Home Altele Constantin POPA: METAFIZICA (2) - "EX NIHILO" 70x70 cm
Constantin POPA: METAFIZICA (2) - "EX NIHILO" 70x70 cm PDF Print E-mail
User Rating: / 5
PoorBest 
Written by Emilia Danescu   
Tuesday, 10 July 2012 04:01

 


Constantin POPA

 

METAFIZICA (2) – „EX NIHILO” 70x70 cm

 

 

În istoria filosofiei au existat trei argumente raţionale principale pentru demonstrarea existenţei lui Dumnezeu: argumentul ontologic, argumentul teleologic şi argumentul cosmologic.

 

Argumentul ontologic 

se bazează pe un raţionament aprioric considerând că dacă putem concepe ideea de Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie să existe şi în realitate. A fost propus pentru prima dată de Avicena, însa cea mai faimoasă expunere este dată de Anselm din Canterbury. Descartes, Spinoza sau Leibniz au propus propriile expuneri ale argumentului. Există diferite puncte de vedere asupra argumentului datorate ideii diferite de Dumnezeu, spre exemplu, în timp ce pentru Anselm Dumnezeu este fiinţa despre care nu se poate concepe nimic mai mare, pentru Descartes Dumnezeu deţine toate perfecţiunile.

 

Argumentul a fost criticat vehement de mulţi filosofi, precum Averroes, Hume, Kant, Russell, şi chiar importanţi teologi precum Santo Tomas de Aquino. Principala critică a fost adusă însăşi enunţării conceptului, catalogat de „argument circular”, în care premisele se bazează pe concluzii, iar concluziile la rândul lor se bazează pe premise. Prima critică a fost adusă de contemporanul lui Anselm, Gaunilo din Marmoutiers, care îşi imagina cea mai mare si perfectă insulă pe care o putea concepe, şi concluziona că doar simpla concepere a ceva nu înseamnă că acel ceva trebuie să existe în mod necesar. Hume, la rândul său considera că totul poate fi conceput la fel de bine ca inexistent, inclusiv Dumnezeu, iar Kant, cel care clarifică polemica argumentelor teiste, argumentând prin conceptele de judecăţi sintetice şi analitice, consideră că definiţia unui lucru nu implică obligatoriu şi existenţa lui. În Hegel, însă, argumentul ontologic are pe unul din cei mai străluciţi reprezentanţi din perioada postkantiană, pentru că reprezintă o concluzie a sistemului hegelian, conform căreia existenţa pură –Das reine Sein- nu este altceva decât cea mai înaltă formă a cugetării, iar cea mai înaltă formă de cugetare este identică Absolutului divin.

 

Argumentul teleologic

sau „argumentul designului”, este un argument aposteriori, care consideră ca trebuie să existe un creator pentru că Universul şi viaţa prezintă un grad de complexitate şi ordine atât de mare încât nu ar fi putut apărea la întâmplare. Deasemenea, argumentul are în vedere scopul (telos) către care tinde Universul. Aristotel, influenţat de studiul biologiei, considera că tot ce există trebuie să aibă o finalitate, un scop. Argumentul este evidenţiat cel mai puternic de William Paley prin „analogia ceasornicarului”.

 

Argumentul cosmologic

numit şi argumentul cauzei primare, susţine că tot ce există este rodul unei cauze, care la rândul ei este generată de o alta cauză, si aşa mai departe, ajungându-se până la cauza primară, considerând că un lanţ succesiv de cauze şi efecte nu poate fi infinit. Argumentul a fost definitivat de Tomas de Aquino, cu toate că şi Platon vorbeşte de un „demiurg”- creator al Cosmosului, iar Aristotel de „primul motor” şi de „motorul nemişcat”. Argumentul cosmologic se manifestă sub patru forme: argumentul cauzalităţii, al mişcării, entropologic şi al contingentei. Teoria Big Bang, poate să fie o dovadă în favoarea argumentului cosmologic, în ciuda faptului că dovada poate fi criticată din prisma faptului că nu se poate vorbi de „înainte” de Big Bang, deoarece timpul şi spaţiul nu existau, însă întrebarea de fond rămâne: ce este „singularitatea” care a provocat Big Bangul, sau ce a fost înainte de 10 la puterea minus 43 secunde după Big Bang? Sunt întrebări la care ştiinţa încă nu are un răspuns, validând astfel interpretarea metafizică.

