Home Altele Dan Caragea / Constantin Popa: Un pictor între Madrid și București
Dan Caragea / Constantin Popa: Un pictor între Madrid și București PDF Print E-mail
User Rating: / 3
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 18 March 2013 11:22

 

 

În „Cetatea lui Bucur” (http://cetatealuibucur.wordpress.com/2012/09/16/), o revistă editată online am găsit, oarecum la întâmplare, o mărturisire a domnului Constantin Popa intitulată „Scriind cu pensula”, și pe care am să o reproduc mai jos în întregime:

„Scrisul, pentru mine, este un act de completare a ideii exprimate prin culoare. Pictura şi scrisul se îmbină în sprijinul ideii. Scrisul a venit mai târziu… Iar pictura în urma preocupărilor angoasante provocate în principal de „strămutarea” mea în Spania. Desigur, desenam de foarte mic. Chiar înainte să plec de acasă spre Spania, pe lângă poeziile lui Eminescu, ca să-mi rămână întipărit mult mai viu peisajul copilăriei, am luat cu mine și câteva desene făcute în creion cu locurile nemuritoare ale inocenţei. Puteam sa iau fotografii, însa pentru mine actul de a desena fiecare detaliu însemna întipărirea acelui detaliu în amintire.

Ajuns în Spania am fost supus unei „maturizări forţate”, aceasta dând naştere artei ca „necesitate existenţială”. Într-o perioadă nu foarte lungă, singurătatea, frica, revolta faţă de lume, viaţă, Dumnezeu… a prins contur pe pânză. Ulterior, pe foaie. Pentru mine ideea a fost mai importantă decât tehnica, pentru că ideea era cea care mă apăsa cu violenţă. Realitatea impunea pragmatism. Aşadar, studiile mele nu le-am îndreptat înspre artă (decât pentru un an, la Şcoala Municipală de Arte Frumoase Alcoy – Spania), ci înspre istorie pentru a-mi contura o imagine cât mai de ansamblu asupra lumii. În tot acest timp pictam cu patos. Expozițiile nu au întârziat să apară (Centrul UNESCO – Alcoy sau Centrul cultural „Ovidi Montllor” – Alcoy).

O dată cu admiterea la masterul de Istorie Contemporană la UAM Madrid, m-am îndreptat spre capitala Spaniei cu tablourile în „spate” și mult entuziasm. Am expus printr-un program numit „Red de Arte Joven” susținut de Primăria Madrid. Însă, cel mai important lucru din această perioadă a fost contactul cu elita culturală românească grupată în jurul „Espacio Niram”. Aici am cunoscut și colaborat cu oameni dedicaţi culturii precum: Romeo Niram, Fabianni Belemuski, Héctor Martínez Sanz, Tudor Șerbănescu, Marin Traşcă. Acolo am avut privilegiul să cunosc pe scriitorul Constantin T. Ciubotaru, şi bineînţeles pe scriitorul și jurnalistul George Roca. Colaborarea cu acest spațiu cultural s-a concretizat printr-o serie de expoziţii precum cele de la Institutul Cultural Român din Madrid, Galeria „Nicole Blanco” sau Ambasada României din Madrid. Apoi m-am întors în România. „Şi… România nu mai era la fel!

Despre ce pictez/scriu? Despre lucruri care mă preocupă până la angoasă. Nu scriu ca să „explic” tablourile, ci pentru că prin scris pot „cuprinde” complexitatea ideii, imaginea tabloului având rolul de a imortaliza ideea. Tematica abordată este una critică asupra construcțiilor sociale, asupra însăşi „naturii umane” din perspectiva determinismului biologic, genetic, psihic şi social la care este supusă.”

Cred că are dreptate Constantin Popa atunci când afirmă lapidar că „scrie cu pensula”, adică dorește, așa cum remarcam la vernisajul ultimei sale expoziții, pe 25 februarie, la Librăria Cărturești (Verona), să-și pună „ideile” în discurs și că acesta este dublu: unul de natură literar-filosofică, altul de natură pictorică, refuzând ca pictura să fie considerată o ilustrare a textelor de reflecții, sau ca textele să fie luate drept o explicitare a picturii. O situație, așadar, de interlog artistic, de „completare”, nu tocmai confortabilă, să recunoaștem, dar care nu este, în postmodernitate, un păcat atât de mare pe cât ne spune academismul. Mai mult, am îndrăznit să afirm, într-un schimb de replici electronice, după ce văzusem una din expozițiile sale de la Madrid, că recursul la alegorii prea văzute sau pericolul căderii în „caricatura” politică anticapitalistă (a se vedea personaje înveșmântate în drapele) îi prejudiciază grav arta, ceea ce nu pare a-l fi tulburat. Dovada o găsim în această din urmă expoziție, care ne arată cu câtă obstinație își urmează domnul Popa drumul, fără insomnii pentru autonomia genului plastic sau pentru tehnică artistică mai debilă.

Constantin Popa ni se prezintă, ca și la Madrid, ca un om chinuit de idei, un angoasat al timpurilor noastre, în cel mai existențialist sens posibil. El ne spune că omul nu poate scăpa determinărilor și că acestea sunt manipulatoare. Există un spațiu al libertății individuale, desigur limitat, dar unde putem gândi precum „omul revoltat” al lui Camus. „Într-o perioadă nu foarte lungă, singurătatea, frica, revolta faţă de lume, viaţă, Dumnezeu… a prins contur pe pânză.”, ne spune în mărturisirea sa pictorul. În această revoltă împotriva angoasei existențiale stă toată vigoarea picturii sale. Ar trebui totuși parcurs cu grijă fiecare tablou și citit fiecare text „complementar” dacă dorim să ni-l apropiem artistic deopotrivă prin contemplare și reflecție (vezi pe http://constantinpopaart.wordpress.com/conditia-umana/).

Ce altceva putem atinge decât „natura umană”, supusă constrângerilor bio-psiho-socio-culturale, căci determinismul pare înțeles, mai întâi de toate, ca o enormă carceră în care nu putem fi „liberi” decât prin conștiință. Poate acesta este și sensul spațiului gol, pur, neatins de culoare, din ultimele tablouri, un locus amoenus în care conștiința poate poposi și se poate izbăvi meditativ.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 198 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 279 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou