Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
Vavila Popovici: Stephen Hough – Recital de pian PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 11 December 2017 10:49

„Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc.” – Robert Schumann

  

Vineri, 8 decembrie 2017, am audiat un concert de pian la Auditorium Baldwin din orașul Durham, statul Carolina de Nord. Cu o acustică excelentă și un cadru intim, Duke Performances –

organizația de artă profesionistă a Universității Duke din Durham – folosește acest spațiu pentru prezentarea lecturilor și a diferitelor concerte de înaltă performanță.

   În această seară, ploioasă, cu drumuri destul de greu de străbătut din cauza vremii neprielnice, ne-am dus să-l ascultăm pe Stephen Hough, considerat unul dintre cei mai importanți și mai distinși pianiști ai generației sale. După câștigarea primului premiu la Concursul Internațional de Pian din Germania, în 1983, a apărut cu multe dintre cele mai importante orchestre americane și europene, a oferit și oferă în mod regulat recitaluri în întreaga lume. A susținut recitaluri la Beijing, Berlin, Chicago, Dublin, Hong Kong, Londra, Milano, Montreal, New York, Paris, San Francisco, Stockholm, Sydney și Tokio. 

   Britanicul, pianistul Stephen Hough este desigur un om care, spiritual aparține Renașterii, de aceea i se atribuie epitetul de renascentist. Complementar s-a ocupat de compoziție, literatură (poezie), dar și de pictură.  Totuși, în ultimii  ani, s-a concentrat asupra pianului, devenind unul dintre marii pianiști ai lumii, alegând numeroase capodopere în repertoriul său. Sunt lăudate vocile sale interioare frumos articulate, calitatea cristalină a pasajelor lirice, precizia pedalei.

   Întrucât în anul 2018 se celebrează centenarul Claude Debussy – o sută de ani de la moartea sa, în 1918 – , pieselor lui Debussy li se acordă prioritate în interpretare.

Programul din seara aceasta a conținut: 

Debussy: "Clair de lune" din Suite Bergamasque

Debussy: Imagini, Cartea a II-a (Cloches a travers les feuilles; Et la lune descend sur la temple qui fut; Poisson d’or).

Robert Schumann: Fantezie op.17 cu  cele 4 părți.

După pauză au urmat alte două piese ale lui Claude Debussy: La Terrase des audiences du clair de lune, din Preludii Cartea a II-a; Images, Book I (Reflets dans lțEau; Hommage a Rameau; Mouvement).

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru pian nr. 23 în F Minor, op. 57 ("Appassionata").

La final a fost cerut un bis, Stephen Hough oferind Träumerei de Robert Schumann.

   Un repertoriu extrem de interesant și legat prin simțire. Să ne amintim de cei trei compozitori:

Claude Debussy (1862-1918) a fost un compozitor, pianist, dirijor și critic muzical francez, reprezentant al impresionismului, un novator în domeniul formei, ritmicii, armoniei și orchestrației. Debussy a surprins prin varietatea genurilor abordate și prin ineditul sonorităților. Arta lui constituie un moment de culme în muzica franceză prin noutatea expresiei, a genurilor și a mijloacelor muzicale abordate. Contactul cu pictura impresionistă și cu poezia simbolistă de la finele secolului XIX, a exercitat o puternică influență asupra lui Claude Debussy, ca de altfel și asupra multor compozitori francezi, conducând la realizarea unor creații ce au întruchipat în muzică, un curent ce se opunea influenței covârșitoare a wagnerismului care își întindea tentaculele asupra muzicii europene – curentul impresionist, pe care, după ce l-a inaugurat, l-a dominat autoritar.

   Creând o muzică transparentă, subtilă, de o intensă vibrație izvorâtă din jocul de lumini și umbre, din mișcarea și ritmul nemăsurat al ambianței naturale ce ne înconjoară și al trăirilor suscitate de aceasta, într-o varietate de genuri, Debussy a devenit pentru francezi „Claude de France”, și a ajuns la cumpăna celor două veacuri, XIX și XX, un simbol prin care prestigiul muzicii franceze a fost din nou înălțat pe o nouă culme. Piesa Claire de lune explorează întreaga tastatură, cu o fluiditate profundă, dând drum liber sentimentelor. Ascultând această piesă interpretată de Stephen Hough, ne-am putut imagina o scenă a nopții, cu lună plină pe cer, nori care se adună și se destramă, ploaia care începe să picure, cade pe frunze, se intensifică, trezește ramurile copacilor din somn, lumini se aprind în ritmul muzicii și toate sunt minuni ale lumii prea puțin înțelese de noi, dar simțite cu simțurile dăruite nouă, cu inima care începe să bată puternic în trupurile noastre firave…

   Contactul direct și permanent cu arta poeților simboliști pe ale căror versuri a compus  aproape optzeci de melodii, mai mult de jumătate fiind scrise în primii doisprezece ani ai activității de creație, îl definesc ca un maestru al tălmăcirii sincere și adevărate a versului în muzică. Debussy însuși exprima: „Muzica nu este dublură a versului, ea îi creează o dimensiune nouă”. El s-a apropiat, în special, de poezia simbolistă a lui Paul Verlaine și a lui Charles Baudelaire, de arta lor de a face să vibreze multiple rezonanțe.

   Images este un tablou muzical, imaginile fiind menite să evoce tablouri ale vieții, amintiri. Arpegii, strălucitoare texturi alternează cu momente de anxietate, toate tablourile având o scurtă durată, precum momentele vieții noastre reale.

   Robert Schumann (1810-1856), compozitor, pianist și critic muzical german, și el unul din numele cele mai importante ale romantismului, adică a dragostei fără speranță, a melancoliei, miraculoaselor transformări spirituale, vieții scurte, de multe ori secerată de o boală. Omul și muzicianul Schumann întruchipează pe romanticul german, așa cum cel francez este ilustrat de Berlioz, iar cel slav de Chopin. Un tablou oarecum sumbru, dar real. Cu toate că Romantismul poate părea la prima vedere un curent artistic depresiv, el a stăpânit absolut întregul secol a nouăsprezecelea și a trecut triumfător pragul secolului douăzeci. Operele create în această perioadă (muzicale, literare, filozofice, plastice) poartă amprenta marilor capodopere și continuă să atragă și astăzi publicul iubitor de frumos de pretutindeni.

   De tânăr, Schumann s-a căsătorit cu Clara Wiech – pianistă talentată, recunoscută din copilărie fiindu-i virtuozitatea, prima figură notabilă de muzician-femeie din istoria mai recentă. După căsătorie, Schumann a intrat în cea mai fecundă perioadă de creație a vieții sale. Cu această pianistă a împărtășit una dintre cele mai frumoase și cinstite prietenii ale Romantismului muzical.

   Fantezie op. 17  a fost catalogată drept un „strigăt dureros către Clara”, un poem muzical în trei părți. Starea sufletească, culoarea, sugestia, aluzia – acestea erau pentru Schumann foarte importante, mai importante decât niște fugi, rondouri sau sonate scrise corect. Începutul piesei relevă acest spirit. Mâna stângă a pianistului se pregătește pentru o temă motto pasionantă, în octave – o adevărată furtună dezlănțuită. Unitatea impusă de această singularitate tematică este mai mult cimentată prin continuarea acompaniamentului furtunii. Modificările numeroase și violente ale stării de spirit până la urmă trec în legendă… Episoade contrastante, un ritm punctat continuă în mod obsesiv, ceea ce sugerează puternic starea emoțională fragilă a compozitorului, viața căruia urma să se încheie mai târziu, în nebunie.  Piesa este plină de derogări virtuozice, redate pasional de pianistul  Stephen Hough. Un final lent, expresie poetică – șoapte, regrete, dorința de dezvăluire sufletească a pianistului, asemenea poetului în cuvinte… și triumful nobil, înainte de liniștire…

   Ludwig van Beethoven (1770-1827) a fost unul dintre cei mai mari creatori din istoria muzicii, făuritor de noi forme de expresie în muzică.

   În Durham, la Baldwin Auditorium, excelentul pianist Stephen Hough a încheiat concertul său, interpretând  una dintre cele mai cunoscute sonate ale lui Beethoven, o piesă dramatică, dar extrem de concentrată, care culminează într-un climat profund. Compusă între 1803 și 1804, sonata Appassionata este una dintre cele mai furtunoase lucrări ale pianului, piesă compusă într-o vreme de furtună, într-un moment în care auzul lui Beethoven se deteriora rapid. Spiritul revoluționar, ostil sorții compozitorului este reliefat chiar de la început, în timp ce deschiderea fantomatică este lăsată deoparte brutal de o izbucnire dureroasă, de-a dreptul lacerantă, cu acorduri complete în ambele mâini. Contraste dinamice explozive, care te lasă aproape fără respirație.

Povestea spune că la un spectacol memorabil dat de Beethoven, el avea un tehnician în stand-by, a cărui slujbă era să distingă corzile rupte, pe măsură ce Maestrul bătea instrumentul în supunere. Oricum, datorită acestei piese, muzica clasică nu va mai fi niciodată la fel. Extremele pianului au fost folosite cu mare virtuozitate de pianistul Stephen Hough, cu mare efect – de exemplu la recapitulare atunci când mâna stângă se topea în mod repetat, fără a schimba degetele pentru a obține cel mai bun efect, acea minunată căldură și expansivitate din sonata lui Beethoven.

Czerny își imagina  „valurile mării într-o noapte furtunoasă, în timp ce strigătele de primejdie se aud de departe”. Nimeni nu scrisese nimic atât de puternic pentru pian solo înainte de această sonată, și până în prezent rămâne un reper în istoria muzicală.

   Am remarcat virtuozitatea pianistului, puterea și precizia cu care degetele mâinilor apăsau clapele pianului, cromatica notelor care curgea ca valurile unei mări, când furioase, când blânde, acordurile care cădeau cu o precizie uimitoare, ca fulgerele din cer, provocând incendiul sufletelor… Mă uitam dacă Stephen Hough nu avea și el un tehnician în stand-by, a cărui slujbă trebuia să distingă corzile rupte, pe măsură ce bătea instrumentul în supunere totală!!! I-am privit degetele, lungi și puternice, rapiditatea cu care degetele se supuneau minții și uneori aveam impresia că nu sunt coordonate de minte, ci sunt unelte separate, pe care clapele le dirijează și nu invers… În acele momente am dat crezare celor afirmate de unii că, prin antrenament, întreaga greutate a corpului poate fi susținută într-un singur deget. Vârful degetelor excelentului pianist Stephen Hough treceau cu măiestrie de la furtună la calm, la visare, la speranță… Atunci ridica privirea undeva spre cer, mișcând întrebător, hamletian, din sprâncene…

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 9 of 16146

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 147 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 212 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou