Home Altele Emilia Tutuianu: Artur Silvestri, Un Străjer al Neamului Românesc
Emilia Tutuianu: Artur Silvestri, Un Străjer al Neamului Românesc PDF Print E-mail
User Rating: / 5
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 30 November 2011 16:16

Material primit de la Ben TODICĂ


Prin locurile în care arhimandritul Ciprian Zaharia adăpostea în „perioada neagră”, oamenii ce-l slujeau pe Dumnezeu şi care suferiseră prin închisori, a poposit şi una dintre  cele mai remarcabile personalităţi ale culturii şi literaturii române –Artur Silvestri.

Specialist în literatură medievală, preocupat de filosofia religiilor, de patrimoniul istorico-religios al patriei, acest gigant cercetător a cunoscut oameni şi locuri ce au format nucleul meditaţiilor sale în studii, eseuri şi articole ce depăşesc numărul obişnuit – 2000 de articole, 400 studii etc.

Atras de existenţa mănăstirilor, de trecutul lor, de ctitorii lor, de  arhitectura şi de viaţa monahală ce învia şi se stingea între zidurile acelor lăcaşuri, paşii l-au purtat şi prin Moldova.

L-a impresionat mănăstirea Bistriţa, a cărui stareţ era neobositul Ciprian Zaharia. Acestui monument de credinţă şi spiritualitate, ce vine din neguri de ortodoxie, i-a dăruit – aşa cum mărturisea,  o monografie de o mie de pagini. Desigur, că o mare prietenie s-a închegat între cei doi dăruitori de credinţă, însuşi Artur Silvestri mărturiseşte despre această scriere:  „într-un fel, această carte  este dedicată chiar lui”…pe care-l consideră că se purta „ca un episcop, ca un voievod…

Câte taine şi-au împărtăşit unul altuia, înconjuraţi de miresme şi străjuiţi de brazii cu cetina nemuritoare, de duhul pietrelor de morminte ale bravilor domni moldoveni ce îşi trăiesc eternitatea la Sfânta Mănăstire Bistriţa?....De câte ori ochii lor obosiţi n-au alergat repezi pe documente şi ceasloave, pentru a retrăi trecutul istoric al poporului nostru şi viaţa lui spirituală?

Nu putem şti!.. Dar,  sunt sigură că aşa s-a cimentat admiraţia şi respectul unuia faţă de altul, pentru că moartea lui Ciprian Zaharia, ctitor de mănăstiri şi părinte spiritual al călugărilor – l-a „tulburat” nespus pe scriitorul şi istoricul Artur Silvestri.

Acum, dupa ce au trecut trei ani de la plecarea cărturarului Artur Silvestri, mai aproape de cei pe care i-a admirat, s-a alăturat „rugătorilor” din ceruri, iubitorilor de neam şi loc.

Şi-a castigat amintirea vie in rândul celor care l-au cunoscut şi l-au admirat.

Dumnezu să-l odihnească!

 

 

Comments  

 
0 #1 ioana predescu 2012-08-10 09:17
cata sensibilitate in aceste randuri...cata delicatete...multumesc mult pentru acete cuvinte scrie din inima pentru inima!
Quote
 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 234 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 279 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou