„Pentru că, superbul act de gândire care este ironia, nu se adresează decât celor care o merită! „

Un prim citat:

„E schiloditul suflet tânăr care deja a simţit încercările rele ale traiului în care

trebuie să se descurce cu instinctele ascuţite în a-şi duce singur grija. Care a deprins toate

modalităţile, dar şi întreaga psihologie a celui ce se strecoară prin lumea asta ca să apuce

câte ceva, să fure, să înşele, să nu ezite niciodată când poate pune mâna pe orice, să fie

egoist, să ia de la alţii, să bage în buzunare, să n-aibă scrupule şi nici prea multă teamă,

dar să ştie să se ferească, să dispară din calea celor care l-ar prinde cu furtişaguri, să se

arate şi umil şi serviabil şi ghiduş, dar şi atent la tot pe ce poate pune mâna, ca şi la orice i

s-ar putea lua, să aibă replică rapidă prin care să şi glumească, să şi şmecherească, să şi

mârâie primul; să nu dea şi să nu ierte nimic decât făcând schimburi şi trocuri cu cei de-o

teapă cu el, pe lucrurile găsite, aruncate sau furate şi smulgând de la alţii, înşelând,

trişând, profitând de mila lor şi de iuţeala sa şi pretându-se la toate jongleriile de copil

murdar şi obraznic şerpuind prin spectacolul străzii şi asigurându-şi singur, din instinctele

pe care le-a căpătat, supravieţuirea…”

Sau:

„-Ai văzut ciupercile care cresc în gunoi? Le răstoarnă şi-un câine cu botul. Nu se

ţin în nimic. Au numai nişte fire cu care sug gunoiul, cresc şi se distrug imediat de la

sine. Lumea vegetală e obişnuită cu rădăcini adânci care o susţin puternic. Dar, dacă nouă

ni se oferă numai gunoiul!… Ne hrănim ca ciupercile cu minciuni şi lucruri murdare, aşa

cum suge firicelul acela al ciupercii din gunoi. Creştem ca ciupercile şi murim ca

ciupercile!… Ciuperca nu are veşnicie, ea e mereu sacrificată, pentru ca a doua zi să apară

altele. Iar noi, la fel: Nu e nimic de capul nostru şi, mai ales, nimeni nu are nevoie de

noi… Te-ai culcat? Vezi să nu visezi urât!”

|n peisajul beletristic actual, stilul lui Corneliu Leu este mai mult decît grațios, este puternic, pentru că, distinsul scriitor reușește să surprindă în narațiune fluxul gîndirii, care exprimă trăirile complexe ale personajelor. Citeam o frază și o reluam, împins să plec cu imaginația pe și mai complexele straturi de lectură, care îi dau o culoare metaforică inconfundabilă scrierilor lui Corneliu Leu. Aveam senzația, citind, că sînt asaltat din toate parțile de tablouri real-imagistice colosale, mă opream să respir și o luam de la capăt.

Și, copleșit, am mai făcut un exercițiu, după ce am citit romanul: am început să-l răsfoiesc și să citesc pe sărite, un fragment de pe o pagină, o frază din alt capitol... și, trebuie să vă spun că este fascinant, pentru că și marile rîuri se adună din micile pîrîiașe pline de vitalitate ce se scurg de pe pantele munților. Citind astfel, am descoperit o lume care se crează continuu din ea însăși, își domolește asperitățile, își răvășește singură sentimentele, definește continuu ale stări emoționale. Uite frază:

„Atât de frumoasă şi atât de mângâietor scăldată în nostalgiile vinului auriu cu

nume de amant cum numai megalomania sonoră a limbii italiene poate da: Un Soave

candido care te face să uiţi toate problemele economice şi macroeconomice pe care le-ai

lăsat în gară la Davos sau chiar în limuzina impresionantă a hotelului celebrului summit.

Limuzină care te-a extras de acolo, dintre gulerele albe ale marilor politicieni, marilor

patroni şi marilor finanţişti ai lumii, descărcându-ţi ţinuta sobră, de personaj important ce

priveşte lumea prin lentilele mici din subţirea ramă de aur, pe peronul îngust, printre

hanorace şi treninguri colorate, schiuri, clăpari, ochelari de vânt şi fesuri de lână, părăsind

staţiunea unde toţi purtătorii lor vin să se distreze, să se destindă, să soarbă soare

scânteietor din duhul zăpezilor”

Citiți aceste trei fraze în ce ordine doriți, și vă veți convinge de strălucirea profundă a

narațiunii, pentru că, marile valuri vin din adîncul memoriei, care le filtrează, nu sînt o peliculă de ulei într-un pahar cu apă.

Aici, ca un critic serios, ar trebui să povestesc pe scurt acțiunea romanului și să punctez cîteva aspecte, ca să vadă lumea ce critic deștept sînt eu, dar, slavă domnului, nu sînt critic, ca să fiu deștept, așa că vă las plăcerea lecturii.

În schimb, mai am cîteva gînduri de exprimat despre romanul „Roma-termini”! Ia citiți fraza asta, copii ai planetei incendiate de gloanțe, grenade, parade și discursuri patriotarde,  pentru că, nu poți să afirimi că ai trecut oceanul pentru a începe un război cine știe pe unde, ca să-ți aperi Patria !

„Era, poate, ultimul gest romantic, de înalt cavalerism, din istoria navală a unor

vremi apuse; tot aşa cum, cu numai trei-patru ani înainte, un camarad al său aviator, după

ce duelase în aer cu un avion de vânătoare inamic folosindu-şi fiecare, la maximum, pe

viaţă şi pe moarte, priceperea la tir şi manşă, când a remarcat că celălalt rămăsese fără

gloanţe, iar el era liber să tragă focul de graţie prin care să-l spulbere, s-a apropiat de

inamic până ce i-a văzut privirile prin parbriz, i-a adresat un solemn salut militar şi a

făcut marea volută a onorului aviatic plecând spre locul său de aterizare cu demnitatea de

a nu fi tras în cel pe care şi aşa îl învinsese.”

Stilul maestrului Corneliu Leu, densitatea textului, frumusețea gîndirii creatoare, toate acestea definesc un scriitor de mare forță creativă, cum îți e dat în viață să întîlnești doar de puține ori!

Există și o ierarhizare logică, care devine esență pură și relevă unitatea compoziției armonice. Aici trebuie ca scriitorul să fie mare meșter, pentru a păstra unitatea de care vorbeam, diversificînd nuanțele interioare ale narațiunii, pentru că trebuie atacată, în interiorul acestei metode, legea esențială a spontaneității.

Mulțumesc, maestre Corneliu LEU !