Venise satul îmbrăcat

în fuste negre şi cămăşi cusute

prosoapele noi

de pomană

atârnau pe umerii crucii

nescrise

lumânările strâmbe

alungau duhurile

din jurul colacilor

cu intarsii palide

de post

coliva se-ascundea în coş

sub şervetul de zestre

broboada cu bocet

pusese stavilă morţii

venită mereu prea devreme

Lasă-l bre să moară

mortul

trei zile l-ai întors...

sufletul nedumerit nu ştia

încotro

Prohodul ameţit de tămâie

umbla de la unul la altul

până în turla bisericii

ţăranul cu ochii plecaţi

se-întreba dacă Dumnezeu îl vede.