Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
Povestea melcului PDF Print E-mail
User Rating: / 4
PoorBest 
Written by Liviu-Ioan Mureşan   
Friday, 11 June 2010 16:41

- Pădurea aceasta nu e ca toate pădurile.
- Cum, nu e ca toate pădurile? Întrebară copiii în cor.
- Ssst! Tăceţi, ascultaţi, auziţi freamătul melcilor?
Copiii se aşezară pe iarbă încercînd să prindă în urechiuşe freamătul de care le era teamă. Dar curiozitatea le dădea tîrcoale, aşa că şopteau între ei.
Tata zîmbea pe sub mustaţă, aşa cum numai el ştie să o facă. Şi, mai scărpinîndu-se în cap, mai lovind cu piciorul cîte o piatră sau un vreasc, se gîndea la povestea ce urmează.
- Copii, haideţi şi vă aşezaţi aici, pe muşchiul acesta moale. Eu ştiu de ce pădurea aceasta e deosebită, dacă doriţi vă povestesc şi vouă.
Atît aşteptară puştanii, se aşezară comod pe muşchi şi, cu guriţele deschise şi ochii măriţi de plăcere erau gata să asculte povestea. Doar teama aceea nefirească îi făcea să mai tragă cu coada ochiului spre desişuri.

Auziţi! Demult, tare demult, cînd arborii aceştia erau mici copăcei abia însămînaţi de mîinile îngerilor, trăia aici o familie de oameni cumsecade. Se hrăneau din roadele pămîntului şi mulţumeau lui Dumnezeu pentru ziua adăugată vieţii. Aveau şi doi copilaşi, aşa ca voi, o fetiţă şi un băieţel. Ei se jucau toată ziua cu vietăţile din pădure, cu ursuleţii, vulpile, veveriţele, pisicile sălbatice şi cu toate păsările frumos colorate. (-Şi cu şerpii se jucau? întrerupse aici un copil. –Nu, pe atunci nu erau şerpi, nici alte animale răutăcioase).
Nimic nu le putea strica bucuria, fericirea se citea în zîmbetele lor frumos colorate. Cînd părinţii aveau de lucru, copiii cu mare bucurie le săreau în ajutor. Culegeau fructe, legume, dădeau de mîncare animalelor de curte.
Dar, într-o zi, cum se jucau ei în pădure, băieţelul călcă din greşeală pe un melc. Auzind trosnetul cochiliei şi văzînd că melcul e pe moarte, copilul îl luă în braţe şi începu să plîngă. Lacrimile căzură peste melcul zdrobit şi acesta începu să îşi revină. Din fiecare lacrimă ce îl atingea crescu o mică bucăţică de crustă, fiecare de altă culoare. Şi melcul acela, acum frumos colorat, începu să vorbească.
Era stăpînul melcilor, cel care aducea ploaia şi fulgerele. Toate vieţuitoarele îi erau recunoscătoare, chiar şi iarba cea verde ce se îndestula din apa adusă de melci. Dar toate se temeau pe de o parte. Cînd melcul era furios fulgerele şi trăsnetele loveau pădurea, focurile se aprindeau peste tot şi numai ploaia putea să oprească dezastrul. Iar ploaia stătea tot în puterea melcului.
Şi, ţopăind în mîna copilului, melcul îi lăsă o dîră colorată precum curcubeul, apoi se pierdu în pădure.

- Tata, unde ai văzut melc să ţopăie? Începură să rîdă cu gura la urechi şi se afundară în pădure. E o minciună gononată, ba nu, e o poveste, ba nu, ne-a păcălit.
Deodată se opriră şi făcură semn discret cu degetul.
- Uite aici. De după o frunză se vedea un melc mare şi maroniu. Cu oarecare teamă copiii întinseră mînuţele către el.
- Bau! Le făcu tata şi ţîşniră ţipînd în toate direcţiile.
Apoi începu să plouă. Cînd se urcară în maşină se auzi primul tunet. Copiii stăteau cuminţi pe bancheta din spate şi priveau palmele. Pe ele cîte o dungă sidefie sclipea în culorile curcubeului.
 
« StartPrev15301153021530315304153051530615307153081530915310NextEnd »

Page 15305 of 16487

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 300 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 299 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou