|
Scris de ionel florescu
|
|
Miercuri, 16 Mai 2012 21:44 |
|
Era Amely! .Se căţărase pe perete şi pînă la nivelul geamului apoi:
-Unde fusăşi fato că te căutarăm ca niste nebuni.Vezi că doamna doctor ne beşică cu urzica!
-Auzi? Tu ştii cum se fac copii?
M-am roşit ca racul, dar fiind întuneric nu s-a văzut.
-Ştiu ceva.Dar de ce întrebi tocmai tu?
-Păi eu nu vreau să fac copii niciodată!.Mă laşi să dorm cu tine?
-Dacă nu vine tanti să îmi rupă urechile, vino în pat! Eşti udă! O să răceşti!
-Dă-mi nişte pijamale şi nu te uita!
-Nu mă uit, nu mă uit, stai liniştită!
-Gata! Cum îmi stă cu pijamalele astea?
-Îţi stă bine.Vino în pat!. Bine că Dan a adormit, e rupt de oboseală, Mişu e cu bunică-mea.Nu ne deranjează nimeni acum!
-Bun, vreau să vezi ceva! Uite-te aici!
Reviste cu femei şi bărbaţi dezbrăcaţi! Oaaau!
-De unde le ai?.De unde ai aşa ceva?
-Le-am luat de la bonă.Măine, te iau cu mine să vezi ceva pe viu! Brrr! Mi-e frig!
S-a lipit de mine şi ca doi copii ce eram am adormit.Destul ca dimineaţa să avem familia colonelului peste noi.Bunicu-miu rîdea pe sub mustaţă iar la un moment dat i-a zis bunicii:
-Fă coţofano, tu vezi că ăsta e iute de picior,ai niscaiva bani puşi la ciorapi?
-N-am timp de prostii omule, a fătat vaca şi uite cum e vremea afară!?
-Mă duc eu cu cealaltă să nu pun copii prin noroaie.Vezi să te ajute pe aici cu ce ai nevoie.
Plecă fluierînd spre grajd apoi am auzit strigînd ceva la Mîndraia şi dus a fost.
-Vrei să vezi viţica? I-am zis lui Amely.
-Noi nu avem vaci, nu am avut niciodată, stăteam anul trecut în Bucureşti şi toată ziua mă jucam pe bulevard..
-Hai cu mine!
Viţica era albă ca laptele iar cînd am deschis uşa s-a întors o secundă parcă să vadă cine a intrat.
-Ce frumoasă ee!!
-Să n-o deochi! Scuipă pe ea!
-Cum să scuip pe ea?
-Zi măi, ptiu să nu te deochi!
-Ptiu să nu te deochi!
-Aşa, acum hai să vedem ce facem azi.
-Păi plouă, ce să facem? Tu ai treabă?
-Am .Vrei să mănînci?
-Mmmm! Vreau ! Voi aveţi mîncare bună.Bona totdeauna aduce mâncarea împachetată de la Bucureşti.
-Eu nu am avut bonă.Eu am crescut cu bunica şi mama mea..Mai mult cu bunica..
-Lasă că aici e frumos.La noi miroase a cărbune, zăpada e neagră..
Bucătăria e invadată de un fum albastru iar Amely tuşeşte şi iasă afară cerând aer.Bunica se roteşte printre vase şi ceaune , apoi zice:
-Maică, adusă-şi fata aici în fum.Ia tu şi pune pe masă afară de mîncare.Ai lapte cald, mai sunt niste ouă în tigaie, taie două roşii că nu îmi văd capul de trebi!
Pătura de nori zdremţuită mai aruncă niste stropi apoi soarele se strecură timid cu nişte raze călduţe.Raţele se bălăceau în apa murdară iar puii de găină ieşiseră în picătura de lumină.
-Vaai! E aşa de cald! Vreau la mare! Vreau la mare!
-Putem face baie în vale, ce zici? Deşi, e prea murdară..Am auzit că poţi să faci focul în apă!
-Vreau la maree! Cred că tata mă duce la maree!
-Pe mine mă laşi singur? Aici?
Fata se învîrti pe picioare şi mă luă de mînă ca să mă împace.Intrarăm în casă ca apoi să ne ascundem în şifonierul din lemn masiv.
-Să taci, orice ai auzi sau vedea!
N-a durat mult şi bona a apărut în cameră trăgînd pe cineva după ea.Pesemne un bărbat.S-au uitat de jur înprejur apoi şi-au aruncat hainele şi pune-te pe treabă!.Amely mă ţinea de mînă strîns şi poate am fi stat aşa multă vreme dacă nu se auzeau ţipete şi oameni strigînd.
-Colonelu’, îl muşcară nişte albine şi e leşinat în grădină! Apă repede! Repede că moare colonelul!
-Duceţi copii de aici şi chemaţi salvarea! Repede! Repede că moare!
Am apucat să-l vedem adus pe braţe de vecini şi Amely s-a repezit către el deşi omul era inconştient.
-Avea probleme cu inima? Unde e salvarea? Unde este fata?
Salvarea a venit foarte greu din cauza drumului prost iar doctoriţa s-a urcat alături de el.Albă la faţă, Amely se uita lung după maşina prăfuită , căzuse într-o poveste cu un final nefericit.Apoi spre seară, bona a pregătit-o încet şi duse au fost la Petroşani..
Dupa 3 zile...
-Ionele vii pe Dealul Boului? Vii să mîncăm mure?.Era Sorin care mă striga de la poartă:
-Hai că vin!
-Nu te duci niciunde că vine maşina după tine! Pleci acasă!
-Plec acasă?
-S-a întors Petre din cursă şi trimisă maşina după tine.Du-te şi strîngeţi lucrurile copile.Gata vacanţa!
Plecam acasă şi eu.Mi-am privit rănile de la picioare, zgârieturile şi am zâmbit.Ce vară minunată!.Fiecare bucată din vara asta e scrisă pe picioarele, trupul, sufletul meu!
DINCOLO..după 2 zile..
Satul e traversat de o şosea gâtuită iar dealuri strâmte ţin valea răcoroasă vara şi ferită de vânturi foarte puternice.Din când în când o căruţă străbate valea spre Mureş şi praful se ridică încet în urma atelajului.Apa vioaie cântă în drumul ei spre marea apă antrenând un popor gălăgios de raţe şi gâşte.Curtea bunicii din partea tatălui e largă şi lungă terminată la un capăt cu o şură mare.Bunica are o atitudine marţială,rece.Îmbrăcată în negru de când mă ştiu, obrazul moale stafidit în trecerea anilor şi doi ochi căprui care privesc mereu, iscodesc.Femeie foarte puternică, se poate zice dură ca granitul dar cu un suflet pe măsură.Cititoare pasională, devoratoare de cărţi bune, de poveşti şi fire de religie pe care încerca să ni le insufle nouă, copiilor.
-Vereee! ai venit! mi-a zis Ionuţ jucîndu-se cu o nuieluşă.Te aşteptam să apari!
-Am venit aseară.Ce faci acolo? Credeam că eşti la Hunedoara.
-Abia am terminat de cules mazărea.Apoi am fost la stână să aduc brânza.Bunica e plecată spre deal la leliţa Sanda.Uite-o! A venit prin spate! E ca o pisică! Cred că nici n-a plecat până la urmă! E ca o pisică sălbatică îţi spun!
Ciobanul bătu în poarta verde şi bunica îl primi cu o uşoară grimasă:
-Te aşteptam ceva mai devreme.Ai aranjat cu oile acolo?
-Leliţă, am aranjat.Da’, tetea unde-i?
-Îi dus pe vale să vadă cînd vine brigadierul să culegem cucuruzul.Întîrzie, o răchie bei?
-Beu şi o răchie dacă mi-oi da.Apoi plec că îi stîna cam pustie şi mă tem.
-De ce te temi tu? Ai o botă cît capul de copil.
-Mă tem că aseară am auzit cîinii bătînd peste curmătură.Să nu fie iară vreo lupană fătată.Dacă se dedă la carne de miel fraged să te ţii!
-Bunico, mergem şi noi o noapte la stînă? Mergem? Mergem?
-Lasă-i tanti că le dau lapte şi nişte mămăligă, îi potolesc io cum ştiu mai bine că am şi eu 5 acasă.
-Să nu vă pună sfîntu’ să faceţi prostii că vă îndoi cu joarda!
Bucuroşi că am scăpat de treaba de acasă, urcam dealul pieptiş şi nici nu ştiu cum am ajuns sus.Stîna mică şi inconjurată de garduri iar pe lînga ea puncte albe şi negre, oile.Iarba pregătită de tomnare căpătase deja un aspect maroniu iar frunzele cădeau încet la vale, moarte, fără vlaga vieţii.
-Să vezi că deseară o să avem iar probleme , zise ciobanul sprijinindu-se în gard..Or fi probleme de lup sau de lup în două picioare caz în care, îmi pun bota la treabă..
-O să plouă în curând.Uite ce murdar e cerul de nori! Ne-am urcat pe acoperişul stânii şi priveam imensitatea cerească.Se plimbau norii duşi de vânt iar ochii noştrii îi urmăreau până departe în zare..
-Uite Mureşul.Ce mic pare! O panglică de apă!
-Mi s-a făcut foame.Vasileee?? Ce mîncăm?
-Iaca amu’ pregătesc ceva pentru sufletul călătorilor.Imediat!
Colţul bucătăriei e mic dar plin de vase unde Vasile ciobanul răstoarnă mămăliga, brînza şi laptele fiert apoi sparge cîte o ceapă mare în pumn pe care o sărează fără milă.De sus, din grindă , desprinde o bucată de slănină afumată pe care o taie bucăţi şi cu un vîrf de lemn o pune la prăjit pe foc.Flăcările strălucesc iar grăsimea se scurge alimentînd jarul şi foamea ce se citeşte în ochii noştri.
-Ioane, hai mă şi mîncă şi tu o ţîră! Las-o în trudă de treabă că de azi dimineaţă ajunge!
Ne aşezăm la masa joasă cu picioare de lemn geluite şi dăm pe gît toată truda de mîncare, năvălim în laptele cu mămăligă cum năvăleau turcii odinioară.
-No bun, acu,un deşti de pălincă şi un somn bun!
-Tre’ să merg în sat să duc blana asta la Vichente, carnea care nu a fost mîncată de lup ce facem cu ea bace?
-O duci în sat la om şi îi duci şi brînza care i se cuvine.
Ajutorul plecă iar noi ne-am aşezat pe laviţă aşteptînd o poveste de la baciul cel bătrîn.Cerul se întunecă dintr-o dată iar Vasile mînă oile spre un loc mai ferit.Primii picuri de ploaie năvăliră cu furie .M-am băgat sub sarica de oaie şi urechile mele ascultau ploaia , cîte un lătrat molcom de câine.
-Bă Ionele, dormi?
-Încerc să dorm.Doar că tu nu mă laşi.Parcă ai fi Amely, zău aşa..
-Cine e Amely? O cunosc?
-Nu o cunoşti, nu contează.Zi ce vrei de mă trezeşti?
-Cred că am văzut lupul.Am văzut lupul la marginea pădurii.M-am dus afară cu nevoi şi am văzut ochii strălucind.
-Du-te bă de aici! Vrei să mor de frică?
-Lasă că te mîncă pe tine în loc de vreo oaie, ce pagubă?
-De ce nu ai stat tu afară dacă eşti aşa curajos? Nu era mai bine?
-Tăceţi odată şi veniţi să duc mielul ăsta la adăpost.L-a tîrît jivina pînă la marginea stînii.Vă certaţi ca două babe!
-Tremură ca Ionel cînd e scos la tablă, ha!
-Vezi cum mă superi tu pe mine? Ăsta văr îmi eşti tu?
-Lasă că nu ai nimic.Hai afară să vedem cum plouă!
-Uite că vine Ion cu bunicul.
-Vitejilor, sunteţi aici.Credeam că aţi plecat la Nasta în capul satului..
-Suntem aici că a venit lupul la oi.Ionel e moale de frică, unde o fi?
-Păi era afară, amu trecu pe lîngă mine.
Noaptea neagră ca o cerneală , fără stele şi doar ploaie.Linişte în ploaie.Curgerea calmă a norilor şi întunericul ce mă învăluia tandru.Cînd somnul m-a luat mi-am şters ochii şi ţuşti! sub pătura de lînă!
Nici nu ştiu cînd s-a stins ceasul nopţii, destul că o rază timidă de soare mi s-a lipit de gene iar bunicul ne-a trimis în sat la treabă.
-Mereţi că bună-ta fierbe aşteptându-vă! .Crumpenii nu-s scoşi şi ploaia asta ne strică toate rosturile..
Coborâm prin grădină cu ploaia pe umerii noştrii iar la un moment dat Ionuţ zice:
-Vere , eu am chef de nişte mere!
-Avem şi noi în grădină, nu mai poţi răbda niţel?
-Ba da.Dar mi-a venit o idee!
L-am văzut urcîndu-se în măr apoi cum mănîncă măr cu măr de la mijloc lăsînd doar urmele trecerii sale.
-O să ne omoare buna!
-Mai bine hai în casă! Ne facem de treabă şi dacă e ceva dăm vina pe vecinu’!
Am auzit numai vocea tânguită din grădină:
-Tulvai! Ioi Doamne! Ioi Doamne ce pagubă or făcut!
Bunicul râdea cu gura până la urechi stând pe piatră şi din când în când se ştergea la ochi cu batista sa albastră:
-Copilaşii mei! Fac prostii nu glumă! Mânce-i tata! Ca zmeii fac ei boacăne!
-Bărbate, tu îi înveţi numai prostii pe mânjii ăştia! Cum o să scot oameni din ei?
-Am trecut prin iad în 44’deşi eram un copil.Se vor învăţa , vor şti că viaţa e grea! Vor şti!
Dar eu eram croit să fac prostii în aceea zi:
-Ionel, du cozonacul la cuptor!
Nici n-am ajuns bine la cuptor cu el că l-am vărsat în oala mare de ciorbă.Toată munca bătrînei s-a dus pe apa sîmbetei!
-Du-te! Du-te că pun mîna pe par şi te snopesc!
I-am văzut ochii scăpărând şi nu ştiu de ce nu mi-am luat porţia de bătaie atunci.O meritam dacă stau să mă gândesc bine.Nici n-a terminat buna de făcut cozonacul că Ionuţ îmi zice :
-Auzi ? Tu mai ştii filmu de duminica ? Racheta albă ?
-Da.Mă trezeam cu el dimineaţa.De ce?
-Mă gândeam.Butoiul ăla mare de prune, să punem nişte apă în el să facem baie..
-Durează cam mult, ne lasă bunica ?
-Nu vreau să o întreb.Se supără poate.
M-am dus eu la ea şi am întrebat-o senin :
-Vreau să fac baie în vojul de prune, mă laşÎ ?
Parcă am lovit-o cu ceva în moalele capului :
-Măăăă! Măăă! Cum să faci baie în voj? Să-l spurci? Tulvaii!
Ca să nu fiu găsit m-am ascuns după căpiţa de paie aflată în spatele casei.Aşteptam să văd ce se întâmplă.Ce măsuri se vor lua..
- Facem nişte bărcuţe să le punem pe apă?
-Să găsim nişte cuie, nişte conserve.. facem ditamai vapoarele..
-Iupiiiiiiiiii!
-Hai! Iar o să ne certe! În loc să facem treabă, umblăm pe vale..
Poate acest fapt ne-a unit pentru ce avea să urmeze.Cu el, cu Ionuţ am fost peste tot pînă aproape de facultate cînd drumurile noastre s-au despărţit oarecum..Era fratele meu la care mă puteam plânge, aşteptam vacanţele care veneau încet , ne uneau şi ne dădeau speranţe pentru înainte.
5 septembrie
Pregătiri de şcoală cu caiete noi şi cărţi care miroseau a nou,cu fotbalul jucat în faţa blocului pînă seara tîrziu mai ales că de la ora 18 la 19 se lua curentul.Într-o seară, cred că pe 14 septembrie, mama a venit de la serviciu zîmbind şi mi-a dat un plic mare , albastru..
-Taică-tu îţi trimite nişte poze din Marea Mediterană.Du-te la hartă şi te uită să vezi!
Atlasul cu Marea Mediterană, cu imensitatea ei şi ca un făcut, duminica dimineaţa începuse serialul Toate Pînzele Sus!. Anton Lupan! Şi eu vreau să călătoresc!.Visam!.Totuşi, visul a fost interzis fiindcă ne-au vizitat niste domni bine îmbrăcaţi ce s-au uitat prin casă, au măsurat din priviri mobila iar la final mama le-a spus:
-Tovarăşi, nu căutaţi aur prin pereţi că nu o să găsiţi.Ori dacă vreodată s-ar putea să aveţi nevoie de mine..
-Ne ameninţaţi tovarăşa doctor?
-Nu e o ameninţare.Ştiţi unde lucrez, ştiţi cine sunt şi ce legături am.Aşa că..
-Bine tovarăşa doctor.Noi plecăm.Să nu spuneţi nimănui de vizita noastră.Totuşi, aţi putea să ne mai anunţaţi şi pe noi când se întoarce tovarăşul căpitan Petre Florescu.
-O zi bună tovarăşi! Sper că nu ne vom vedea prea curând..
-Cine sunt ăştia mamă?
-Nu e treaba ta copile, sunt problemele oamenilor mari.Tu, să pui mîna să înveţi! Aaaa! era să uit! Nu bănui cine se mută aici! Nu bănui!
-Păi nu bănui.. cine?
-Fosta mea colegă de facultate, Mariana..
-Mă bucur pentru ea.Şi cum e cu bănuitul?
-Păi.. ai uitat cu cine ai copilărit o bună bucată de vreme?
-Aaaa! Da? Se mută aici?
-Da.Şi-a găsit repartiţie după ce colonelul a murit şi va veni aici cu fată cu tot.Asta da veste nu?
-O veste grozavă! Şi cînd se va muta?
-He! He! O să vezi cam peste...5 minute!
S-a auzit o ciocănitură în uşă si mama s-a repezit să deschidă.Da! Era Amely îmbrăcată cu un sacou foarte şic şi o fustiţă pînă la genunchi.Părul blond răvăşit pe umeri.
-Ce minune! Să ne vedem şi să fim atât de aproape!
Cred că am luat-o de mînă şi o vreme ne priveam în ochi ca doi îndrăgostiţi.Şi-a lăsat privirea în pămînt şi nu a zis nimic.Stăteam acolo fără nici o vorbă.Într-un tîrziu m-a întrebat:
-Ce mai faci tu? Pe la ţară ce mai este?
-Tot ca şi pînă acum, după ce ai plecat, pustiu..tu ce ai mai facut?
-Am copilărit prin Petroşani o vreme apoi.. am venit aici..
-Mergem să mîncăm o prăjitură la Central?
-Da şi după prăjitură, un film cu Louis De Funes, jandarmul şi extratereştrii.
-Super! Să vorbesc cu mamele!
Cum în perioada aceea nu aveam multe de văzut la televizor ne-am dus la cinema.Coada la bilete se întindea până în stradă iar de multe ori oamenii se împingeau, înjurau pentru un bilet.Filmul nu era cu Louis De Funes.Filmul era indian: O floare şi doi grădinari.
-Mă strângi de mână Amely! La noapte o să-l visez pe indianul ăla urât!
-Uite cum îi urmăreşte! O să mor aici!
-Şi-a revenit? Trăieşte?
-Nu toţi mor în avalanşă.Uite cum vine! Uite! O să îl omoare pe criminal!
-Copilul e al lui.Dar celălalt?
-Lasă-mă să plâng! Am atâtea lacrimi că pot spăla o cămaşă!
La final ieşeam împleticindu-ne.Amely se ştergea la ochi foarte des şi în minte revedeam toate întâmplările.
-O să vedem şi un film cu Piedone? Măcar acolo râdem.
-Duminică o să fie Piedone şi extratereştrii..Dar o să-l văd la Hunedoara.Mă duc la văru-miu la Hunedoara..
-Vreau să vin şi eu! Te roog!
-Dar voi sta mai mult acolo.Stau câteva zile! Ce fac eu cu tine la Hunedoara?
-Vreau să vin şi eu! O să alerg după maşina voastră ca o apucată!
Acasă am vorbit cu mama şi apoi cu mătuşa mea de la Hunedoara:
-Las-o să vină! Fetele mele se vor juca cu ea.E un copil bun, las-o să vină!
Nu am dormit de emoţie în noaptea aceea.Aşteptam ca pe ghimpi dimineaţa să plec la Hunedoara! Hunedoara! Mă joc cu vărul! Mă joc cu vărul!
Dimineaţa eram rupt de oboseală.Amely vorbea pe maşină iar eu dormeam.
-Suntem la Hunedoara! Dormi? Uite-l pe Ionuţ cum te aşteaptă!
-Huh? Ahhh!!! Am fost obosit…
Ionuţ îşi freca mâinile de bucurie.Ochii îi luceau ca două luminiţe:
-Să îţi revii că avem treabă! Hai Amy! Te aşteaptă surorile mele.Sau vii cu noi?
-Unde? Unde că vin!
-He! Mergem la un cinema special.Bă eşti sigur că nu ne pârăşte?
-Nu pârăşte! Altfel zboară acasă imediat! Nu-i aşa Amely?
-Sunt mută şi surdă!
Cinematograful avea un program special în aceea zi.Rula un film interzis pentru minori iar noi nu puteam intra.
-Suntem prea mici.În plus, e vecina Sorica de serviciu.Cum naiba intrăm?
-Ştiu eu. A zis un grăsan ce mereu era după văru-miu.Intrăm pe scara de incendiu şi de acolo în sala de proiecţie..Ce ziceţi?
-Mai întrebi? Hai!
Scara de incendiu am găsit-o prin spatele clădirii într-un gang iar în câteva minute urcam , urcam.
-Amy m-ai poţi? Să nu te uiţi înapoi!
Eeee dar grasu’nu a putut intra în sala de proiecţie.Fiind cât un butoiaş a deranjat cărămizile şi la un moment dat nici noi nu am mai stat mult.
-Îi vezi sânul?
-Pe jumătate! Restu’nu văd nimic!
-Mai jos? Mai jos?
-Mă ce căutaţi voi acolo? I-a să aduc io’miliţia!
Şi fugi! .Şi fugi!.
-Dacă ne prind , e vai de noi!
-Am pierdut şi filmu’ , fir-ar să fie!
-Vreţi să vedeţi un film adevărat?
-Grasule, eşti nebun? Unde să vedem?
-Peste 2 ore la scara mea! Să nu întârziaţi!
Ce surpriză urma să avem!.Fix la ora 14 , grasu’ne-a luat pe scara blocului în sus şi a deschis uşa unui apartament:
|
|
unknown unkno
UNITED STATES