Începutul anului m-a prins în febra amenajărilor. “Ai înnebunit, zugrăveşti iarna?“ m-a întrebat un amic. Nu, n-am înnebunit, dar acum e gol apartamentul, după “marea debarasare” de după partaj. Am vrut să zugrăvesc doar bucătăria, că restul “mergea”, dar tânărul meu zugrav, e un bun negociator...”Îmi plătiţi în rate, dacă nu se poate tot acum, dar e păcat să nu profitaţi de împrejurare...şi eu sunt disponibil...şi dispus...dar şi ofertele de materiale sunt bune acum.” Recunosc, îi dau dreptate...e altă casă! El lucrează atât de îngrijit, că un strop n-am şters. Drept urmare...am fost toată săptămâna la un curs.
Nu mai fac parte din generaţia celor foarte tineri, dar mai toţi cursanţii erau de vârstă apropiată mie. Dintre cele trei d-ne formator, pe una o ştiam (am fost colege de birou ani buni), una era mai în vârstă şi mai rotunjoară, şi una mai tinerică, veselă şi uşor saşie (mai ales când obosea). Toţi ne-am “îndrăgostit” de d-na plinuţă, căreia îi ziceam “blonda”, nu peiorativ, ci cu toată admiraţia.
Psiholog de meserie, d-na...”blonda”... a reuşit să ne capteze nu doar atenţia la curs, ci să ne ofere, ca oameni, satisfacţii deosebite. Şi ea, şi noi, am stat după curs, la o interpretate a testelor noastre de personalitate...aşa cum, teoretic ne-a învăţat să facem pentru elevi. Dacă prima mea reacţie când am văzut-o în faţa clasei a fost: “Doamne, şi eu sunt grăsuţă,  nu vreau să ajung aşa!”, la final mă gândeam: „Cui îi mai pasă cât cântăreşte blonda?” Frumuseţea unui om e dincolo de oglindă...dar câtă răbdare şi suferinţă îndură un om care duce cu el o astfel de zestre genetică, de obezitate morbidă?
Am fost zilele trecute, chiar de Sf.Ion, la o prezentare cochetă de suplimente alimentare. Am văzut, în carne şi oase, oameni care au slăbit „sănătos” 45-30 de kilograme, dar şi care s-au îngrăşat 27-20 de kg. Unii erau fericiţi de rezultat, i-ar fi îmbrăţişat pe toţi participanţii, alţii erau încă stingheri în noua lor înfăţişare. Lângă mine se aşezase un tinerel care voia să mai pună ceva masă musculară. „Ce-o fi în capul lui? mă gândeam. Arată perfect acum. Cum mai vrea să fie?”
“Doamnă, faceţi o poză şi cu mine? m-a întrebat, la final. Nu ştiu pentru cine sau de ce vreţi să slăbiţi, dar eu aşa cred că trebuie să arate o doamnă de vârsta dumneavoastră. O să vreţi să fiţi ca bunicuţele alea din faţă, cu chipuri de păpuşi şi rochii de adolescente? Nu vi se pare…nepotrivit?”
Am râs amandoi, în hohote…Chiar aşa. De ce suntem mereu nemulţumiţi? Frumuseţea are diverse coordonate...uneori, fără o logică anume. Îţi place cineva sau ceva...pur şi simplu. Ţi se pare frumos...ce altuia nu-i place. Şi? Care-i problema? Noroc că nu s-a inventat încă “taxa pe frumuseţe”! Mai dezbăteau la TV…cât pentru găsirea Elodiei!
Ceea ce pot spune, cu certitudine, e că presiunea socială ne influenţează clar percepţiile / alegerile, dincolo de propriile selecţii, naturale.
Ieri, am avut o întâlnire...de cafea...cu un domn care mi-a dat în ultima vreme şi 27 de apeluri telefonice într-o zi. Nu e un secret...sunt divorţată...şi mai cred în şansa mea la fericire. Aşa că, m-am dus, deşi, fără un motiv anume, am tot amânat întrevederea. Surpriză! Era un domn deosebit de frumos: brunet, cu mustaţă, ochii mici, închişi la culoare, un zâmbet plăcut...elegant...amabil. Avea deja o cafea în faţă. Mi-a comandat şi mie...una, aşa cum am vrut. Pe la jumătatea cafelei, şi a discuţiei, din senin, zice că trebuie să plece...să plecăm...şi că mă sună mâine (adică azi, pe la 9). “Clar, nu mă place! m-am gândit. Asta e. Nu le putem place tuturor...dar măcar de politeţe putea să rabde...încă o gură de cafea.” Ne ridicăm, achită şi plecăm. La ieşirea din cafenea, mă sărută apăsat. Ce să mai pricep?
Azi, la 9 fix...m-a sunat. Şi a venit iar.
Acelaşi om...eu, aceeaşi femeie. Doar s-a tuns puţin...să fie mai „fresh”. Mă uitam la el...ca la un tablou. Frumos...dar să rămână în galerie. Nu-l vreau acasă! Tot zâmbetul lui larg, de azi, n-a mai avut niciun efect. N-am mai vrut nici la film...nici la Mall...niciunde. Du-teeeeeeeee!!!!!!!!!!....cu frumuseţea ta, cu tot!
La polul opus, mi-a venit în minte un alt om.
Cu câteva luni în urmă, am conversat cu un alt domn, căruia i se terminase, la un moment dat cartela şi am continuat discuţia de pe telefonul „unui coleg”. După acea “întâmplare”, am tot primit mesaje…de Sărbători…de la “colegul”. O vreme le-am ignorat, apoi au devenit tot mai personale. Am răspuns “bombat”. Mi se părea supărător să profiţi de faptul că ştii un număr de telefon pe care să-l foloseşti...în clipele tale de melancolie...fără să cunoşti persoana căreia îi scrii, şi mai ales ştiind că era o cunoştinţă a prietenului tău.
“Ce pierd dacă-l cunosc ? mi-am zis într-o zi”...şi ne-am dat întâlnire.
În faţa mea stătea un bărbat puţin mai înalt (eu am 1,60), foarte spătos („plin de muşchi” cum zic eu), ras în cap, cu talie de halterofil, tălpi foarte mari (astea le-am remarcat imediat). Era mult mai tânăr decât mine...Avea o cutie de ciocolată, cu patru arome de ...alcool...frumos ambalată. “Dacă aţi ştii cât mi-am dorit să acceptaţi să ne vedem!” Mă uitam la el cu ochii tot mai mari. Nu era frumos, în ansmblu, dar avea ceva ...de-ţi venea să-l iei în braţe. Despre vestiţii “fluturi în stomac” am citit de mii de ori în viaţa mea…dar doar atunci i-am simţit...”ca la carte”!
Au urmat zile cumplite...şi pentru mine...şi pentru el.
Pentru mine...că-mi dădeam seama că n-are nicio logică şi niciun viitor o posibilă “relaţie” şi adevărul era că nici nu-mi plăcea tipul…dar îmi venea să plâng oridecâte ori mi-l aduceam în minte...nu ştiu de ce...Un plâns de durere...de suferinţă...de neputinţă...Ceva mi se făcea ghem în mijlocul pieptului...
Pentru el, pentru că nu înţelegea, de ce mă cramponez de vârsta lui şi nu mă mulţumeşte iubirea / adoraţia lui sinceră.
Uite, şi acum când îmi amintesc, plâng...Nu-mi aduc aminte ca cineva să fi tremurat, ca varga, în faţa mea, să-i văd ochii sorbindu-mă...şi să mă tem...c-aş putea fi fericită cu adevărat...şi o clipă.
Ce e frumuseţea? Nu mă întrebaţi! Eu sigur nu ştiu.

Timişoara, 15.01.2011                                   Corina-Lucia Costea