionarilor, a înţelepţilor...Libertatea mea de alegere mă face superior evenimentelor, mă face nemuritor, etern, indestructibil...

GRASUL : (pentru sine) Şi delicios...

MIJLOCIUL : O trufanda...

SLABUL : (delirând) Iată că destinul meu s-a împlinit, sunt un om deplin în faţa lui Dumnezeu şi în faţa semenilor mei... Milioane de ani am zăcut în beznă până când unul ne-a arătat ce e iubirea şi a murit pentru acest lucru... Dragii mei, la rândul meu, vă iubesc... din tot sufletul şi cu toată inima...Marea va seca, valurile se vor retrage... însă cuvintele mele vor rămâne neschimbate, gloria mea va fi concretă şi rotundă în perfecţiunea ei... toţi îşi vor aminti de mine cu un sentiment de bucurie, de satisfacţie, poate chiar cu lacrimi de mulţumire veşnică în ochi...cu lacrimi în ochi...

GRASUL : (rânjind satisfăcut şi triumfător) Cu lacrimi în ochi şi cu burta plină

MIJLOCIUL : Nu mai glumi. Nu vezi, e fericit...

SFÂRŞIT