REVISTA SINGUR - Revistă de cultură, civilizaţie şi atitudine morală

Home

Proză

ARIPI IN FURTUNA P2

Scris de ionel florescu

Duminică, 05 Februarie 2012 22:04

Dragă mamă.. Se poate să îţi scriu ultima scrisoare de pe front.Mâine se prea poate să fiu pământ şi istorie.Azi noapte, armata sovietică a rupt frontul în 3 locuri.Divizia italiană ce număra 200 de oameni a fost pulverizată în zece minute.Tancurile T-32 trec peste gropile comune îngropând pe cei prinşi dedesubt.Nu au milă, nu au oprire.Numai Dumnezeu mai ştie ce va fi..Locotenentul are dizenterie iar din 5 în 5 minute se ţine de burtă alergând ca să nu se scape în pantaloni.Ca el mulţi cuprinşi de boală şi febră..Orgile lui stalin, uneltele satanice care ne pisează secundă cu secundă într-o nebunie lentă, ucigătoare..Ne retragem încet lăsând mii de răniţi ce nu se pot ţine pe picioare.Neamţul s-a urcat în camion iar cei ce încercau să se agaţe i s-au tăiat degetele cu baioneta..La marginea oraşului ne atacă avioanele ruseşti şi toată debandanda se mută în şanţuri.Găsesc un cadavru printre multe altele şi-l trag peste mine până trece urgia.Pot să merg încă.Nu ştiu câ’t nu ştiu unde voi merge.Sunt ca un rob al pământului alergând în căutarea fericirii ce nu există..Mă dor picioarele, am răni peste tot iar o mâncare bună n-am mai văzut de când ofensiva sovietică a distrus bucătăria de campanie omorând toţi bucă tarii..Ca un făcut se porneşte furtuna şi trebuie să ne adăpostim.Noroc cu o gară micuţă unde vagoanele sunt răsturnate cu roţile de fier în sus.Locomotiva ne oferă celor câţiva un mic refugiu împotriva urgiei...Găsim cartofi aproape stricaţi dar la foametea ce ne taie sunt buni.Nu mai este nici o unitate, nici o logică militară.Italieni, unguri, romăni, nemţi rămaşi în urmă.La orizont luminile războiului se văd clar.Acolo soarta a câtorva sute de oameni se joacă între secunde şi gloanţe.. 150 de mii de militari români vor fi daţi istoriei odată cu încheierea luptelor..Furtuna îşi ridică vălul iar drumul se vede infinit înainte.Infinit!..Te urăsc Rusie! Te urăsc cu toate drumurile tale îngheţate, cu oceanul de zăpadă pe care trebuie să –l străbat ca să ajung nicăieri.. Ajung epuizat într-un sat mic, cocoşat de zăpadă şi mizerie.Găsesc o izbă unde laolaltă stau 2 capre râioase şi un bătrân cu doi dinţi.Se uită la mine, râde, apoi la caprele sale.Probabil ele arată mult mai bine.Oare dacă mă întind pe paie? Oare dacă nu îmi mai pasă? Sergentul Tilea mă zoreşte să plecăm.Se teme.Îl înţeleg.Are 4 copii acasă şi unul pe drum.Vrea la soare, la nevestica lui cea mititică pe care o duce cu el în gând.Nu putem sta aici! Îmi spune.Nu putem! Trebuie să ajungem în liniile noastre!.Dacă vine NKVD-ul nu vom avea nici o şansă.. Bătrânul ne întinde o pâine neagră apoi mă împinge încet pe uşiţa din spate.Suntem prea multe guri de hrănit şi prea puţine speranţe.. 21 ianuarie 1942.. 7 zile am mers ca nişte stafii.Ne opream ca să vedem iadul alb cum ne înghite.Urlam a disperare, doream să mor dar ceva m-a împins mereu, mereu înainte.A 8-a zi am dat de nişte elemente răzleţe ale armatei germane cu 2 tunuri de 88 de milimetri.Neamţul, fără mâna dreaptă vroia să oprim blindatele armatei a 3-a de gardă sovietice.Cu 2 tunuri!.Cum ştiam bine germană, am priceput că spălarea pe creier funcţiona perfect.Tancurile au apărut ca din neant şi tunurile noastre s-au rupt în două.Noroc că era doar o avangardă.Muller, un mecanic de clasă a reparat urgent şenila distrusă a unui tanc şi aşa ne-am putut continua retragerea.Urlau cei ce nu puteau merge dar nu vroiam să-I luăm cu noi.Fără milă! Nu mai aveam sentimente deloc.. ÎN LINIILE INAMICE.. Pe data de 28 ianuarie am intrat în poziţiile noastre.Germanii reuşiseră cumva să oprească pentru moment înaintarea sovietică.Opreau pe toţi cei care ajungeau din zona frontului încercând să facă o rezistenţă mai acătării în faţa puhoiului sovietic... De undeva de sus , câteva avioane germane au aruncat alimente şi muniţie.Şi multe manifeste de rezistenţă împotriva duşmanului bolşevic.La final, unul din avioane ne-a aruncat praf pentru păduchi, poze cu Hitler şi prezervative. Săpăm gropi individuale în zăpadă şi le căptuşim cu ce putem.Sunt servant la mitralieră,iar lângă mine e un ungur pe care nu l-am văzut niciodată.Ştie că-s român din ardeal, se uită ciudat la mine dar frica de ruşi e mult mai mare..Toată ziua cât este de lungă ascult ţipătul vântului şi îmi întind privirea spre acest nicăieri infinit al stepei calmuce..Trăiesc sentimentul că am fost exilat unde pe o lume pustie şi albă iar înapoi nu există.. Trei rachete de culoare albă taie cerul plumburiu apoi o mare impresionantă de oameni se vede venind către noi.Ungurul bolboroseşte ceva, probabil înjură pe limba lui şi îşi face zeci de cruci..Nu s-a inventat încă acea cruce care să te apere de gloanţe îmi zice eu în sinea mea râzând de ce îmi poate trece prin cap..Întind banda de cartuşe şi aştept secundele să trimit moartea.De când trăiesc în concubinaj cu doamna şi coasa parcă nu mă mai tem de nimic.Dacă e să mor, să mor din prima.Să nu sufăr prin vreo groapă cu maţele împrăştiate în zăpadă.. La ora 18, deschidem focul.Sunt atât de mulţi încăt nu ai cum rata.Cad ca muştele, nu au de ales în spatele lor stau politrucii cu pistolul şi-i vânează..Ungurul roteşte mitraliera de la dreapta la stânga, s-a blocat glonţul şi-l scoatem cu baioneta după câteva minute de chin.Cât ai clipi sunt peste noi în tranşeu, scot baioneta şi o înfig cu ură în rusnacul gras ce s-a apropiat de mine.Sânge! Lumea vrea sânge!.L-am pierdut pe Gyuri.Zace într-o groapă cu burta desfăcută de o baionetă rusească.Continui să mă bat ca un nebun ce sunt şi faţa mi-e plină de sânge şi ulei..Uraaa! Uraaa! Sânge şi maţe, urlete, mi-am pierdut casca, haina e ruptă în zeci de bucăţi iar mâinile s-au înroşit..Şi ei au mame şi neveste, au copii..Ce caut eu acolo? Care-i rostul meu?..Vânzoleala se termină şi mă plimb dezorientat prin tranşeul plin de morţi şi răniţi.Calc peste ei, unii mă înjură, alţii mă roagă să le alin suferinţa cu un glonţ.Suntem atât de puţini ! Atacul e respins dar suntem atât de puţini..Până la ultimul cartuş! Până la ultimul glonţ! Acesta este îndemnul pe care nu-l ascultă nimeni.

Adaugă comentariu

JComments

Meniu Principal

Recomandate

Postări Recente

Suplimente Singur

Access Utilizatori

Adaugă comentariu

Sondaj

Cine este online

Statistici Site

Reclama Dvs

Detalii Conexiune

Anunţuri Importante

Linkuri Utile

Poemul din metrou

Comunicate