(6) Ion VANGHELE:

ŞI EU PLÂNG NOAPTEA CARE A TRECUT 

Şi eu plâng noaptea care a trecut

Cu stele plâng tăcerile din tine

Când cresc faptura mea cu flori de lut

În universul orelor străine

Mă plâng pe mine, astru prefăcut

Când cerul tău îl sânger în lumine

Luceafăru-n oglindă a căzut

Cu vraja versului să te-nsenine

Mi-ai spus ca să cobor şi am venit

Aripile de oboseală zac

Eu ţi-am adus  un pic de infinit,

Cafeaua, trei felii de cozonac.

Privind la luna lâncezind, trufaşa,

În ochiul ei din ceruri zămislit

Noi vom plăti  în versuri azi ispaşa

Pentru o clipă ce ne-a ispitit.

(6) Georgeta RESTEMAN:

PLÂNGÂND TĂCERI, LUCEAFĂR TE-NTRUPEZI

Plângând tăceri, luceafăr te-ntrupezi

Pe umeri cu mantii de-aprinse stele

Din vraja clipei rupi şi-apoi visezi

Făpturi suave-n cânt de menestrele.

De te prefaci luceafăr printre zâne

Şi sângerânde lacrime-şi fac masul

Pe-obrazul lor, lucirile-ţi păgâne

Brăzdează-adânc în suflete rămasul.

Şi-apoi, când stai în colţ de Univers

De te reverşi spre lumea mea tăcere

Cu frumuseţi de gând sfinţite-n vers

Fii clipa mea - odihnă -  mângăiere.

Pe cerul meu de treci în drumu-ţi lin

Balsam de stih să laşi în rugi de floare

Mereu să scriem vers, precum Emin,

Şi din oglinzi să ne-ntrupăm Fecioare.

***

(7) Ion VANGHELE:

TREC PĂSĂRI ÎMBUFNATE SCUTURÂND

Trec păsări îmbufnate scuturând
Din aripi minunatele clepsidre
De clipe coapte timpul se deschide
În inimile noastre fremătând.

Mai mormăim înverșunat ca ursul
Când gustul mierii vieții nu ne place
Atâtea flori prind dorul a-l desface
Și viața își urmează plânsă cursul.

Trec păsările peste-un ochi de apă
Ca niște fluturi galeș dormitând
În aerul retoric respirând
Ca un cutremurat ușor de pleoapă.

Tu cea ascunsă-n clipele virgine,
Cea rătăcind o viață pe poteci
Prin umbra din aleea mea să treci
Ploaie de vară cu miresme fine.

(7) Georgeta RESTEMAN:

SĂ NU LĂSĂM ÎN PĂSĂRI ÎMBUFNAREA

Să nu lăsăm în păsări îmbufnarea

Sortite sunt să zboare spre ’nălţime

Cuibar clădind în stropi de curăţime

Dintre pământ şi cer, iar întristarea

S-alunge lin, c-un fâlfâit de-aripe -

Îmbrăţişări pe-ntinderile-albastre,

Apoi să curgă-n sufletele noastre

Potop de floare, murmurul de clipe.

În ochi purtăm sclipiri diamantine

Şi-un crez zidit în lacrima credinţei

Mai ard tăceri în palma suferinţei

Ascunse-n taine, înrobind destine.

Dar păsările-şi fac în noi popasul

Smulgând atâtea neştiute-amaruri

Sfinţindu-ne cu nesfârşite haruri

Şi împăcând speranţa cu rămasul.

***

(8) Ion VANGHELE:

TU ŞI EU... E SUFERINŢA GATA

Tu şi eu…E suferinţa gata
Trăim mereu ca-ntr-un avort de zi
Cândva, poate tăceri vor pomeni
Cuminţi şi tandre, cum ne fuse soarta.

Hai să dormim acum încă puţin
Din ochiul stelei se vor scurge lacrimi
Noi îngropati printre atâtea patimi,
Vom sângera cuvintele cu vin.

Adio, ţie, noapte ce te plâng
Cu vii luceferi lunecând sub pleoape
Licorne vin în carne să se-adape
Şi-apoi bezmetice dansează-n crâng.

(8) Georgeta RESTEMAN:

EU ŞI TU... TĂCERILE DIN PRUND

Eu şi tu… Tăcerile din prund

Destine scrise în oglinzi ciobite

Să nu-ngropăm  speranţele tivite

În gânduri care aprig ne pătrund

Săgeţi de foc în trupuri dezgolite.

De vom lăsa pierdută-n vraja clipei

Speranţa frântă-n geamătul aripei

Vom fi luceferi, dar iubiri strivite…

Nu-i plânge nopţii, hai, sărută zorii

Când îndârjiţi licorni se năpustesc

Spre trupul ei şi-n neguri se topesc

Simţi-vom iar, de dragoste, fiorii.

***

(9) Ion VANGHELE:

AM ÎNCERCAT SĂ TE ATING

Am încercat să te ating
Cu vorbe care-n mine plâng
Dar dorul tău l-am ispăşit
Căci inima, nu ţi-am găsit.

O umbră eşti ce rătăceşti,
Un simulacru prin poveşti
Cu flori de măr, cu flori de mirt
Cu dulci iluzii ce mă mint.

Pe cer dansează vis de flori
Amurguri verzi de aurori
Şi tu te mişti, încet, nocturn
În visul meu închis în turn

Dorinţa mi-o însângerezi
Cu ochii tăi cei mari şi verzi
Cu drama ochilor căprui
Şi tot ce astăzi nu făcui.

Copacii toţi îi văd dansând
În cerul rece fumegând
Ciocnindu-şi oasele fierbinţi.
Doar tu mă minţi…doar tu mă minţi…

Şi mă-nfăşor tot în nimic
În alb veşmânt de borangic
În plete care cad lunatec
Şi-n ochii tăi, aprins jăratec.

(9) Georgeta RESTEMAN:

CU VORBA TA M-ATINGI MEREU

Cu vorba ta m-atingi mereu

Precum un foc de Prometeu,

Dar în tăcerea-mi azurie

Mai plânge inima pustie

Şi în comori de neuitare

Cuvinte sacre din altare

Cu zei faimoşi şi Afrodite

Misterele din stalactite,

Cu feţi-frumoşi şi cosânzene

Şi vise-n roua de sub gene.

Nu vreau a rătăci prin umbre

Cu dor de tine mă pătrunde

Ascunde-mă în gândul tău

Lăsându-ţi lacrima-n părău

Ascultă-mi liniştea din paşi

Mă bucură cu  îngeraşi

Şi-n noaptea albă de argint

Mă crede, prinţe din Corint,

Din suflet lin, floare de crin

În adieri de rozmarin

Topind dureri în jar de clipe

Lasă iubirea să-nfiripe

Cenuşi să se prefacă-n muguri

Iar noi, în zbor sublim de fluturi…

***

(10) Georgeta RESTEMAN:

AM OSTENIT ÎN TRECEREA-MI PRIN RÂNDURI

Am ostenit în trecerea-mi prin rânduri

Rătăcitoare pâlcuri de-ntrebări

Templu de tihnă scuturând amurguri

Cu gându-mi navigând în depărtări.

Te văd în colţul tău de-nsingurare

Scriind pe cerul clipelor poveşti

Când versu-ţi laşi să-mi fie alinare

Mă-ntrebi de sunt... iar eu te-ntreb de eşti.

Da, suntem, amândoi destine ninse,

Cu inimi prăfuite de ne-ncrederi

Cu-aceleaşi doruri, sângerânde vise

Rămase spânzurate printre iederi.

Georgeta Resteman

(10) Ion VANGHELE:

EŞTI OSTENITĂ, EU SUNT OSTENIT

Ești ostenită, eu sunt ostenit

Același drum ne poartă-n asfințit

Ca să ne lepede ca o povară

În mugurii de vise către seară.

E tihna înrudită cu nesomnul

Demonii rup din carnea firii omul

Îl suie pe Golgote interzise

Iluzii rătăcite prin narcise.

Hai să fugim în taina din cămară

Să ne iubim cu-n dor de primăvară

Afară însă ninge-n pipirig

Şi steaua s-a încolăcit de frig.

Pe pleoapa ta, tăcută, umbra pală

Dansează înghețată clipa goală

Himerică de gesturi alinare

Ne troieneşte-aceeași întrebare.