“Dacă adevărul este ”ceea ce există”, speranţa este acea parte din ceea ce există care nu vrea niciodată să se aşeze în genunchi, care refuză să se consoleze, să se împace cu răul.”

Octavian Paler

Înainte să întorc prima pagină, am fost sigură că avea să fie o călătorie absolut impresionantă şi plină de descoperiri uimitoare. Şi am fost foarte aproape de adevăr pentru că rândurile scrise de prozatorul Toma G. Rocneanu sunt exact ceea ce-mi doream de la o carte care poate fi considerată, pe bună dreptate, un studiu de mare forţă a vieţii aspre şi mizere a minerilor, o frescă de vast suflu epic şi de largă vibraţie umană.

Căutător neobosit al „izvorului de apă vie”, autor de romane, povestiri, cunoscut epigramist atât în ţară cât şi peste hotare, dar şi maistru minier, profesor de excepţie la actualul Grup şcolar „Gheorghe Lazăr” din Baia Mare, Toma G. Rocneanu (pe numele său real Tomas Gross) a reuşit să scoată din „adâncuri” o adevărată antologie a mineritului din nordul ţării – „Minerii Ardealului”, ajungând după o asiduă muncă la al V-lea volum.

Conectat cu toată fiinţa sa la tot ceea ce a însemnat şi înseamnă viaţa de miner, autorul răscoleşte trecutul, comprimând în câteva sute de pagini crâmpeie din viaţa tumultoasă a ortacilor, a celor care au trăit în abisul întunecat, departe de lumina soarelui ori de iubire, având însă grijă să sublinieze, cum spunea marele Eminescu, „micile mizerii unui suflet chinuit”.

O continuare firească  a celei ce se dorea să fie o adevărată epopee a mineritului, cel de-al V-lea volum cuprinde trei părţi intitulate fiecare cât se poate de sugestiv, incitându-ne astfel la lectură: ”Ucenici la “creştinii” din trei ţări”(partea I), „Elevi la şcoala tehnică de maiştri” (partea II) şi „Orice român face: Haz de necaz” (partea III).

Cartea trece în revistă istoria mineritului din Ardeal de-a lungul mai multor guvernări şi politici începând cu anii ’60, evidenţiind importanţa acestuia ca factor de progres, bunăstare şi de ce nu, de civilizaţie a societăţii, minerit care în vremurile actuale cunoaşte din ce în ce mai acut declinul.

După cum însuşi autorul ţine să ne atragă atenţia, nu s-a ocupat în această scriitură de politica guvernelor, ci doar de „oamenii care au învăţat, muncit şi suferit sub acele guvernări şi poate de impactul lor cu şcoala sau modalităţile cum ei au încercat în acele timpuri să obţină o pregătire şcolară inferioară sau medie”.

Concludentă în acest sens este chiar prima parte „Ucenici la <<creştinii>> din trei ţări” care are construcţia epică articulată ca un (micro) bildungsroman, fiind consemnate întâmplări care modelează  un erou în drumul său spre maturizare.

Protagonistul este Mitruţ, un tânăr din Rodna, orfan atât de tată dar şi de privilegiile vieţii care, în ciuda vicisitudinilor acesteia, a rămas în  timp o persoană care-şi cunoştea mult prea bine limitele, cu un summum de răbdare, voinţă de fier şi ambiţie acerbă, cu mentalitate de învingător, dar, mai ales, un OM adevărat.

Prins pe nepregătite în vâltoarea vieţii, rămas singur, doar cu o mamă bolnavă la pat, Mitruţ devine un priceput practicant al mineritului, urmând însă calea cea dreaptă transmisă din moşi-strămoşi, departe de păienjenişul ”pilelor şi relaţiilor” acut impregnat până în zilele noastre, însetat de cunoaştere şi adevăr, cuprins de dorinţa ardentă de a asigura un minim necesar vieţii familiei sale.

Fiind de condiţie umilă, unica posibilitate de a deveni cineva, pentru acest copil, era aceea de a urma o şcoală de mineri. Astfel, vom urmări traiectoria profesională a lui Mitruţ, care încă din primul an de studiu (la şcoala de mineri), simte gustul amar al umilinţei datorită condiţiei sale de orfan, un copil al nimănui, însă înzestrat cu o tenacitate şi cu o ambiţie mai rar întâlnite. Câteva episoade pun în evidenţă acest fapt: înscenarea pusă la cale de şmecherul coleg, Postolache (povestea cu slănina furată), momentul de maximă nedreptate în care un joc de circumstanţe puerile îl plasează în situaţia jenantă de a fi exmatriculat pe trei zile fără vreun motiv serios (doar ”râca” ce i-o purta unul dintre dascăli), cu toate că se clasa printre fruntaşii şcolii la învăţătură şi fără probleme disciplinare.

Îl regăsim pe Mitruţ în anul II de şcoală când se făcea repartizarea practicii productive a elevilor la obiectivele economice din regiune. Băile de motorină ale practicanţilor elevi, „corigenţa” pe vară oferită „cadou” de un profesor, fiindcă a îndrăznit să-i lezeze cunoştinţele generale cu un citat dintr-un mare savant (Isaac Newton), huliganismul orfanilor coreeni împotriva cărora nu se luau măsuri, teroarea colegilor din anii mai mari, toate acestea nu au făcut altceva decât să contribuie la generarea unei mentalităţi de învingător a tânărului Mitruţ.

În anul III, de absolvire, îl întâlnim repartizat la Exploatarea Minieră Rodna. În peisaj apar figuri noi, exponenţi ai aceleaşi clase muncitoreşti: îndrumătorul lui Mitruţ, Ambruş, un afemeiat şi un beţiv notoriu pe de o parte, dar şi de real ajutor când situaţia o cerea; şeful lăcătuşilor care s-a „ajuns” prin „încuscrire şi nănăşit” cu toate că avea doar patru clase etc.

Paginile narate cursiv apar pigmentate cu povestiri hazlii în care autorul face „haz de necaz”. O întâmplare hazlie, dar în acelaşi timp cu iz de ironie la adresa generaţiei coapte şi prăfuite de ani în miezul muncii, cărpănoşi şi ranchiunoşi din cale afară, este şi episodul în care Mitruţ, ajutat de cunoştinţele acumulate pe băncile şcolii, dezleagă „misterul” utilizării maşinii de găurit  şi o pune în funcţiune. Războiul generaţiilor, dintre tinerii mineri şcoliţi şi cei cu vechime, neşcoliţi, este bine conturat în această parte a volumului cu dezvăluiri fidele ale invidiei mizere umane.

Urmărind evoluţia acestui tânăr, mistuit de ambiţia unei împliniri profesionale, îl localizăm la Grupul Şcolar Minier din Baia Mare, printre dascălii de înaltă ţinută morală şi profesională. Contrar remuneraţiei indecente pentru un dascăl,  personajul nostru ridică prestigiul şcolii prin ataşamentul şi afecţiunea faţă de elevi, prin pregătirea sa ştiinţifică şi obişnuirea elevului cu munca.

Autorul ne dezvăluie în cea de-a doua parte a cărţii ce înseamnă a fi elev la o şcoală tehnică de maiştri, protagonistul fiind, de această dată, un alt tânăr, Ghiţă. Ceea ce ne frapează este faptul că, în acele timpuri,  această şcoală de maiştri  părea, după cum mărturiseşte autorul, ”o sită în mâinile mai marilor zilei”, elevii fiind folosiţi la diverse munci agricole cerute de aceştia.

Cartea se încheie într-o notă optimistă „Speranţa moare ultima… ”prezentându-ne epigrame, anecdote şi glume personale ori ale colegilor de la Clubul Epigramiştilor ”Spinul”. Situarea eului narativ în centrul povestirii, conferă autenticitate ultimei părţi, naratorul consemnând la persoana I evenimentele care i se par lui relevante, notând însă, cu o maximă luciditate, gesturi, vorbe, reacţii ale lui ori ale celor din jur.

Născut printre minerii din Rodna Veche, autorul cunoaşte, încă din fragedă copilărie, munca, grijile, năzuinţele, frământările, dar şi psihologia ortacilor ardeleni, reuşind prin cele cinci volume să ne convingă de valorile spirituale şi materiale pe care aceştia le-au lăsat în urmă.

Toma G. Rocneanu este poate printre puţinii scriitori contemporani  care abordează tema mineritului într-un stil inedit, noi, cititorii, simţindu-i, parcă, răsuflarea printre rânduri, de altfel, însuşi ne învaţă că orice creaţie  se naşte doar  ”din nevoile arderilor lăuntrice” ale autorului.

Demersul său epic e plin de nerv şi suspans, iar povestirile sale au acea emoţie autentică care te face să te regăseşti printre personaje ori să trăieşti alături de ele. Fidel ţelului propus, autorul  înnobilează munca si oamenii adâncurilor, pe care îi prezintă dintr-o perspectivă originală, tandră şi în acelaşi timp nepărtinitoare, trezind amintiri, nostalgii. Fie şi numai din acest motiv, ortacii ardeleni, şi nu numai, i-ar putea fi recunoscători.

Mozaicul de informaţii din volumele lui Rocneanu este absolut senzaţional şi incită la lectură pe orice pasionat de istorie, iar pentru tânăra generaţie, această lucrare devine un real motiv de reflecţie asupra greutăţilor cu care s-au confruntat  tinerii anilor 60.

Ne exprimăm adânca preţuire  pentru un autor care a reuşit să ne ofere cu fiecare carte,  revelaţia de care avem atâta nevoie în zilele noastre!