REVISTA SINGUR - Revistă de cultură, civilizaţie şi atitudine morală

Home

Proză

Aripi in furtuna.. p 1

Scris de ionel florescu

Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012 13:28

Dragă mamă.. Azi am terminat instrucţia şi cred cu adevărat că voi pleca la război.Căpitanul nostru ne-a spus că mergem să împingem duşmanul roşu dincolo de Nistru.Că trebuie să terminăm odată pentru totdeauna cu diavolul de la răsărit.Ni se dă raţia şi dis de dimineaţă trenul se lipeşte de şine pufăind.Oare ce o face Irinuca?.Dar matale mamă cum o mai duci?.Să nu plângi! Dac’o’fi bine am să vin acas’.Mi-a spus cineva că Sabin şi George te ajută foarte multă la treabă iar cel mic a intrat la facultate.Să vă ţină Dumnezeu! ZIUA A –III-A Îţi scriu din nou cuprins de un fior care mă străbate, ne apropiem de graniţă şi curând vom trece la fraţii nostrii aflaţi sub talpa sovietică.Mâncarea e bună iar Toma, vecinul din sat cântă la vioară, e o adevărată încântare! .E şi Titel aici, vărul de al doilea, e furier la comanda batalionului şi poartă haina militară cu mare bucurie.Se aud bombardamentele iar noi intrăm în războiul cel mare.Războiul cel mare! Războiul cel sfânt!.. VĂ ORDON TRECEŢI PRUTUL!!! Dragă mamă, cu acest ordin sfânt am intrat în bătălia cea mare.Ivan se retrage mereu şi noi alături de armata germană îi scoatem din gropile unde se ascund ca nişte şobolani.Se retrag către est iar infanteriştii îi împuşcă ca pe iepuri.Iepuri!.Aproape de Nistru pe o câmpie imensă a oprit trenul militar şi ne-am jucat de-a războiul.plin de şoşoi pe care-i vânam.Ce mâncare am mai făcut! Avem pe unu’gras în companie care se pricepe la tot felul de mâncăruri iar comandantul i-a dat voie să gătească ceva pentru toţi..Ce gustos!.Mă ling pe buze şi dacă nu s-ar auzi bombardamentele aş putea spune că este pace.. ÎNAINTE!! Case distruse şi morţi, sute de morţi, de dimineaţă, pe la 5 ne-a dat misiune de recunoaştere în teritoriu inamic.Noroc că Ivan era prea ameţit de băutură şi nu ne-a simţit.Dormeau pe nişte saltele dintr-un vechi conac iar din pian făcuseră focul în şemineu.A fost aşa de uşor să-i terminăm ! Nu e greu aici şi mă obişnuiesc cu greutăţile.Dacă o vom ţine tot aşa , de Crăciun primesc şi eu o permisie.. SCRISOAREA DIN NOIEMBRIE.. Dragă mamă Aflaţi că eu sunt bine fizic dar situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece.Pe aici se dau lupte foarte grele iar ruşii vin ca valurile unei mări înfuriate.Mi-am pierdut casca de 2 ori în timpul unui atac şi toată faţa îmi era acoperită de ulei şi sânge.Ne batem ca orbii, corp la corp înţelegând cu greu ce se întâmplă.De unde vin atât de mulţi ? Nu le pasă că mor cu miile ?.Bate un vânt nebun aici iar în fiecare oraş sau sat trebuie să lăsăm răniţi şi morţi.Visez gropi comune, pământ care se ridică şi îngroapă divizie după divizie.Nu am haină de iarnă iar cât de curând ne aşteptăm la ofensivă majoră..Plouă cu fier, cu plumbi care se înfig în carne.Nu e ceea ce mi-am dorit ! Nu vreau să-mi las oasele prin stepă ! Nu vreau să mor aici !! RASPUTIŢA.. Frig ! Doamne ce frig poate fi !.. Am găsit un ziar care mi l-am băgat în cască şi nişte bocanci de la un infanterist german mort.Tot de la mortul ăla cu capul crăpat mi-am luat o haină ca să mă apăr de frig.Aici cât vezi e ocean pustiu , stepă care parcă duce la cer..O casă la zeci de kilometri şi câmpul care bate ochiul cu plictiseală..Caii ni s-au înfundat în noroaie iar camioanele militare zac lipite de parcă cineva le-ar fi dat cu un lipici grozav...Să vezi draga mea cum drumurile ruseşti s-au transformat în mări negre, mări care înghit suflete şi materiale.Câmp cât vezi cu ochii ! Doamne dă să văd un copac, o casă ! Să auzi mamă cum urlă vântul ! Parcă-i turbat ! Apoi se pune pe nins ca la noi acasă.Săpăm gropi individuale şi aşteptăm cu zilele să se întâmple ceva.Mâncarea întârzie şi fiecare soldat e ros de dorul de casă.Oare în care parte e ţara noastră? Oare noi? Noi cine suntem? După ce zăpada se pune ca o pătură peste gropile noastre, temperatura scade.Scade şi apar primii degeraţi.Căpitanul Cârnu a fost împuşcat de un lunetist sovietic.Al dracu Ivan! Stă ascuns acolo, undeva şi ne omoară ofiţerii!.. Nori mari şi negrii se ridică la orizont iar hainele nu mi le-am schimbat de câteva săptămâni.. OFENSIVA.. Decembrie 1941.. Cred că voi muri aici.Sunt tot mai sigur de asta.Respingem atac după atac iar cadavrele îngheţate se ridică deasupra tranşeului.Trebuie să dau la o parte cu lopata de infanterie ca să am unghi de tragere...Cei ce mor îngheaţă imediat şi rămân acolo ca nişte statui, ochii spre cer înfipţi în albastru minunat.Trebuie să închei deoarece urlă căpitanul.Vin din nou valuri de ruşi beţi urlând Ura Stalinaa!! 7 decembrie.. A căzut Vasile, cantorul de la biserica din Vurpăr.L-am găsit aplecat pe armă cu pieptul spart de o baionetă.Noaptea trecută am stat de planton şi ne-au atacat siberienii.Sunt răi şi atacă prin surprindere lovind în cei care nu sunt atenţi.Ca să scap m-am întors în tranşeu cu mitraliera şi am curăţat tot ce venea în faţa mea..Apoi am plâns câteva zeci de minute.Tudor s-a dus după locotenentul Tudose să-l scoată din sârma ghimpată.Urla ca un apucat şi daca eram eu în locul lui Tudor îl omoram.Locotenentul nu mai are picioare, doar cioturi...Groaznic! Şi ţipă ca un copil până când moartea îşi întinde mâinile peste el. 22Decembrie.. Nu am reuşit să-ţi scriu, tu iartă-mă.Mi-e foame.Sunt plin de păduchi şi barba mi-a crescut cât iarba primăvara.Ochi goi! Ochi goi şi reci văd la cei ce trec zi şi noapte prin atacuri la baionetă...Sute de atacuri, de respingeri , de lupte corp la corp.Sergentul zbiară la cei tineri.Îi trimite să facă amplasamente pentru tunuri iar ei sunt striviţi de tancuri.Le aud ţipetele în creier şi îmi lipesc mâinile murdare de urechi.Nu mai vreau să le aud ţipetele! Nu mai vreau! Germanii se poartă foarte urât cu noi iar azi ne-au luat tunurile antitanc.Vin valuri de blindate ruseşti pe care nu le putem doborâ decât aruncând sticle cu benzină.Şi aceasta e scumpă aşa că renunţăm.Divizia a pierdut în 7 zile 1oo de infanterişti în mare parte tineri şi foarte tineri..Iar ruşii vin, vin.. La un moment dat, ne-au spus prin megafoane să ne predăm.E mai bine la ei în Uniunea sovietică iar soldatul Hans a primit casă şi mâncare.Ni se spune chiar ce mâncare a primit Hans.Este o singură problemă însă: Hans este trimis în tranşeu, cu sârmă cusut la gură şi ochii scoşi.În locul ochilor albaştrii are două găuri negre pline de sânge..Ivan nu iartă! Vomit până-mi simt maţele zburând din mine şi mă lipesc de tranşeu.Înainte! Uraaa Stalinaa!! Românski, ghermanski kaput! Kaput! Uraaa Stalinaaa! Pentru că au descoperit un depozit de spirt, compania a 2 din divizia a 3-a ucraineană câştigă într-o zi 40 de kilometri în teritoriul nostru.A doua zi, blindatele germane îi împing lăsând sute de morţi în urmă..Uraaa Stalinaaa!! 27 DECEMBRIE.. Ofensiva s-a împotmolit pe malul unei ape mari.Săpăm gropi de apărare şi amplasăm puţinele tunuri anticar pe care le avem.Cu 10 tunuri antitanc nu poţi ţine o divizie sovietică formată din 500 de blindate.O ştie şi căpitanul, o ştiu şi nemţii.Aproape că ne batem cu ungurii.Ne urâm de moarte iar numai Dumnezeu ştie când o să ne încăierăm...Cât voi trăi am să urăsc Rusia!.. Pe apa cea mare trec şlepuri încărcate iar din când în când aviaţia germană le scufundă.Cadavre plutesc pe luciul apei iar de multe ori noaptea le agăţăm în speranţa că au ceva carne.... Nu pot să dorm.Ilie plânge ca un copil noaptea ghemuit în groapa de obuz iar Arsene ţipă de câte ori încerc să-l trezesc.De multe ori în cursul unui bombardament , oamenii se ţicnesc.Nu pot fi stăpâniţi decât cu lopata.Am păţit-o de câteva ori şi m-au bătut.Altfel mă aruncam în faţa tancurilor.. MARELE ORAŞ Marele oraş în care intrăm.Arde totul aici,aerul e îmbâcsit cu tot felul de mirosuri, putrefacţie la toate nivelele.Aseară am atacat un spital din care se trăgea cu o mitralieră maxim.Înăuntru am putut intra după 3 ore când cei de acolo s-au aruncat în aer.Miroase a dezinfectant şi pe mese au rămas corpuri deschise.Doctorii au preferat să fugă din calea noastră de teamă să nu fie ucişi.Compania SS pionieri a găsit nişte asistente ascunse într-un depozit de medicamente şi pe toate le-au scos afară în zăpadă.Sergentul lor fluieră şi loveşte cu bocancul strigând: juden! Juden!..Privim scârbiţi la toată scena asta şi fetele acelea care stau chircite în zăpadă aşteptănd moartea.Sergentul ridică mâna dreaptă sus dar este lovit de un glonţ.Lunetist!..Între ochi i-a crescut o floare mică iar sângele se scurge în zăpada neagră.Cade între asistente iar acestea o rup la fugă urlând.Pe sus, zboară avioane care bombardează într-una poziţiile ruseşti aflate în faţă..Tudor face un foc micuţ şi reuşim să mâncăm ceva.Parcă nu mai este frig iar casca mi-a devenit prietenă... Lupte.Se dau lupte pentru fiecare stradă, pentru fiecare casă, pentru fiecare odaie nenorocită.Am cuţitul plin de sânge şi sunt capabil să ucid fără milă.M-au făcut un criminal.Nu mai am milă.Ieri Radu a murit sub ochii mei.Radu cu care am copilărit, cu care am mers la şcoală.Aici mori din cauza foamei, tifosului, a epuizării sau a nebuniei care se asează treptat ca un văl.Nebuni.Sute de nebuni ce mor în clipe tulburi..Sute de copii ai stepei care aleargă în faţa mitralierelor urlând după mamele lor.. Ne batem din nou ca apucaţii, am prins un retevei şi tot ce am văzut înainte am lovit.Nu mai am muniţie iar pistolul mitralieră mi s-a blocat.Ivan se aruncă asupra mea urlând iar eu îi înfig mâinile în beregată.Scrâşnete, urlete şi înjurături înainte de moarte.Simt cum pulsează sângele în el şi ochii se fac mari, gata să explodeze.Îl împing mai încolo şi suflu.Trag aer în piept bucurându-mă de alte câteva zeci de secunde.Trăiesc! Încă!.Trăiesc!.. Tancuri arzând.Miros de om care arde, se coace ca o pâine pe vatră şi urlă din toată fiinţa lui înainte să fie înghiţit de infernul dantesc al flăcărilor.Nu avem voie să ne retragem.Ordin de la OKVul german.Nimeni înapoi! Toţi înainte! 10 ianuarie Azi am omorât un câine costeliv ca să îmi astâmpăr foamea.Foamea asta nebună ce mă taie ca un cuţit..Apoi m-am bătut cu nişte camarazi din plutonul 4 pentru rămăşiţe.Se aude că cei din grupa 2 germană de infanterie au dat peste un lazaret cu cadavre încă , calde.. Cineva strigă” cai morţi, buni de mâncat’’ ..Dumnezeu se uită la mine căci nu reuşesc să ajung la corpurile îngheţate ale acestora.Titrău, Carica, ajung doar ca să fie măturaţi de armele ruşilor..Au dat foamea pe moarte. Când încetează luptele apar copii din ruine.Sunt foarte slabi şi la fel de prost îmbrăcaţi.Caută boabe de orez printre dărâmături sperând nebuni la ziua care nu mai vine, nu mai se termină... Urlu în somn şi văd maluri de pământ, mă strânge mantaua şi nici un pansament nu-l mai suport.Cred că am degetele la picioare vineţi, o baie n-am mai văzut de 3 luni.Sunt murdar, sunt murdar şi bolnav de dor..Mi-e dor să stau în grădină, să visez în iarbă..Mi-e dor! Mi-e dor!..

Adaugă comentariu

JComments

Meniu Principal

Recomandate

Postări Recente

Suplimente Singur

Access Utilizatori

Adaugă comentariu

Sondaj

Cine este online

Statistici Site

Reclama Dvs

Detalii Conexiune

Anunţuri Importante

Linkuri Utile

Poemul din metrou

Comunicate