 

Argumentele cosmologic şi teleologic au fost puternic criticate, în special de empiristul şi scepticul David Hume, care considera că fenomenele în discuţie pot avea la fel de bine şi alte explicaţii, precum accidentul,  în special că argumentele nu sunt o demonstraţie a unei fiinţe unice, perfecte, atotputernice, precum ideea de Dumnezeu, pe care argumentele încearcă să o inducă. Argumentele sunt criticate şi de Kant în Critica raţiunii pure, care considera că argumentele cosmologic si teleologic se bazează in definitiv pe argumentul ontologic. În cuvintele lui Kant: „A fi nu este, evident, un predicat real, adică un concept despre ceva, care s-ar putea adăuga conceptului unui lucru. Ci este numai poziţia (Setzung) unui lucru sau a unor determinări în sine. În folosire logică, acest verb este numai copula unei judecăţi. Judecata «Dumnezeu este atotputernic» conţine două concepte, care îşi au obiectele lor: Dumnezeu şi atotputernicia; micul cuvânt este nu e vreun predicat în plus, ci numai ceea ce pune predicatul în relaţie cu subiectul. Dacă însă iau subiectul (Dumnezeu) cu toate predicatele lui (din care face parte şi atotputernicia) şi zic: Dumnezeu este sau este un Dumnezeu, eu nu adaug un nou predicat la conceptul despre Dumnezeu, ci pun numai subiectul în sine cu toate predicatele lui, şi anume obiectul, în relaţie cu conceptul meu. Ambele trebuie să conţină exact acelaşi lucru, şi de aceea la conceptul care exprimă numai posibilitatea nu se poate adăuga nimic mai mult prin faptul că eu gândesc obiectul lui ca absolut dat (prin expresia: el este). Şi astfel actualul (Wirklichkeit) nu conţine nimic mai mult decât simplul posibil. O sută de taleri actuali (wirklich) nu conţin nimic mai mult decât o sută de taleri posibili. Căci, cum talerii posibili exprimă conceptul, iar talerii actuali (wirklich) obiectul şi poziţia lui în sine, în cazul în care obiectul ar conţine mai mult decât conceptul, conceptul meu n-ar exprima întregul obiect şi deci nici n-ar fi conceptul lui adecvat. Dar, la averea mea, o sută de taleri actuali (wirklich) înseamnă mai mult decât simplul concept despre o sută de taleri (adică a posibilităţii lor). Căci obiectul din realitate nu este conţinut analitic numai în conceptul meu, ci se adaugă sintetic la conceptul meu (care este o determinare a stării mele), fără ca prin această existenţă din afara conceptului meu aceşti o sută de taleri gândiţi să fie câtuşi de puţin înmulţiţi” (Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969, pg. 459-461)

 

În timp ce argumentul ontologic este lipsit de forţă, pentru că simpla gândire a „lucrului în sine” nu înseamnă şi cunoaşterea lui, ci doar posibilitatea existenţei lui, în timp ce argumentul teleologic nu are validitate din cauza existenţei răului metafizic, răului moral şi răului fizic, Dumnezeu, în situaţia aceasta apărând mai degrabă ca tiran, iar natura umană ca un experiment, argumentul cosmologic este singurul care poate face legătura între existenţă şi sursa existenţei, între mine finit şi Dumnezeu infinit. Kant a demonstrat că argumentele teiste nu au o bază logică, care să conducă spre cunoaşterea  lui Dumnezeu, însă nu răspunde întrebării asupra apariţiei vieţii. Există, astfel, două posibilităţi, acceptarea existenţei ca accident (nihilism), sau acceptarea existenţei ca fiind produsul unui plan, acceptând ideea unui creator (ex nihilo, nihil fit; sau, fără acţiunea artistului, fără pensulă şi culoare, o pânză nu poate să devină o operă de artă).

Noi putem cunoaşte (aşa cum am văzut în primul capitol al Metafizicii) doar fenomenul, doar ceea ce se află în sfera noastră finită de cunoaştere, fără a avea acces la sfera infinitului sau a lui Dumnezeu (atâta timp cât nu putem înţelege infinitul, nu putem înţelege nici ideea de Dumnezeu). Deci, încercările religiilor de a prezenta pe Dumnezeu sunt false, deoarece tot ceea ce cunoaştem, o facem din perspectiva mecanismelor noastre finite de cunoaştere, adică cunoaştem un Dumnezeu „umanizat”, redus la timpul nostru, la spaţiul nostru, la categoriile noastre, un produs al societăţii de-a lungul istoriei. Tocmai de aceea ideea de Dumnezeu a evoluat o dată cu societatea - a se vedea ideea divinităţii chtoniene si uraniene, (ambele false pentru că Dumnezeu nu există în spaţiu şi timp, spaţiul şi timpul fiind parametrii noştri limitaţi de a ne raporta la realitate, ci într-o „dimensiune” infinită  incognoscibilă), sau diferenţele dintre Dumnezeul biblic al Vechiului Testament şi Isus Hristos). Astfel, toate atributele pe care i le însuşim, prin religie, lui Dumnezeu, precum bun, iubitor, drept, atotştiutor, omnipotent, sunt false, pentru că sunt atributele noastre finite şi raportarea noastră limitată la o fiinţă infinită. Deci, îngerii şi demonii nu există, ci sunt construcţii ale percepţiei noastre prin care catalogăm şi percepem realitatea, binele şi răul. Şi atunci trebuie să facem o separare în conceptul de Dumnezeu. Pe de o parte este Dumnezeul religiei, fiind doar aparentă, atât timp cât îl cunoaştem doar în urma categoriilor noastre, adică este un Dumnezeu construit de minte, nu în afara ei, iar pe de altă parte se situează Dumnezeul creator, al primei cauze, pe care nu îl cunoaştem decât din prisma existenţei (Cogito ergo sum, necesită un creator, pentru că Eu nu am cunoaştere asupra propriei geneze, ci doar asupra existenţei), deci, cunoaştem doar „ecoul” pe care Dumnezeul primei cauze îl produce în realitate prin faptul că a creat-o. Aşadar metafizica este limitată, şi nu oferă cunoaştere cognoscibilă, ci doar ajută la înţelegerea sensului existenţei, prin intuiţie metafizică.

 

Constantin POPA

28 iunie 2012

---------------------------------------------

Seria „Condiţia umană” este împărţită în: „Hazardul şi naşterea angoasei” şi „Metafizica”. Aceasta divizare sugerează faptul că în timp ce în prima parte se stabilesc problemele existenţei umane, în partea a doua se încearca cautarea raspunsului şi sensului existenţei, pentru asta fiind nevoie de introspecţie în Metafizică.

 

„Metafizica” este o serie de şase tablouri, făcând parte din „Condiţia umană”. Este încercarea de a da un răspuns la problemele apărute în Hazardul şi naşterea angoasei, şi anume lipsa sensului existenţei, lipsa vreunui control transcedental asupra vieţii (providenţă) şi a determinismului genetic, biologic, psihologic şi social. Metafizica în viziunea lui Constantin Popa este necesară pentru a da un altfel de răspuns decât cele propuse de nihilism şi religie, care au „dezbrăcat” omul de demnitate, reducându-l sau la accident sau la “cerşetorul” graţiei divine. Metafizica este limitată, şi Constantin Popa nu încearcă să faca o introspecţie în incognoscibil, în Absolut sau Dumnezeu, ci încearcă să înţeleagă cum aceste concepte (pe care chiar dacă nu le putem cunoaşte, le putem intui) pot ajuta la eliberarea din lanţurile angoasei prin enunţarea unui scop al existenţei.

 

***

Artistul Constantin Popa s-a născut în comuna dâmboviţeană Runcu în 1979, schimbând în 2001 decorul inocenţei cu cel al eforturilor pentru integrare în provincia spaniolă Alicante. Anii petrecuţi în stadiul tranziţiei au insemnat o perioadă de puternică preocupare filosofică, de gestaţie artistică, dând naştere pe panză unei fuziuni între artă şi filosofie. Studiază pentru un an pictura la Scoala Municipală de arte frumoase- Alcoy. In 2005 decide să studieze Istoria Universală la Universitatea Ovidius din Constanţa, aprofundând domeniul de studii în cadrul Universitaţii Autonome din Madrid, unde studiază masterul de Istorie Contemporană. Astfel mutarea în Madrid îl aduce în contact cu elita culturală romanească, concentrată în jurul Espacio Niram. Pe parcursul anilor, aşa cum artistul a aratat în expoziţii ca cele din sediul UNESCO Alcoy, galeria Nicole- Blanco, Institutul Cultural Român - Madrid, sau Ambasada României din Madrid, ideile prind conturul culorii într-un mod ce nu te poate lăsa fără întrebări. Din acest sincretism de talent, sentimente, framântare şi vopsea, apare ultima serie a artistului, „Condiţia umană”. Seria dă formă sistemului filozofic pe care Constantin Popa l-a conceput ca raspuns la intrebarile născute din confruntarile cu existenţa. Fiecare tablou ilustrează un concept filosofic, provocând la gândire aşa cum se va observa în continuare.(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, 2012)

 

Comments  

 
0 #1 Emilia Danescu 2012-07-10 04:11
Excelent!
FELICITĂRI! :-)
Quote
 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 251 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 279 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou