14 februarie, Ziua Îndrăgostiţilor! Deja toate magazinele şi-au redecorat vitrinele, cu îngeraşi şi inimioare, au aprovizionat standurile cu mărfuri...potrivite evenimentului!

E un bun prilej pentru fete de mers la coafor, la cosmetică, la masaj, la manichiură, pedichiură...un salon SPA...o sală de fittnes...un bazin...shopping. Uffffff...vai, ce alergătură! Trebuie să fii cât mai frumoasă...cea mai frumoasă! Tocuri cui, cu toate că nu merg încă bine cu ele, dar, la masă-n club dau bine...ori pe boxe, la dans...Rochia, cât mai mulată, decoltată...Dacă acum EL nu te va remarca...atunci când? Toate visează, printre genele pline de gel şi prelungiri hollywoodiene, un trandafir...o seară romantică...un dans sălbatic...un sărut nebun (atâta botox ...xilicon...tatuaj...ca să fie perfect)!

Ei, îşi numără banii...îşi înduioşează mamele, taţii, bunicele...unii mai bagă mâna în portofelele părinţilor adormiţi cu telecomanda-n mână...la emisiuni grele, cu politică multă...Îşi verifică tubul de gel, sprayurile...parfumul de firmă...tricoul preferat...să fie macho...Fixează cu privirea cheile maşinii. Ce contează dacă o să fie ger ca în Alaska? Creasta trebuie să-i stea “beton” ori, dacă e genul bodyguard, chelia proaspăt rasă.

E o altă generaţie, care vrea să pară dură...şi, de multe ori, este!

Dragostea e o poveste 2/3 sex...în care doar „acţiunea” contează...

Azi, la o clasă de-a IX-a, unul scria, într-un “interviu” luat colegului de bancă, despre petrecerea timpului liber, că plăcerea lui cea mai mare e să vină de la „curve”!!! Normal că toţi am reacţionat: unii s-au înroşit, alţii au aplaudat, cu chiuituri. Voiau reacţia mea. Sincer, mi s-a oprit un nod în gât. L-am felicitat pe cel cu pricina, spunându-i că, totuşi, mă îndoiesc de performanţele lui, la vârsta când nici mustaţa nu i s-a conturat, părând îngrijorată de sănătatea lui...ţinând cont de genul de fete vizitate. Apoi am mutat centrul de interes pe “reporterul” care a reuşit să smulgă celui intervievat...aşa o mărturisire.

“Dar n-am spus aşa...şi nici n-am fost!” se apără “aventurierul”.

Eeeeeeeee…numai bine! Mi-au ridicat mingea la fileu…şi-am putut vorbi, în continuare, despre responsabilitatea scrisului…despre presa de scandal…şi despre adevăr…despre gravitatea unor astfel de afirmaţii.

Aşa mi-am amintit, cum, de Sf.Valentin, am fost invitată la o fostă elevă de-a mea, la sat, unde făcuse o petrecere de revenire în ţară. Cât mi-a fost în clasă, am avut relaţii oficiale…elev-profesor. În timpul studenţiei ei, la drept...m-a căutat de câteva ori...apoi am devenit bune prietene. La acea petrecere au fost fete şi băieţi de diverse vârste…de la cea apropiată ei, până la vârsta părinţilor ei…destul de tineri…eu fiind pe la jumătatea distanţei…ca etate.

“Ce fel de fată e Valy?” îl întrebă, la un pahar, prietenul ei, din Bucureşti, pe un tânăr din sat. „E faină! Fată de trupă!” zise acela, cam ameţit, făcând cu ochiul. Nici una, nici două, se îmbrăcă bucureşteanul...se sui în maşină...şi abia când trecuse de Deva am remarcat şi noi că nu este.

“Unde eşti?” îl întrebă organizatoarea petrecerii.

“Ce-ţi pasă, târâtură?“ izbucni vocea de la telefon.

Toţi eram mască! Cineva opri muzica. Valy era…verde!

“Ce te face să afirmi asta?” îl întrebai, luându-i fetei telefonul din mână.

“Păi, ştiţi ce mi-a spus un băiat de la ea din sat? Că-i fată de trupă!”

Acum amuţisem eu. Nu pricepeam ce e în neregulă să fii “fată de trupă”, adică veselă şi glumeaţă, prietenoasă cu toată lumea?

Tânărul îmi închise telefonul în nas.

“Dă-l încolo de sucit!” zise cu un zâmbet forţat Valy. “Pune muzica!”

...dar tot cheful se sfârşise. Rând pe rând, invitaţii s-au retras. Băiatul din sat îşi cerea scuze nonstop...”Dar ce-am zis rău? Ce-am făcut?”

Seara, am stat la poveşti, ca la priveghi. Atunci am aflat că toate casele de pe acea stradă, erau, cu acte, ale fostei mele eleve: casa părinţilor...a bunicilor materni...a bunicilor paterni...trei case de străbunici...două mătuşi fără copii...şi casa ei, aflată în construcţie încă...la şosea! Avea „strada ei”...şi plângea, atât de nefericită...de Sf.Valentin!

“Alo! Alo! Familia Daminescu? Sunt tatăl lui Max (bucureşteanul)! Aş dori să vorbesc cu d-ra Valy.”

Valy, ciufulită, cu ochii umflaţi de plâns şi somn dărâmat, se apropie tremurând de telefon.

“S-a produs o gravă eroare...de înţeles. Eu sunt ofiţer de carieră...şi în casa noastră...la mici bârfe...mai foloseam, cu soţia, expresia fată de trupă pentru femeile de moravuri uşoare...Fiul meu a făcut, de la grădiniţă, toate studiile în germană...aici şi în Austria. Din păcate, unele expresii uzuale pentru noi, el nu le înţelege corect. Îmi cer eu iertare pentru incidentul produs. I-am explicat şi lui. E devastat! O să sune chiar el, după ce-şi mai revine. Încă o dată...iertaţi-l! Vă rog eu mult, domnişoara Valy!”

Am plecat, cu un gust amar, străbătând „strada mea”...până la şosea. Acolo, mă aştepta un amic, pe care nu voisem să-l iau la petrecere, cu maşina. Atâta sunase, până dădu de mine. Şi pentru că nu crezuse că mi-am petrecut Ziua Îndrăgostiţilor într-un sat...”care nu apare pe hartă”...l-am convocat să vină după mine. Şi-a venit.

“Dira, mai eşti prietenă cu ăla? Ştii...ăla cu maşina...Care a venit după tine, la mine la sat...”mă sună Valy…cam după un an.

Eu cunosc multă lume. Am mulţi prieteni...de-o zi şi de-o viaţă. După un efort de memorie, mi-am amintit despre cine fusese vorba.

“Nu. De ce?”

„Pentru că mi-l place mie!”

Nu mică mi-a fost mirarea, ca, după o vreme, să mă caute şi la job. Avea în braţe un album de poze.

Pe “strada ei”, de Dragobete, anul trecut (24 februarie), acest bărbat, surprins de o declaraţie premiată la radio, de Sf Valentin (14 februarie), pentru el, din partea năzdrăvanei, legase sute de baloane roşii, în formă de inimioară, pe care scria:

”Te iubesc, Valy, pentru că eşti o fată de trupă!”

Timişoara, 10.02.2012                                    Corina-Lucia Costea