Home Poezie MIHAI VICTOR AFILOM: POEME
MIHAI VICTOR AFILOM: POEME PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 23 March 2018 10:14

 

La periferie

Muncesc la periferia orașului,
Scriu în coloniile muncitorești ale literaturii,
Mi-aș fi dorit eu să fie niște colonii exotice
(O Cuba a lui Hemingway sauTahiti lui Gaugain),
Dar sunt niște biete mahalale.
În fond nu contează prea mult locația geografică...
Cum spuneam aici muncesc,
Între niște sere de flori și palatele țigănești,
Într-o bază auto ponosită.
Nici asta nu contează prea mult, sunt detalii de recuzită.
Colegii mei strâng gunoiul din oraș,
Poate nu vi se pare cea mai nobilă meserie,
Însă am întâlnit suflete nobile printre ei.
Trăim un paradox, așa cum l-a enunțat Smarandache,
”Gunoiele umane” se îmbracă ăn costume Prada
Și semnează condica în opulența Casei Poporului,
Oamenii mei sortează sticle de plastic,
Le împart pe culori, separat dopurile,
Și acest amănunt este important.
(O vară întreagă ne-am răcorit cu doze de energizant,
Fiindcă unora le-a fost prea lene să-ș revendice
Premiul inscripționat pe dop).
En fin, oamenii aceștia cu hainele murdare
Și miros greu de levigat,
Pe care voi îi disprețuiți,
Au mai mult suflet decât voi âștia în costume,
Voi cei snobi și prefăcuți.
Da bă! Oamenii aceștia care vă adună deșeurile,
Vă mătură străzile - sunt mai fericiți decât voi!
Și e o constatare reală.
Nu o invenție pseudopsihologică.
Oamenii ăștia știu ce înseamnă să râzi și să plângi,
Știu ce înseamnă foamea, știu ce înseamnă frigul.
Da știu să se bucure de viață mai mult decât voi
Cei cu studii în ”fabricile de diplome”.
Da! Au mai mult suflet, ei i-au săpat și zidit mormântul
Unui coleg care s-a spânzurat - și nu fabulez aici, nici nu judec,
S-a spânzurat de ”prea mult bine” în colonia penitenciară România - dar măcar a avut curajul unui ultim gest de demnitate,
Pe care voi lașilor cu cravate nu îndrăzniți să îl faceți,
Conduceți o țară de care au avut mai multă milă și fanarioții,
Oare sunteți mai liberi acolo în vile și în limuzine?
Nu mă snobilor, ăștia care cară gunoaie sunt mult mai liberi decât voi,
Iată SECRETUL,.
E ca un joc de domino, ajunge să cadă prima piesă,
E ca efectul fluturelui din Pacific,
Așa că voi semănați, furtunile se adună.
Noi sutnem aici, așteptăm cu răbdare,
Între timp nu uităm să trăim,
Ascultăm și hip hop și manele,
Bem și bere și vodcă,
Iubim și suntem liberi,
Suntem autentici,
Viața ne aparține,
Voi v-ați pierdut sufletul,
Așa că țeapă - avem liber - arbitru!
DA, suntem, și bolnavi, ne e frig, ne e foame,
Avem clipe de disperare,
Dar încă zâmbim, avem umor, avem ironie și facem haz de necaz.
Așa ca Arghezi ”din bube mucegaiuri si noroi / iscat-am frumuseți și prețuri noi”,
Văd zi de zi pe fereastra biroului Taj Mahalul țigănesc,
Și-mi beau cafeaua în fiecare dimineață
Cu cei mai frumoși oameni din orașul acesta,
Privesc mașinile ce trec zilnic spre Hațeg- Silvas - Prislop,
Pelerini grăbiți, așteptând o minune,
Nu acolo se întâmplă minunile, am vrut să le spun,
Ci în sufletele fiecăruia dintre noi,
Uneori din bălegar se nasc cele mai frumoase flori,
Sau veți întîlni privirea unui sfânt
În ochii cerșetorului de la colțul străzii,
Minunile nu se întâmplă în muzeele B.O.R:
Ci în lume, între oameni!

 

 

 

Monolog

Cenușa gândurilor
Întrupată în Phoenixul de hârtie,
Ce a mai rămas din genialele tale arderi?
Doar cohorte disciplinate de litere,
Tușul tipografic din cărțile citite doar de noi
Și salutul nostru de rămas bun:
Să ne vedem cu bine!
Mergi cu Dumnezeu, prietene!

Lanțul suferințelor nu iartă pe nimeni,
Iată umblă, ca niște cadavre ambulante
În sanatoriul citadin.
La ce bun? Cavalacada asta zilnică?
Corvoadele obligatorii?
Stagiul pe viață în slujba Cezarului?
Prea mult îi dăruim,
Prea puțin lui Isus - crucificat în fiecare suflet.
Terorizați de o foame viscerală, de o sete organică,
Ingerăm calorii și grade de alcool,
Ne ruinăm catedrala biologică,
Ingerăm doctorii, calmante, stimulente, sedative,
Halucinogene, chimioterapeutice, antibiotice.
Le consumăm cu frenezie
Fără a înțelege că dorința generează durere,
E al naibii de greu să spargi aceste lacăte,
Doar Moartea vine la unii ca o alinare
Și ne smulge din filmul acesta repetitiv.
Să dorm își dorea Hamlet,
Laudă somnului - Blaga,
”Să mori și să dormi .. atât
Și printr-un somn să curmi durerea din inimă
Și droaia de izbeliști ce-s date cărnii
.......................................................
Să mori, să dormi și poate să visezi”
Da, ceva e putred în Danemarca,
Da, ceva e putred în Hunedoara,
Peste tot, din veac, orașele duhnesc a moarte.
Sî ne vedem cu bine prietene!
Tot mai puțini aici, tot mai mulți dincolo,
E vremea să părăsesc caruselul,
Trecut-au timpurile în care visam să schimb lumea,
Chiar și timpurile în care am încercat să mă schimb Eu,
Atman - sinele meu real și ubicuu,
Scindat între lumea aparentă de aici
Și relaitatea ultimă de dincolo.

Să ne vedem cu bine prietene!
Aici nu se mai poate,
Atunci rămâne pe mâine,
Dincolo.
Până atunci merg cu Dumnezeu,
Cum m-ai binecuvântat,
Liniar, pas cu pas îmi port sisifica raniță,
Ard și eu,
Cum ai ars și tu,
Vântul potolește focul,
Oxigenul alimentează visele,
Oricum cenușa gândurilor noastre,
Va sfârși undeva într-un deponeu ecologic,
Eu încă sper să o culeagă cineva,
Și să aprindă un nou Phoenix.
E atât de frumos
Dansul flăcărilor mentale...

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 512 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 212 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou